Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Radiografia unui fenomen - drumul către radicalizare


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Robert S. Leiken

13.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Robert S. Leiken
Islamiştii europeni. Revolta tinerei generaţii
Editura Corint, 2017

Traducere din limba engleză de Sorin Şerb


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Radiografia unui fenomen - radicalizarea

Astăzi vă propun o carte dificilă, dar în acelaşi timp esenţială pentru înţelegerea cauzelor şi contextului care au determinat radicalizarea unui mare număr de tineri musulmani născuţi şi crescuţi în Occident: Islamiştii europeni. Revolta tinerei generaţii, scrisă de Robert S. Leiken. Cartea este dificilă pentru că autorul a ales, din punctul meu de vedere, o modalitate nefericită şi neatractivă de a explica unele legături dintre evenimente, făcând trimiteri în capitolul unu la situaţii pe care le discută în capitolul cinci, sau spunând că va explica mai pe larg ce vrea să spună într-un paragraf din capitolul doi abia în capitolul şapte. Pentru cititor este destul de greu de urmărit acest mod de a prezenta lucrurile, mai ales că volumul abundă în informaţie diversă, dar şi foarte specializată. Cartea este însă, dincolo de aceste minusuri, o lectură esenţială pentru că beneficiază de o documentare solidă, lasă deoparte corectitudinea politică şi spune lucrurilor pe nume, nu evită adevărurile dureroase şi greu de acceptat atât pentru europeni cât şi pentru membrii comunităţilor musulmane.

Leiken caută răspunsurile analizând, în principal, comunităţile musulmane din Franţa, Marea Britanie şi Germania. Fiecare i-a tratat diferit, conform politicilor publice aplicate: Franţa le-a oferit o asimilare de jure, Germania o segregare de facto, iar Marea Britanie o identitate multiculturală. Adăugând acestei situaţii prezenţa imamilor radicali, utilizarea extinsă a reţelelor de socializare pentru atragerea de noi jihadişti, globalizarea şi diversificarea societăţilor occidentale atât de diferite faţă de universul tradiţional al părinţilor, autorul creează o imagine credibilă a lumii în care trăiesc şi se maturizează viitorii islamişti europeni.

Franţa, credincioasă idealurilor sale naţionale le-a asigurat membrilor fostelor sale colonii cetăţenie franceză şi, cel puţin în teorie, drepturi egale cu ale cetăţenilor francezi nativi. Problemele au apărut atunci când, copiii imigranţilor din suburbii s-au lovit de realitatea de zi cu zi. Majoritatea trăiau în cartiere mărginaşe, cu o rată mare a şomajului datorată, în principal, caracterului stratificat al pieţei de muncă franceze. Astfel, angajaţii albi şi nativi, sindicalizaţi primeau slujbe stabile şi, de multe ori pe viaţă, în vreme ce imigranţii şi copiii lor primeau, dacă aveau noroc slujbe pe termen scurt şi prost plătite. Toate acestea au născut un sentiment de discriminare şi nedreptate în rândul tinerilor musulmani din suburbii. Autorul atrage atenţia că primele conflicte cu poliţia şi revolte ale musulmanilor nu au avut în centrul lor identitatea islamică ci nemulţumirile legate de modul în care erau trataţi de către societatea franceză. Problemele legate de definirea propriei identităţi erau legate şi de clivajul dintre generaţii. Dacă părinţii acestor tineri nu se revoltau, acceptau slujbe prost plătite, practicau un islam popular şi erau încă puternic legaţi de ţara de origine prin legături de rudenie şi tradiţii, fiii şi fiicele lor nu se simţeau acasă nici în Franţa, dar cu atât mai puţin în comunităţile simple şi tradiţionale din care proveneau părinţii lor. Bandele, drogurile şi violenţa erau alte provocări la care părinţii nu au ştiut să găsească răspuns. Ei îşi doreai ca fiii lor să îşi găsească slujbe mai bune în Franţa, dar să se şi căsătorească cu cineva din ţara lor de origine, să păstreze tradiţiile şi identitatea date de aceasta.

Pentru mulţi tineri din a doua generaţie de imigranţi răspunsul a venit din partea a ceea ce Lieken numeşte outsideri, adică jihadişti bărboşi din lumea musulmană şi propaganda unor state islamiste ca Iranul şi Arabia Saudită. În căutarea unui sens, a răspunsurilor la întrebări şi dorind să simtă apartenenţa la un grup, pentru mulţi tineri frustraţi de realităţile lumii în care trăiau, islamismul a reprezentat răspunsul.

Situaţia celei de-a doua generaţii de imigranţi nu era cu mult diferită în Germania şi Marea Britanie. În Germania, ţară care şi-a construit identitatea naţională pe ideea de comunitate organică, culturală de limbă şi rasă, tinerii musulmani turci, rareori vorbitori de germană, nu erau şi nu sunt integraţi în societate. Trăiesc în marea lor majoritate împreună cu părinţii lor în enclave turceşti, acasă se vorbeşte turceşte, pe străzi şi în magazinele din zonele bine delimitate în care locuiesc la fel, la televizor urmăresc emisiunile şi programele turceşti şi nu pe cele nemţeşti. Este greu să construieşti pe aceste baze loialitatea faţă de statul adoptiv care le-a şi refuzat multă vreme, de altfel, dreptul la cetăţenie. În momentul în care Germania a devenit interesantă pentru terorişti care o considerau veriga slabă a operaţiunilor NATO în Afganistan, propagandiştii curentelor extremiste au găsit un teren fertil în rândul tinerilor.

Un element specific Germaniei este numărul mare de convertiţi, după cum remarcă autorul. Mulţi se convertesc pentru a se putea căsători cu musulmane, dar acest lucru nu determină automat şi radicalizarea. Leiken consideră că principalele cauze pentru radicalizare în rândul germanilor nativi sunt o viaţă de familie nefericită şi repudierea valorilor burgheze occidentale aşa cum se întâmpla în anii '60 cu cei care intrau în rândurile Partidului Comunist. Vorbind despre unul dintre teroriştii germani convertiţi, poliţia remarca că acesta ar fi putut deveni la fel de bine "scientolog sau neonazist - a contat doar cine a ajuns la el primul".

Marea Britanie reprezintă un caz fascinant şi un pic diferit. Aici radicalizarea a avut două puncte de plecare: revoltele stârnite de publicarea în anul 1989 a cărţii lui Salman Rushdie, Versetele satanice şi masacrul din 1993 de la Srebrenica. Afacerea Rushdie a reuşit să îi unească temporar pe şiiţi şi sunniţi, pe adepţii islamului popular cu fundamentaliştii. Toţi au condamnat în cor apariţia cărţii considerată o blasfemie şi o jignire la adresa islamului. Uciderea la Srebrenica a 8.000 de musulmani bosniaci într-o enclavă aflată sub protecţia Naţiunilor Unite a fost un alt factor catalizator. Faptul că cei mai mulţi musulmani britanici provin din aceeaşi regiune a Pakistanului le-a uşurat drumul spre centrele de antrenament jihadiste din această ţară tinerilor furioşi pe lumea occidentală care părea complice la măcel. Imamii radicali au profitat de această furie şi au recrutat adepţi în moscheile radicale din Londra. De multe ori, imamii primeau consistente ajutoare sociale, stipendii şi chiar granturi de la Uniunea Europeană chiar dacă de la amvon condamnau lumea occidentală şi îndemnau la nerespectarea legilor şi a cetăţenilor ei. Unul dintre ei predica: "Ţi se permite să iei toate aceste ajutoare pe care ţi le oferă aceşti necredincioşi, pentru că tot ce are un kaffir este al tău...Ţi se permite chiar să ai patru soţii şi să ceri ajutoare pentru ele. Aşa că speră să primeşti un conac în Hampstead Heath!"

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără complicitatea autorităţilor care chiar şi atunci când mulţi dintre aceşti indivizi s-au dovedit a fi periculoşi şi declaraţi ca atare de alte state occidentale, şi-au găsit fără probleme refugiul la Londra. S-a vorbit multă vreme de un pact al autorităţilor cu aceştia: atâta vreme cât nu pun la cale atentate pe teritoriul Marii Britanii vor fi toleraţi. Evident, că într-un final, atentatele au avut loc, pactul neavând nici o valoare reală pentru extremişti.

Mi s-au părut interesante paginile în care Leiken vorbeşte despre modul în care s-a construit comunitatea pakistaneză din Marea Britanie din rândul căreia s-au racolat cei mai mulţi viitori terorişti. Primii muncitori au venit, ca şi în cazul Germaniei şi Franţei, după cel De-al Doilea Război Mondial, dat fiind faptul că pentru reconstrucţie era nevoie de mână de lucru ieftină. Iniţial, ambele părţi au considerat migraţia ca un fenomen temporar care urma să ia sfârşi odată cu terminarea contractelor. Oamenii urmau să se întoarcă în ţările lor de origine. Evident că nu s-a întâmplat aşa. Leiken spune că în vizitele în regiunea Mirpur din Pakistan a văzut zeci de vile ridicate de cei plecaţi în Marea Britanie şi în care nu locuieşte nimeni. Mândria, dorinţa de a le dovedi celor de acasă că au reuşit, că au statut, i-a determinat pe primii sosiţi să le construiască, nutrind speranţa că se vor şi întoarce acolo într-o zi. Treptat, şi-au adus, însă şi nevestele şi apoi rudele în ţara adoptivă. Familii tradiţionale, cu o puternică loialitate faţă de clan, aceştia şi-au adus cu ei credinţele şi imamii. Aceşti imami au devenit însă irelevanţi pentru tânăra generaţie pentru că propovăduiau integrarea şi respectarea legilor. Mesajul imamilor radicali a devenit muzică pentru urechile tinerilor sfâşiaţi între datoria de familie şi dorinţa de apartenenţă la grup. De multe ori, radicalizarea a dus la ruperea legăturilor de familie. Mulţi dintre tinerii radicalizaţi britanici au beneficiat de o educaţie foarte bună, având studii superioare şi slujbe bine plătite. Dorinţa părinţilor de a urma tradiţia, de a se căsători, de exemplu cu o verişoara din Pakistan, de multe ori semianalfabetă şi care nu vorbea engleza a determinat revolta şi ruperea legăturilor cu casa părintească. Cauzele şi motivaţiile sunt, însă, mult mai complexe şi sunt analizate cu atenţie în cartea de faţă. Însuşi autorul recunoaşte că nu există un răspuns standard pentru parcursul acestor tineri. Există câteva borne pe care se pare că le-au atins toţi de-a lungul timpului.

Cartea este fascinantă pentru că prezintă biografiile câtorva imami care au influenţat decisiv radicalizarea, dar şi parcursul unor atentatori cunoscuţi. Lucrarea este un studiu complex al fenomenului, greu de rezumat în câteva rânduri. Recunosc că a fost o lectură care mi-a pus răbdarea la încercare, dar care a venit şi cu satisfacţii pe măsură. Poate nu are un stil foarte prietenos, dar este atent construită, se bazează pe o bibliografie impresionantă, dar şi pe studiile pe teren ale autorului, este serioasă şi obiectivă. Lasă senzaţionalul la o parte, la fel şi ura şi prejudecăţile şi încearcă să găsească răspuns la una dintre întrebările cele mai dificile: "Unde s-a greşit?"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer