Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ca la 20 de ani...


Ovidiu Miculescu

04.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am lucrat odată la un film care se numea Am 20 de ani... Vă daţi seama? 20 de ani... Nu ştiu de ce, dar cred că mulţi din cei care citiţi aceste însemnări aţi lăsat cam de mult în urmă această vârstă fabuloasă. Sau nu? Desigur, în mintea noastră mulţi încă avem energia sau entuziasmul acelei vârste, ştiu că unii spun că e important ce avem în cap acum şi că nu vârsta biologică ar conta aşa mult sau că anii şi "filmele vieţii" dau măsura exactă a lucrurilor şi ne definesc. Un banc cinic spune că atunci când, după 40 de ani, te trezeşti dimineaţa şi nu te doare nimic... înseamnă că ai murit! Răutăcioşi şi nedrepţi ăştia cu bancurile lor, sigur. Dar totuşi... 20 de ani...

Copiii aceia, care încă nu atinseseră acea vârstă, erau minunaţi. La un moment dat am încercat să îi provoc să definească... fericirea. Mi-au rămas în minte două răspunsuri: unul dintre ei (despre care am aflat că acum predă matematica la Stanford) a inventat o formulă a fericirii... iar o fată a descris fericirea ca pe cel mai frumos edificiu din lumea asta, în care, cea mai spaţioasă este... sala de aşteptare...

Sunt sigur că şi acum vârsta de 20 de ani e la fel. Şi va fi mereu, indiferent de context, loc geografic sau tehnologie. Este vorba despre acea prospeţime şi despre acel curaj în faţa vieţii care la mulţi, odată cu trecerea anilor, se pierd sau se diminuează. Drumurile mele m-au dus la un moment dat la Seatle, la sediul Microsoft. Acolo, în orăşelul lor, cei care lucrau erau împărţiţi nu numai pe categorii de profesii, ci şi pe vârste. Cum aşa? Mi s-a explicat că în partea de creaţie lucrează doar tineri cu vârsta maximă de 23 de ani; pentru că, spuneau ei, între 19 şi 23 de ani avem cea mai mare şi spectaculoasă capacitate de inovare. Apoi intervine experienţa şi... deja e altceva. La vârsta asta visăm şi suntem convinşi că orice vis poate deveni realitate. Specialiştii în atitudini motivaţionale îmi vor explica cum că nu e aşa, că suntem creativi oricând, că totul ţine de autoeducaţie şi de un pozitivism antrenat. Probabil... dar, repet, nu ca la 20 de ani. Realitatea confirmă ce spun cei de la Microsoft, cele mai năstruşnice, originale şi complexe inovaţii în domeniul lor, erau generate, aproape în joacă, de acei tineri de 20 de ani. Metoda a fost preluată ulterior de alţi băieţi deştepţi şi de companiile lor care mişcă lumea, Apple de exemplu.

Haideţi să ne uităm la noi. Ştim cu toţii câţi tineri români studiază sau lucrează cu succes în universităţi celebre sau în companii mari de pe mapamond. Sunt buni, inteligenţi, muncesc mult, fac performanţă, câştigă bine şi... au 20 de ani. Nu mai întreb, retoric de acum, de ce naiba ţara asta nu crede în ei şi de ce nu le dă şansa să performeze aici. Sigur, mulţi învaţă aici, câştigă olimpiade, se distrează şi de multe ori ne contrazic enervându-ne poate... Şi ce fac după? Câţi dintre ei au parte de încrederea angajatorilor? În fine...

Vă mai amintiţi cum eraţi la 20 de ani? Cum toată lumea vă aparţinea, cum nu exista "nu se poate", cum iubeaţi sau cum vă bucuraţi de orice nimic... Sau, chiar dacă aveaţi probleme, dacă viaţa vă aducea suferinţe, le depăşeaţi altfel, având imaginea unui viitor lung înaintea ochilor. Multora vă trăiau părinţii, jurămintele de iubire aveau altă perspectivă, iar statusul social nu făcea diferenţele de acum...

Eu cred că, indiferent de context, tinerii şi această vârstă reprezintă, mereu, motorul real al unei societăţi. Cum sunt ei, cu bune şi cu rele, aşa suntem şi noi. Sau invers. Totul e să credem în ei şi să îi lăsăm să viseze şi să creeze. Pentru că ştiu ce fac. Viaţa îi cerne singură pe cei capabili de cei mediocri. Am exemple de tineri care au reuşit aici, creând "insulele" lor de bine şi lucru bine făcut. Cu chin, cu efort triplu, cu toate piedicile, lipsa de experienţă şi privirile suspicioase (ca să nu zic răutăcioase) ale multora din jurul lor. Dar au reuşit, semn că încă se poate. Cu o singură condiţie: să credem şi să acceptăm că vârsta de 20 de ani nu a trecut odată cu noi. Şi atunci când ne privim în oglindă să "ne vedem" pe noi la 20 de ani. Ştiţi câte lucruri s-ar transforma din vis în realitate?

Vă provoc cu o întrebare: ce sau cât aţi fi dispuşi să oferiţi, acum, ca să mai aveţi 20 de ani? Eu nu ştiu să existe aşa ceva de vânzare sau de cumpărat. Şi nici la televizor nu am văzut vreo reclamă despre aşa ceva. Unii, că tot vine vremea, au încercat şi cu "Dragă Moşule..." şi tot nu a mers. Dar haideţi sa visăm o clipă, cine ştie, poate într-o zi...

Până atunci, ţineţi minte, 20 de ani...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adio, Sire! (4.8/5 - 24 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Măcar de 1 Decembrie (4.7/5 - 20 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ce e suta de ani (4.9/5 - 20 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Maria (4.5/5 - 30 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Doamnele (4.4/5 - 38 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata 4SPACE
Sageata Evul Media
Sageata History Lapse
Sageata Urbarium
Sageata Portrete
Sageata Exotic club
Sageata Mass-miezuri
Sageata Cuvinte şi spaţii
Sageata Don Quijote Rătăcitorul
Sageata carnetzELLE
Sageata Utopica
Sageata Post-it
Sageata oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc
Sageata Cronica insolită
Sageata Doza săptămânală de eroism
Sageata Jurnalul unui obsedat de seriale
Sageata Texte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)
Sageata Scurt tratat de moftologie
Sageata O gură de Teacher


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer