Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jurnal de maimuţe

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spre iertarea noastră


Alexandru Gorghe

18.11.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Marele preot intră în lăcaş pe uşa dinspre răsărit. Îşi ridică mâinile cu sfinţenie şi enoriaşii se ridică în semn de respect, spun o mică rugăciune pentru a primi binecuvântare, dar nu pronunţă, ci îşi lasă doar gândul să se contopească cu celelalte rugăciuni şi să se ridice întru ascultare spre ceruri. Marele preot coboară mâinile şi, odată cu degetele-i, se aşază toţi pe scaune şi numai câţiva, cei mai din spate, au curaj să dea drumul unor şoapte. Neştiutorii se cred neauziţi, dar puţin ştiu păcătoşii, căci marele preot, întru înţelepciunea sa şi cu ajutorul harului sfânt, vede şi aude tot; dar nu judecă! căci, el ştie că toţi sunt la fel de păcătoşi şi la fel de neştiutori în faţa Înţelepciunii divine. Privirea-i pătrunde cămara de rugăciuni şi lasă să cadă câteva înghiţituri în sec, a celor nepregătiţi pentru sfânta slujbă. Pătrunzând acoperişul, priveşte adânc înspre ceruri şi numai când simte că a primit semnul divin, deschide gura, aşteaptă puţin spre a se instaura liniştea perfectă, şi lasă să curgă aceste cuvinte:
- Ce aţi avut de pregătit pentru astăzi?

Fulgerător, vina păcatului cuprinde inimile celor care au uitat să se pregătească cu trup şi suflet pentru slujbă. Se uită în dreapta şi în stânga căutând un vinovat pentru lipsurile lor, dar puţin ştiu ei, căci numai dânşii se pot salva întrucât numai dânşii îşi pot rătăci sau regăsi calea cea dreaptă. Cutremurător, asemenea unui fulger trimis din ceruri, răsună din nou vocea marelui preot secerând cu frică peste oameni.
- Am întrebat ce aţi avut de pregătit pentru astăzi!

Cei mai cu frică de Înţelepciune, aflaţi în prima bancă, cât mai aproape de Cuvânt, au ridicat cu patimă mâna şi au spus întru numele celor sfinte:
- Pentru astăzi am avut de pregătit testele de la paginile 133 şi 134.

Şi spuse fură faptele cele de preot cerute. Într-adevăr, marele preot, într-un moment de îndoială, spuse:
- Avem absenţi?

Un mare "Nu" fu ridicat în lauri de către oamenii cei cu frică de Înţelepciune, căci cu toţii au vrut să caute Cuvântul şi Tainele divine, şi nimeni nu găsi păcatul să-l ispitească întru a lipsi de la sfânta slujbă. Preotul se mustră pentru îndoiala ce o avusese pentru iubiţii credincioşi, dar zâmbi, căci iubită este Înţelepciunea dată de sfintele Cărţi. Aşa că nu-şi lăsă gura să întrebe dacă marile daruri, numite de popor şi "teme", erau făcute. Însă puţin ştia acesta, căci, chiar şi cu inspiraţia sa divină, nu şi-a dat seama că nu orişice enoriaş prezent la slujbă şi-a făcut în totalitate scriitura cerută. Dar de aceasta avea să afle mai târziu, căci acum luă Marea Carte în care erau notate faptele bune şi faptele rele, şi voi, după cum slujba o cerea, să înceapă taina sfintei spovedanii:
- Cine vrea să iasă astăzi la tablă?

Cuvintele lui căzură ca seminţe pe pământul roditor de după ploaie, căci în minţile pruncilor mulţimi de rugăciuni se ridicară spre cer. Dar, cum nu toate rugăciunile erau asemenea Planului Divin, şi cum nu toate puteau fi ascultate în acelaşi timp, încât trebuia să fie măcar un enoriaş ascultat la sfânta taină a spovedaniei, o sămânţă dintre toate trebuia să nu dea roade. Şi aceia fu:
- Popa, ia poftim la tablă.

Mare îi fu dezamăgirea, mare le era mulţumirea celorlalţi. Călcă cu pas sfios spre tablă şi începu să însemne cu tămâie albă pe perete, dar se opri la jumătate căci nu se pregătise, iar balanţa faptelor bune înclina spre păcate. Marele preot furios fu. Dar mare este milostenia Înţelepciunii, şi ea-i iartă pe păcătoşi, întrucât Popa primi un nou exerciţiu. Şi cum balanţa faptelor bune înclină din nou spre păcate, de data asta furia marelui preot ieşi pe gură împreună cu un întreg potop ce-i stropea de ruşine faţa păcătoasei. Ceilalţi prunci din lăcaş înlemniră în scaune şi se rugară mai cu foc pentru iertare de păcate. Iar când marele preot gata fu să însemne în Cartea cea Mare cu fapte bune şi fapte rele nepregătirea păcătoasei, căruia-i dădeau deja lacrimile întru credinţă, un miracol avu loc în faţa ochilor tuturora.

Pe uşa lăcaşului, un arhanghel cu sabia în mână întrerupse sfânta taină a spovedaniei şi-l îndemnă cu lacrimi pe marele preot într-o misiune sfântă, nedesluşită de oamenii de rând de pe scaunele de lemn.
- Domnul director vă cheamă la el în birou.
- S-a întâmplat ceva?
- Spune că e ceva urgent.

Era clar că era chemat de ceva mai sus de înţelegerea oamenilor de rând. Şi lăsă totul neterminat. Parcă prins într-un vis, îşi luă pasul şi trecu uşa dinspre est. După ce uşa de lemn s-a închis, dus îi era chipul, şi străină de învăţătura lui avea să fie toată ora ce a mai rămas.

Copiii, într-adevăr, se bucurară ei în şoaptă şi cu milostenie, dar doar fiindcă nu ştiau cât va lipsi învăţătorul, căci după câteva minute, cu sufletele deja îmbătate, au început încet încet să uite chipul şi învăţătura celui cu har, şi îndemnaţi de diavol şi de patima libertăţii, uitară Înţelepciunea sfântă şi cuprinseră dezmăţul fiarei.

Oh, orori le fu dat să vadă în acea zi, căci nimic din ceea ce e omenesc nu le mai era cunoscut acelor suflete vândute. Iadul coborî pe pământ şi legea fugi înspăimântată. Dansau împrăştiaţi şi dezmăţaţi cu semne diavoleşti pe feţele zburlite de plăcere. Doar prin primele bănci mai plutea groaza acelora puţini ce-l mai aşteptau pe marele preot. Păcatele, viciile. Oh, sfântă Înţelepciune.

Cărţi de joc, boxe audio şi telefoane, căşti, cretă aruncate, manuale scăpate de pe bancă, călcate, şifonate şi rupte, şerveţele, coji de banană, pungi de plastic de la sendvişuri, vrăjitorii, râsete vicioase, glume neruşinate, autodistrugere, gânduri neprihănite, viol al virtuţii noastre. Şi toate acestea terminate în clopotul sfânt ce anunţa terminarea acelor catastrofe. Păcătoşii s-au făcut nevăzuţi înspre alte tărâmuri, ieşind din lăcaşul putrezit de ororile întâmplate.

"Cei cu frică de tine, te aşteptăm, clopoţel ce vesteşti venirea Înţelepciunii! Te aşteptăm şi te slăvim, căci ştim că a doua ta cântare va anunţa din nou venirea marelui preot, spre a ne ierta păcatele făurite în momentele noastre de strâmbăciune."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer