cînd nici singurătatea nu se mai ţine de tine şi-ţi eşti înafară precum vasta cîmpie de maci s-ar putea ca visul să se treacă pe stradă. vei întîlni umede crispări, pielea gălbuie a aşteptării, azi dimineaţă-n metrou cineva îţi seamăna atît de bine încît i-am sărutat uimirea de a-ţi pronunţa numele. fiat lux şi te-ai făcut şi am văzut... mai nimic, doar că săruta altfel.
n-am cum să-ţi spun din tăcere cît te aştept. nu mult, ci adînc. o limbă de bronz spintecînd amiaza de toamnă tîrzie. în curînd vei pleca înspre uitarea de mine. seara se goleşte de chicoteala tandră a amiezelor petrecute la bere. noaptea se dilată posesiv peste programele zecilor de televiziuni peste care plutesc. apoi iar mă cuprind în mine nelăsînd paradoxului vreo şansă.
buna. e dimineaţă. te-aştept.