Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Imperiul Bizantin în timpul dinastiei Anghelos


Francisc Nopcea

17.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dinastia Anghelos a ajuns pe tronul constantinopolitan în urma revoltelor din capitala imperială, din septembrie 1185 d.Hr. Ultimul reprezentant al dinastiei Komnenos, Andronikos, a fost depus, mutilat şi sfâşiat de mulţimea din oraş. Procesul de consolidare a autorităţii centrale început de acesta s-a sfârşit odată cu el. În următorii ani sub noua dinastie Anghelos, Imperiul Bizantin a cunoscut apariţia unor latifundiari locali pe teritoriul imperiului. Aceştia au contestat tot mai intens autoritatea centrală.

Beneficiarul depunerii împăratului Andronikos I a fost Isaac Anghelos. El a participat la câteva comploturi împotriva împăratului, dar a fost iertat şi i s-a permis să locuiască în capitală. Cel care a declanşat mişcarea de revoltă şi de susţinere a lui Isaac Anghelos a fost Stephanos Hagiochristophorites. El a fost trimis de împărat să-l aresteze pe Isaac, dar acesta l-a asasinat şi apoi s-a refugiat în catedrala Sfânta Sofia. Susţinut de mulţime, Isaac a fost încoronat împărat de către patriarhul Vasile Kamateros. Isaac al II-lea Anghelos avea puţin sub 30 de ani în momentul în care a fost încoronat împărat şi a instaurat noua dinastie imperială, Anghelos. Legăturile sale de sânge trimiteau spre înrudirea cu familiile imperiale Komnenos şi Doukas. A fost considerat un personaj inteligent, mult mai elegant decât antecesorul său, Andronikos Komnenos. El a fost însă mai slab în ceea ce priveşte atitudinea şi politica faţă de corupţia tot mai generalizată de la nivelul administraţiei imperiale.

Împăratul Isaac al II-lea Anghelos nu a avut experienţă administrativă, ceea ce a grăbit diluarea puterii centrale a administraţiei. În timpul domniei lui s-a declanşat un proces ireversibil, care ulterior s-a intensificat. Pe întinsul imperiului, tot mai mulţi potentaţi locali şi-au constituit adevărate dinastii conducătoare peste teritoriile pe care le-au administrat. Aceste dinastii locale au început să ignore, fără ocolişuri, autoritatea centrală imperială. Acest aspect s-a dovedit, pe termen lung, fatal pentru imperiu. Încurajaţi de situaţia politică din Imperiul Bizantin, normanzii din Regatul Siciliei condus de William al II-lea, au debarcat în Peninsula Balcanică. Intenţia lor a fost de a înainte spre Constantinopol. Cu un bagaj de experienţă militară acumulată, împăratul Isaac al II-lea Anghelos a sesizat persoana potrivită pentru a face faţă acestei situaţii complicate. L-a numit comandat suprem al armatei pe Alexios Vranas, un general capabil, şi l-a trimis în întâmpinarea normanzilor din Peninsula Balcanică.

Generalul Alexios Vranas s-a opus cu succes invaziei normanzilor lui William al II-lea din Peninsula Balcanică. I-a înfrânt pe aceştia la Demetritzes- astăzi Sidirokastro- capturându-le comandantul. Pierderile umane ale normanzilor au fost ridicate: aproximativ 10.000 de morţi şi 4.000 de captivi. Ei s-au retras spre estul peninsulei, la Dyrrachium. În primăvara anului 1186 d.Hr, personal în fruntea armatei, împăratul Isaac al II-lea a capturat cetatea Dyrrachium, anihilând astfel invazia. Împăratul Isaac al II-lea a încercat să restaureze controlul imperial asupra Peninsulei Balcanice apelând la diplomaţie şi alianţe matrimoniale. În acest scop s-a căsătorit cu fiica regelui Ungariei, Margareta, care în urma rebotezării şi-a luat numele de Maria. Ca parte a înţelegerii, Bela al III-lea al Ungariei şi-a retras trupele la Dunăre, iar împăratul a acceptat să cedeze regelui controlul asupra Dalmaţiei şi Bosniei. Aceste teritorii fuseseră achiziţionate de monarhia bizantină în timpul împăratului Manuel Komnenos.

După înlăturarea pericolului reprezentat de invazia normanzilor din Sicilia în Peninsula Balcanică, împăratul Isaac Anghelos a trebuit să facă faţă unor multiple ameninţări. Pe de-o parte, în nord, şi-a făcut acum apariţia pe scena istoriei cel de-al doilea Ţarat bulgar. Pe de altă parte, rebeliunile împotriva autorităţii centrale în diferite părţi ale imperiului s-au înmulţit. Suprapunerea temporală a evenimentelor de mai sus a făcut extrem de dificilă menţinerea unei unităţi a guvernării monarhiei.

În timpul fostului împărat Andronikos I, insula Cipru a fost confiscată în interes personal de către rebelul Isaac Komnenos. Nepot al împăratului Manuel Komnenos, el a condus independent această insulă. A instalat un scaun patriarhal în Cipru cu ajutorul căruia s-a proclamat împărat. Isaac al II-lea a trimis o flotă de 70 de corăbii să rezolve în interesul monarhiei disidenţa. Dar piratul normand Margaritoni a distrus flota debarcată, permiţându-i rebelului Isaac să captureze armata bizantină.

În Peninsula Balcanică, se pare că din cauza condiţiilor fiscale tot mai dure, revolta declanşată de bulgarii şi vlahii de pe teritoriul Bulgariei de astăzi a căpătat intensitate tot mai pronunţată. Conducătorii acesteia au fost fraţii vlahi, Petru şi Asan. Ei au fondat dinastia Asăneştilor iar statul lor, care începea să prindă tot mai mult contur, s-a numit Al doilea Ţarat Bulgar. Iniţial, împăratul Isaac al II-lea Anghelos a reuşit să-i alunge pe rebeli la nord de Dunăre.

Cu ajutorul cumanilor de la nord de Dunăre conducătorii revoltei vlaho-bulgare au traversat fluviul în Paristrion şi au amplificat mişcarea împotriva autorităţii bizantine. Iniţial, armata imperială condusă de unchiul împăratului Ioan Anghelos Doukas, a obţinut mici succese împotriva rebelilor. Apoi, sub suspiciunea de complot, el a fost rechemat la Constantinopol. Următoarea expediţie trimisă de împărat a suferit un eşec major iar bulgaro-vlahii conduşi de Petru şi Asan s-au extins în întreg Paristrionul.

Politica împăratului Isaac al II-lea a consemnat tendinţe de apropiere faţă de Occident. În schimbul ajutorului maritim solicitat în caz de necesitate, veneţienilor le-a promis restabilirea privilegiilor comerciale pe care le-au avut în imperiu. I-a asigurat şi de plata a peste 100.000 de hyperpyra- moneda monarhiei- pentru pierderile suferite în urma distrugerii cartierului comercial al acestora din Constantinopol. Apoi, împăratul şi-a căsătorit sora, pe Theodora, cu marchizul Conrad de Montferrat. Basileul Isaac al II-lea a încercat să rezolve revolta bulgaro-vlahilor lui Petru şi Asan. Aceştia au fondat un stat independent în inima Peninsulei Balcanice, refuzând autoritatea imperială. Generalul Alexios Vranas trimis de împărat împotriva acestora în anul 1187 d.Hr a defectat cauza şi, proclamat de armată drept împărat s-a îndreptat spre Constaantinopol asediind oraşul. Isaac al II-lea l-a desemnat pe cumnatul său Conrad de Montferrat să înfrângă rebeliunea. Vranas a avut parte de o moarte violentă.

Ţaratul vlaho-bulgar al dinastiei Asăneştilor cu capitala la Târnovo a reprezentat o provocare serioasă pentru Imperiul Bizantin. În tandem cu aceştia, prinţul sârbilor Ştefan Nemanja a repudiat autoritatea bizantină. Campania împăratului împotriva ţaratului şi a aliaţilor acestora- cumanii- a punctat succese sporadice: a avansat până la Serdica şi a luat-o ca prizonieră pe soţia unuia dintre conducătorii ţaratului, Asan. Sultanul turcilor din Asia Mică, în această perioadă, a fost fidel tratatului de pace încheiat cu monarhia bizantină. În contextul războaielor cu ţaratul bulgar din Balcani, ducele Anatoliei Theodoros Mangaphas s-a autoproclamat împărat. Basileul Isaac al II-lea s-a îndreptat personal împotriva acestuia şi l-a asediat la Philadelphia în Asia Mică. Apropierea armatelor celei de-a III-a cruciade l-a determinat pe împărat să îşi schimbe priorităţile. L-a iertat pe uzurpator şi s-a pregătit pentru sosirea cruciaţilor.

Cruciada a III-a a fost declanşată ca urmare a cuceririi Ierusalimului din mâinile cruciaţilor de către Saladin, sultanul Egiptului. Cruciada a fost- militar- atribuită tradiţional celor trei conducători: Richard Inimă-de-Leu, Filip al II-lea Augustus şi Frederic I Barbarossa. Contextul în care traversau armatele cruciate Imperiul Bizantin a fost dificil de receptat pentru administraţia acestuia. Suspiciunile dintre basileul Isaac al II-lea şi împăratul german Frederic I Barbarosa au făcut colaborarea dificilă.

Momentul tranzitului armatelor cruciate conduse de împăratul german Frederic Barbarossa pe teritoriul Imperiului Bizantin a produs îngrijorare la curtea constantinopolitană. Împăratul Isaac al II-lea stopase pentru moment extinderea teritorială a ţaratului Asăneştilor şi reuşise să înfrângă rebeliunea condusă de Theodoros Mangaphas. Cu William al II-lea regele Siciliei împăratul se afla, de asemenea, în relaţii bune. Dar prezenţa unei armate cruciate impresionante producea temeri şi chiar panică. În contextul trecerii prin Balcani a cruciaţilor germani în drumul lor spre Ţara Sfântă, prinţul Serbiei Ştefan Nemanja a încercat să contracteze o alianţă cu aceştia, împotriva monarhiei bizantine. Împăratul german Frederic Barbarossa a refuzat oferta sârbilor şi pe cea a Ţaratului bulgaro-vlah care dorea acelaşi lucru. În contrapartidă, basileul Isaac al II-lea Anghelos a încercat apropierea de sultanul Egiptului, Saladin. Acesta cucerise Ierusalimul şi a reprezenta rivalul principal de pe lista împăratului german.

Deşi nu a aderat la propunerea de alianţă a sârbilor îndreptată împotriva Constantinopolului, împăratul german Frederic I Barbarossa a privit cu suspiciune comportamentul împăratului bizantin. Reflexul de neîncredere dinspre basileul Isaac al II-lea a fost identic. Acesta l-a suspectat pe împăratul german că dorea cucerirea Constantinopolului, intenţia lui nefiind eliberarea Ierusalimului de musulmani. În schimb, Barbarossa vedea în negocierile dintre basileu şi Saladin, intenţia de a distruge armata cruciată.


În anii ulteriori traversării Imperiului Bizantin de către armata cruciată germană condusă de împăratul Frederic Barbarossa, basileul Isaac al II-lea s-a preocupat de asigurarea frontierelor occidentale ale Imperiului. Sârbii conduşi de Ştefan Nemanja nu au mai recunoscut autoritatea bizantină. Bulgarii şi vlahii şi-au constituit propriul stat în centrul Peninsulei Balcanice. Regatul Ungariei contesta posesiunile imperiale din nordul peninsulei. Rebeliunile din teritoriul imperiului erau tot mai numeroase. După rezolvarea conflictului avut cu împăratul german Frederic I Barbarossa, basileul Isaac al II-lea s-a îndreptat împotriva ţaratului bulgaro-vlah condus de Petru şi Asan. Costurile umane ale acestei operaţiuni au fost destul de mari şi nu s-a reuşit împingerea acestora spre Dunăre. Ţaratul Asăneştilor a ocupat cea mai mare parte din Tracia. Ceea ce a reuşit împăratul a fost să ocupe Serdica, Anchialos şi să stabilizeze frontiera pe linia munţilor Balcani.

Împăratul Isaac al II-lea a încercat să menţină principatul sârbilor sub autoritatea imperială. Conflictele dintre cele două părţi s-au desfăşurat în preajma anilor 1190-1191 d.Hr. Pătrunderea sârbilor conduşi de Ştefan Nemanjic în valea Moravei a fost respinsă. După un moment de ezitare, împăratul a consimţit să încheie pace. În acest fel, Ştefan Nemanjic, moştenitorul Marelui Prinţ sârb Ştefan Nemanja, a primit din partea lui Isaac al II-lea un titlu imperial şi pe fiica acestuia, Evdochia Anghelina, drept soţie.

În contextul luptelor cu sârbii, a avut loc întâlnirea de la Belgrad dintre împăratul Isaac Anghelos şi socrul său- regele Ungariei- Bella al III-lea. Relaţiile dintre cele două părţi erau în condiţii bune. În anul 1191 d.Hr s-a consemnat traversarea imperiului de armata cruciată condusă de regele Angliei, Richard Inimă-de-Leu. În drum spre Ţara Sfântă, aceasta nu a intrat în conflict cu împăratul bizantin. A cucerit doar, în interes propriu, Ciprul din mâinile rebelului Isaac Komnenos pe care l-a dus în captivitate.

Ultimii ani de domnie ai împăratului Isaac al II-lea Anghelos au fost dominaţi de rebeliuni declanşate în diferite părţi ale imperiului. Theodoros Mangaphas, care fusese iertat anterior de către împărat, s-a întors acum cu ajutor din partea turcilor selgiucizi şi a clamat tronul imperial. Un anume Pseudo-Alexios- ce susţinea că este împăratul minor Alexios al II-lea - a atacat provincia Thrakision din Asia Mică. Susţinut de turci, uzurpatorul a fost până la urmă asasinat şi rebeliunea stopată. Împăratul Isaac al II-lea Anghelos a înfrânt rebeliuni simultane izbucnite în imperiu: una în Bitinia iar alta în Paflagonia. Uzurpatorul din Paflagonia- un Pseudo-Alexios- a susţinut că este împăratul Alexios al II-lea. Faptul nu era real, deoarece Alexios al II-lea fusese asasinat în urmă cu câţiva ani, la ordinul uzurpatorului Andronikos Komnenos. Slăbirea efectivă a autorităţii centrale sub Isaac al II-lea Anghelos a fost subliniată prin numarul mare de rebeliuni şi uzurpări interne într-un număr atât mic de ani.

Mai multe detalii şi fotografii aici: https://ro.historylapse.org/imperiul-bizantin-in-timpul-dinastiei-anghelos
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer