Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Repartiţia


Alexandru-Radu Săvulescu

05.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când mi-a venit rândul să-mi aleg o localitate pentru repartiţie, tot ce mai rămăsese era departe de Bucureşti. Nu aveam o medie mică, dar existau doar câteva locuri cât de cât bune, iar ele fuseseră deja luate de colegii mei cu activitate politică în Uniunea Tineretului Comunist, cei care primiseră suplimentar cincizeci de sutimi deşi aveau deja medii mari - fuseseră nu atât tocilari, cât vânători de note, se duseseră mereu la mărire de notă când nu primiseră zece, urmându-şi cu habotnicie interesul, poate şi fiindcă erau conştienţi că nu sunt printre cei mai buni. Am ales Lugoj. M-am orientat din ochi, socotind că Banatul este o zonă interesantă din toate punctele de vedere. Şi că soţia mea poate alege ceva apropiat, cum ar fi Caransebeş.

Am ajuns în oraş într-o zi ploioasă şi friguroasă de toamnă târzie. N-am apucat însă să văd prea mult din el. Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice, unde aveam repartiţia, mi-a oferit o locuinţă temporară, până mi-aş fi găsit eu ceva mai bun. M-au trimis într-un sat şvăbesc - Darowa - din apropiere de Lugoj, unde aveau o casă a unei familii care emigrase în RFG. Casa era naţionalizată, iar IPEG-ul o folosea. Nu ştiu în ce fel. Cert este că m-au lăsat să stau temporar în bucătăria de vară. Nu era mare lucru acolo, un pat îngust, o masă, un scaun, o maşină de gătit cu lemne, şi un lighean cu smalţul ciobit. Se vedea că era o dependinţă care nu mai fusese întreţinută, uşa se închidea greu, iar geamurile la un singur rând erau crăpate în câteva locuri, ceea ce cu iarna care se apropia nu era foarte încurajator.

Casa de alături păstra încă semnele oamenilor gospodari care o construiseră. Avea o centrală cu lemne în pivniţă, calorifere în toate camerele, baie cu cadă şi duş - evident însă că nimic nu mai funcţiona. Camerele aveau parchet pe jos, iar ferestrele mari, duble, aveau storuri de lemn, cam ca toate casele de acolo, din sat, de altfel. În plus, gospodăria mai avea două garaje, şi încă ceva care m-a impresionat, nu cred să mai fi avut mulţi aşa ceva în comunism, o clocitoare electrică în hambar. Evident, dezafectată şi ea.

De dimineaţă devreme luam rata spre oraş. Călătoream cam trei sferturi de oră cu un autobuz delabrat, într-un miros insuportabil de benzină şi fum, apoi mai mergeam cam o jumătate de oră pe jos până la serviciu. După-amiaza, de fapt seara, fiindcă era deja întuneric când terminam, luam din nou rata spre adăpostul unde-mi instalasem sacul de dormit. Făceam un foc cu câteva lemne culese de prin curte, pe care mi le spărgeam singur cu un topor bont, îmi încălzeam nişte apă, şi mă spălam puţin în lighean. Deschideam o conservă de peşte, pe care o mâncam goală, fără pâine, pentru că pâinea se "dădea" numai cu cartelă, iar eu nu aveam încă una. Uneori aveam şi măsline la masă, singurul lucru care se mai găsea la alimentarele din oraş în afară de câteva conserve rătăcite. În Banat nu exista tradiţia măslinelor, aşa că atunci când se "băgau" la alimentară, nu cumpăra nimeni altcineva în afară de mine. Mă băgam cât puteam de repede în pat, citeam ceva, şi mă culcam.

Dimineaţa în zori, când mă sculam, săream repede din pat, spărgeam pojghiţa de gheaţă din lighean, mă spălam pe mâini şi pe faţă, mă îmbrăcam cât puteam de iute, tremurând, după care fugeam în staţie, să nu pierd rata, pentru că alta nu mai exista, dacă aş fi pierdut-o, n-aş mai fi avut cum să ajung în oraş până a doua zi. Eventual pe jos, dar n-am încercat niciodată, era totuşi prea departe chiar şi pentru un geolog obişnuit să facă şi treizeci de kilometri pe zi pe jos. Cam aşa arătau zilele mele acolo.

Cum n-aveam bani de restaurant, deşi nici acolo nu se găsea mare lucru, începusem să sufăr serios de foame, aşa că mi-am pus mare speranţă în relaţia cu gospodarii din sat. Am fost însă dezamăgit, deşi sătenii erau cât se poate de gospodari. I-am cunoscut mai bine în prima sâmbătă după-amiază, când au ieşit cu mic cu mare să cureţe strada. Oameni în putere, dar şi copii mici sau bătrâni abia ţinându-se pe picioare. Cu mături, perii, găleţi cu apă, frecau nu numai trotuarul din faţa casei, ci şi strada până la mijloc, unde se întâlneau cu vecinii care spălau pe partea lor. Îmi amintesc de fetiţe care abia învăţau să meargă, şi care ţineau mătura ca într-o îmbrăţişare, silindu-se să fie de ajutor. La fel, femei bătrâne, aduse de spate, care se sprijineau de mături ca de un baston. A doua zi de dimineaţă, duminică, ieşeau cu toţii din casă îmbrăcaţi în costum popular, alb-negru, şi se duceau la biserică. Spre amiază se întorceau tot aşa, în grup, şi se împrăştiau pe la casele lor.

Am stat de vorbă cu vecinii mei. Erau deschişi, m-au invitat şi în casele lor, dar n-am reuşit să-i fac să-mi vândă nici măcar un ou. Nu înţelegeau nevoile cuiva venit în trecere. Erau organizaţi pe altfel de principii decât m-aş fi aşteptat, fiecare gospodărie îşi era autosuficientă, fiecare producea câte puţin din toate, cât le trebuia. Aşa că n-am putut cumpăra nimic de la ei, nici măcar puf de gâscă, pentru că nu erau obişnuiţi să vândă nimic.

Le-am văzut pe dinăuntru casele. Aveau cel puţin un etaj, dacă nu două. Toate camerele erau mobilate, dar aveau storurile trase, ca să nu bată soarele să le decoloreze lucrurile. Ei locuiau într-o singură cameră. După câte mi-am putut eu da seama, n-au făcut foc în casă până după Sf. Ion. Dormeau între două pilote cu puf. Făceau foc doar în bucătărie, singura cameră încălzită din întreaga casă, locul unde seara, până la culcare, se strângea întreaga familie, de la bunici până la nepoţi.

N-am mai apucat să-mi caut casă în oraş. Am făcut tot posibilul să obţin transferul la Bucureşti. În scurt timp am reuşit. Nici acum nu ştiu dacă am făcut bine sau nu.

(Bucureşti, decembrie 2017)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer