Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Europa teatrului şi a scriitorilor - circulaţia valorilor artistice ca fundament al Europei


Matei Vişniec

16.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Conferinţă susţinută de dramaturgul Matei Vişniec, preşedintele onorific al Tîrgului de Carte Gaudeamus, ediţia 2017 (vineri, 24 noiembrie 2017, ora 15:00)

Acest tîrg de carte este un loc magic. De cîte ori vin aici simt că România are în continuare o şansă şi că numele acestei şanse este cultura, pentru că eu cred în creativitatea românească şi cred mai ales în talentul înnăscut al românilor.

Observ de cînd trăiesc în străinătate, în Franţa, de treizeci de ani, că România furnizează artişti, creativitate Occidentului, în multe domenii de altfel, şi mi se pare că este un fel de pepinieră, o sursă pozitivă, deşi noi aici în România sîntem cîteodată nemulţumiţi, ne vedem pe noi înşine mai urîcioşi decît sîntem, ne certăm unii cu alţii, dar în străinătate, românii parcă respiră, parcă se simt mai bine. Este ciudat cum românii se simt uneori mai bine în străinătate decît la ei acasă.

Există o legendă veche despre cineva care pleacă de-acasă pentru că taică-su i-a spus: "Du-te, caută şi într-o bună zi ai să găseşti o comoară". Şi pleacă acest om şi umblă un an, cincisprezece ani, douăzeci de ani, treizeci de ani şi la un moment dat visează că de fapt are o comoară sub pragul casei. Aşa avem şi noi românii o comoară sub pragul casei noastre, numai că acolo nu săpăm. Săpăm în alte locuri, dar nu la noi acasă.

Spun aceste lucruri ca să introduc subiectul de aici. Europa n-ar fi existat fără o circulaţie a ideilor, fără o circulaţie a faptului cultural şi a obiectului numit carte. Acest obiect numit carte este de fapt certificatul de naştere al Europei. Europa modernă, Europa care a început să reflecteze la universalitate. S-a născut odată cu Gutenberg şi odată cu capacitatea cărţii de a circula şi de a ajunge în mîinile marelui public. Sigur, cartea nu a fost inventată chiar în Europa. Ea a fost inventată odată cu scrierea în alte zone ale lumii.

Primele cărţi au fost de fapt rulourile. Biblioteca din Alexandria era plină de rulouri. Cînd a ars biblioteca, au ars şi rulourile. Acele rulouri, care erau pe papirus, au fost primele cărţi şi de acolo vine numele de volum. Noi vorbim astăzi despre cărţi într-un volum, în două volume, în trei volume, dar cuvîntul volum vine de la cele două volume ale rulourilor pe care cititorii le desfăceau, derulau şi le rerulau. Volumul din stînga şi volumul din dreapta. De acolo vine cuvîntul volum. De la rulourile respective care timp de aproximativ o mie cinci sute de ani au fost cărţile pentru elite.

A existat o extraordinară ceartă, un moment juridic, cînd codexurile au fost incluse şi ele în categoria cărţilor. Codexul este ceea ce a apărut în momentul în care oamenii au început să scrie manuscrise: fie pe tăbliţe, fie pe piele de capră (de unde şi cuvîntul pergament); să lipească acele foi unele de altele şi să obţină ceva nou: un fel de carte care se putea răsfoi şi nu o carte care se putea derula. Aşa a aparul codexul.

La un moment dat, prin secolul II e.n., la Roma, un mare proprietar care iubea cărţile le-a lăsat moştenire copiilor o bibliotecă. Unul dintre fii a primit prin testament biblioteca cu menţiunea respectivă: "Las toate cărţile fiului meu". Ori, ei erau doi fii. În capul unuia numai rulourile puteau fi incluse în categoria cărţilor, nu şi codexurile care erau considerate nişte obiecte de mîna a doua, mai puţin nobile. Şi atunci a fost un proces. Cei doi fraţi s-au certat în faţa justiţiei ca să decidă dacă şi codexurile pot fi incluse în categoria cărţilor. Şi după ce au deliberat, judecătorii au decis: da, codexurile sînt şi ele cărţi. Aşa a apărut cartea care se răsfoieşte, care este pentru istoria umanităţii un pas la fel de important ca apariţia tiparului. De ce? Pentru că această carte care se răsfoieşte permite de fapt să sari de la o pagină la alta, să te întorci cu mai multă uşurinţă decît dacă ai avea un rulou în faţă şi, mai ales, să adnotezi pe margine, pentru că era loc pentru reflecţii. Codexurile, ca formă primă a cărţii, au permis reflecţia pe marginea cărţii, notaţia, apariţia unor cărţi în carte. Timp de cîteva sute de ani, poate cinci, şase, şapte secole, gîndirea umană a fost impulsionată de obiectul numit codex şi de facilitatea călătoriei prin informaţie: că puteai să o redeschizi la o anumită pagină, să mergi în faţă sau în spate, să reciteşti cu uşurinţă.

Această facilitate a deschis de fapt gustul spiritului critic. Uneori noi nu ne dăm seama cît de important este obiectul purtător de informaţie. Ne dăm seama acum de pildă, cît de interesantă este cartea electronică sau ce lume ne deschide computerul. Dar la ora aceea, revoluţia extraordinară dintre rulou şi codex a fost una de aceeaşi intensitate ca astăzi, cînd am trecut de la cartea pe hîrtie la cartea numerică.

În momentul în care a apărut şi tiparul, a apărut în Europa ceea ce numesc eu circulaţia cărţilor pentru marele public. Acela a fost momentul în care Europa a început să devină sursă de universalitate, să se constituie ca un spaţiu unitar care ştie să înmagazineze informaţia şi s-o transmită cu uşurinţă altora: de exemplu, faptul că s-au publicat Bibliile în limbile naţionale sub formă de carte. Deşi litera mobilă a fost inventată de chinezi, tot europenii au ştiut să o folosească. Iată de ce spun că Europa noastră este de fapt locul de naştere al cărţii, dar mai ales al utilizării ei în masă, de masă, în mod popular. Accesul la carte a creat de altfel şi conştiinţa europeană.

Bineînţeles, cînd spunem carte, spunem scriitor. Cineva se află în spatele acestei manufacturi. Europa scriitorilor, a librarilor şi a tipografilor este de fapt fundamentul a ceea ce sîntem noi astăzi. Această complicitate între artizani şi minţi care scriu a creat conştiinţa europeană care e şi ea plină de peripeţii. Scriitorii, din punctul meu de vedere, sînt cei care au precedat construcţia europeană prin ideile lor şi prin capacitatea lor de a crea utopii. Europa este în primul rînd gîndire critică, eliberare treptată a gîndirii. Ori, instrumentul de difuzare al eliberării prin gîndire a fost cartea; cartea subversivă care circula şi în Epoca Luminilor.

În acest context, Franţa a avut un rol cu totul deosebit de difuzare a ideilor subversive în Europa. Enciclopedia Franceză şi Iluminiştii au fost cei care au difuzat, au irigat întreaga Europă cu idei care la ora aceea erau subversive, dar erau atît de proaspete, atît de pline de umanism.

În contextul acesta de subversivitate mai există un etaj, pe care eu îmi construiesc identitatea mea personală, teatrul. Tot pe certificatul de naştere al Europei scrie şi teatru. Şi nu e greu de văzut că ne vine de la greci ceva, un fel de bucurie de a fi împreună, pe care nicio altă manieră de a fi împreună nu o poate înlocui: aceea de a fi împreună la teatru. A fi împreună la teatru în faţa unor actori, în faţa altor oameni vii care ne spun o poveste şi ne transmit prin emoţie: memorie şi reflecţie. De fapt, ne privim pe noi înşine prin aceste poveşti.

Este interesant cum nu numai că teatrul n-a dispărut niciodată încă din Antichitate şi pînă acum, dar a devenit o necesitate vitală, pînă cînd s-a identificat cu ideea naţională. În momentul în care au început să apară teatrele naţionale în Europa, am început să avem prima construcţie coerentă a Europei. Probabil că pe la anul o mie nouă sute sau chiar mai repede nu exista nicio ţară în Europa, independentă sau liberă, care să nu aibă teatru naţional. Ca o mică paranteză, Statele Unite ale Americii nu au teatru naţional. E o altă construcţie geopolitică acolo. Nu au avut nevoie de un teatru naţional. În timp ce în Europa fiecare popor, după ce s-a identificat ca naţie, după ce s-a eliberat, a vrut să aibă universitate şi teatru naţional.

În România, ştiţi bine ce mîndri au fost românii cînd au avut şi ei prima dată teatru naţional şi trupă proprie, pentru că înainte veneau trupele din Franţa şi jucau comedii şi comedioare, nu întotdeauna lucruri foarte subtile şi foarte înalte, deşi jucau şi teatru antic. Teatrul a fost o formă de coagulare a conştiinţei naţionale şi este şi o formă de coagulare a conştiinţei europene pentru că în aceste teatre se joacă Shakespeare, se joacă Molière, se joacă Cehov, se joacă Ibsen, se joacă Euripide, se joacă Pirandello, se joacă Eugen Ionescu. Există un repertoriu european care formează un alt etaj al conştiinţei europene.

Este foarte ciudată această Europă. Gîndiţi-vă că sînt popoare care s-au luptat între ele cu bestialitate, dar care îl iubeau în aceeaşi măsură pe Shakespeare. Dacă ne gîndim doar la francezi şi la germani. Se juca Shakespeare de mulţi ani şi în Franţa, se juca Shakespeare de mulţi ani şi în Germania şi totuşi Shakespeare nu a reuşit să-i unească pînă într-atît încît să-i facă să nu se mai lupte. Asta mai spune ceva despre această incapacitate a culturii de a crea numai ea singură armonie şi de a aduce omul, care este o fiinţă contradictorie, la raţiune. Totuşi, teatrul este o nevoie fizică, psihică, mentală. Este un fel de oglindă pe care dacă n-o avem, începem să suferim. Şi dacă n-o avem, ne pierdem pe noi înşine, începem să nu ne mai cunoaştem destul de bine pe noi înşine.

Într-o carte de-a mea, care este un roman, am un personaj care oferă o sută de definiţii subiective ale teatrului. Sînt definiţii atipice, dar uneori tocmai prin poezie putem înţelege mai mult decît prin conceptele ştiinţifice.

Iată patru definiţii ale teatrului:

Teatrul este un om care vine în faţa altui om şi spune: sînt oglinda ta, sînt umbra ta, sînt pleoapa ta, sînt amiaza ta, sînt tu.

Teatrul începe cînd un zid anti-om este aruncat în aer.

Teatrul este o cortină făcută din pleoape.

Nu mă întrebaţi, domnilor, ce este teatrul; sînt în plină reprezentaţie!

Viaţa mea a fost dedicată în mare măsură teatrului: am scris teatru în două limbi, am scris cu furie, am crezut că prin teatru ajung la înţelegerea unor lucruri pe care altfel nu puteam să le înţeleg şi am descoperit treptat, mai ales după '89, după căderea comunismului, ce circulaţie extraordinară de globule roşii teatrale există în Europa. Un sistem de teatre şi de festivaluri unic pe planetă. Europa mai poate fi definită ca spaţiul cu cele mai multe festivaluri pe mia de locuitori.

În acest moment, la Bucureşti, există un festival al teatrului Ţăndărică: un festival internaţional de teatru de păpuşi. Este un alt festival al teatrului Nottara care se încheie. Tocmai s-a terminat festivalul naţional de teatru. În fiecare oraş din România există în acest moment un festival care dă identitate oraşelor. La Sibiu avem unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume. Un festival de teatru de autor, al autorilor la Timişoara; un festival al formelor de teatru scurt la Oradea... n-am să înşir toate festivalurile de teatru. Nu există ţară unde să nu fie cinci, şase mari festivaluri de teatru. Tatăl sau mama tuturor acestor festivaluri se află însă într-un oraş care ar fi putut fi capitala creştinătăţii, Avignon. Pe malul drept al Ronului există oraşul Avignon, unde au stat papii timp de o sută de ani şi unde, în 1947, a fost creat un festival internaţional care a făcut pui. Este de o mare frumuseţe şi-a inspirat multe alte festivaluri în Europa.

Acest festival a fost pentru mine un loc de impregnare cu teatru, dar şi cu umanitate, cu idei, dar şi cu proiecte. Doar o mică privire asupra acestei frumoase sărbători care s-a extins, s-a exportat. O atmosferă similară, dacă vreţi să trăiţi, mergeţi la Sibiu în luna iulie. Veţi vedea ceva asemănător. Veţi vedea cum teatrul schimbă un oraş, cum teatrul iese-n stradă şi schimbă privirea omului asupra propriului său oraş. Există foarte multe lucruri extraordinare pe care le poate face teatrul. Şi în acest moment mă gîndesc: cînd atîţia oameni sînt prizonierii ecranelor, cînd sînt ecrane la purtător sau cînd sînt ecrane în cafenele sau acasă, teatrul este un fel de loc de ultimă rezistenţă, rezistenţă culturală. Este un loc în care mai putem socializa unii cu alţii, ca şi saloanele de carte, de pildă. Avem atîta nevoie să-i trimitem pe copiii noştri la teatru, să vadă şi altceva decît desene animate la infinit pe ecranele televizoarelor. Teatrul este o extraordinară formă de interogaţie şi de descifrare a actualităţii, dar şi a misterelor interne ale omului, ale propriilor noastre contradicţii.

Din punctul meu de vedere, România este o mare exportatoare de teatru de bună calitate. Foarte mulţi regizori români sînt apreciaţi în străinătate şi chiar scriitori români. Poate că nu degeaba unul dintre marii autori, marii dramaturgi ai lumii este Eugen Ionescu. În momentul în care el pleca din România şi se instala în Franţa, ducea deja cu el, în sinea sa, germenele unei noi scriituri dramatice. Ceea ce s-a numit mai tîrziu teatrul absurdului. Probabil că s-a inspirat şi dintr-un absurd al nostru naţional pentru că România a fost întotdeauna o ţară contradictorie. Cînd a ajuns Eugen Ionescu în străinătate, în Franţa, prima sa dorinţă a fost să-l traducă pe Caragiale. Era impregnat de Caragiale şi-a încercat împreună cu Monica Lovinescu să-l traducă, numai că noi avem acest blestem naţional: Caragiale este de netradus. Cînd îl traduci îşi pierde savoarea limbii şi devine un fel de teatru de bulevard. La fel şi Eminescu - este imposibil de tradus, dar poate că e bine. Ţinem secret pentru noi două tezaure: Caragiale şi Eminescu.

În materie de teatru există astăzi festivaluri importante în Europa şi o circulaţie fără precedent a trupelor de teatru, a actorilor, a regizorilor şi a creaţiilor teatrale. Eu însumi constat cu cîtă bucurie vin trupe de teatru din străinătate în România. Eu însumi am venit cu trupe din străinătate pentru că îmi face plăcere să le prezint acestor creatori străini de teatru, publicul meu de origine. Dar în România, în acest moment, avem un capital de simpatie datorită acestor oameni, acestor artişti care au venit, ne-au văzut o singură dată şi vor să mai vină.

Mi s-a întîmplat odată, la festivalul de la Sibiu, să fiu cu o trupă de teatru din America şi după ce au venit, au stat vreo patru-cinci zile şi s-au impregnat de atmosfera teatrală de acolo, şi-au văzut alte companii din alte ţări, şi-au stat în grădina festivalului, şi-au stat la bere şi la mici, şi-au discutat şi s-au simţit nemaipomenit. Eram pe drum înapoi cu ei spre Bucureşti, spre aeroport, şi i-am întrebat pe aceşti americani: Spuneţi-mi şi mie care este lucrul care v-a plăcut cel mai mult în România? Spuneţi-mi unul singur. Şi s-au gîndit şi mi-au spus următorul lucru, important din punctul meu de vedere, şi plin de metaforă: Matei, cred că cel mai mult ne-a plăcut în România faptul că am putut pierde timpul. Ăsta este un lucru extraordinar. Dacă noi îi vom putea învăţa pe străini cum să piardă timpul, în sensul cel bun, adică să se hrănească cu acest timp, să folosească acest timp pentru prietenie, pentru tandreţe, pentru reflecţie, pentru a fi împreună un moment în care să ne schimbăm gîndurile şi să ne oglindim unii în alţii, e un lucru foarte important. Faptul că România nu şi-a industrializat încă timpul, nu s-a automatizat total, n-a devenit o ţară capitalistă în sensul strict cu time is money. Este una din marile noastre tezaure; o comoară din care va trebui să ne construim şi viitorul.

Ceea ce uităm deseori este că teatrul, înainte de a fi spectacol, este literatură. În general, cititorul, iubitorul de carte nu mai are reflexul de a căuta teatrul pentru lectură şi totuşi teatrul este înainte de toate un gen literar. Dintotdeauna, scriitorii s-au împărţit pe categorii sau pe genurile literare pe care le ştim: poezia, romanul, nuvela, eseul şi teatrul. Teatrul poate fi citit ca o poveste frumoasă. Puteţi cumpăra o carte cu piese de teatru. O răsfoiţi puţin, iar dacă vă place luaţi cartea, aşezaţi-vă într-un fotoliu şi vă faceţi singuri regia, vă construiţi singuri personajele, deveniţi şi regizori şi scenografi şi actori şi specialişti în lumini şi public şi aplaudaţi la sfîrşit.

Este o aventură extraordinară să citiţi din cînd în cînd o piesă aşezaţi într-un fotoliu pentru că, încă o dată, înainte de a fi spectacol, teatrul este literatură: a citi Ionescu, a citi Beckett, a citi Pirandello, a citi Cehov cînd e bine tradus, a citi Shakespeare, a citi Dürrenmatt sau Gianina Cărbunaru, de pildă.

În acest moment, în România există efectiv o pleiadă de autori de teatru. Cînd am început eu să scriu teatru, prin anii '80, generaţia mea nu a avut mulţi dramaturgi. Eram aproape singurul care scria teatru. Acum însă există o enormă bogăţie de autori şi de literatură dramatică. Nu vă temeţi deci să luaţi o carte de teatru şi să intraţi în acest gen care este special, dialogat, concentrat şi care vă lasă o mare libertate de imaginaţie. Cheile regiei sînt în mintea celui care va citi.

Personal pot să vă propun această culegere care a apărut la editura Humanitas, unde am o piesă importantă pentru mine şi vă propun s-o şi vedeţi dacă vă interesează. Am scris o piesă despre imigraţie pentru că este un fenomen extraordinar de interesant, de tulburător, care probabil va schimba faţa Europei, care n-a ajuns încă în România, dar care va ajunge la un moment dat, care frămîntă Europa Occidentală, iar acest fenomen riscă să taie din nou Europa în două. Această piesă, care se numeşte Migraaaanţi, a fost montată la teatrul Ţăndărică cu păpuşi şi actori, pentru adulţi, şi am văzut-o acum două zile. Încercaţi să trăiţi această experienţă, să vedeţi o piesă de teatru pentru adulţi cu marionete, cu actori. Sub şaisprezece ani, accesul nu este permis pentru că este o piesă grea, dureroasă despre rănile lumii, mizeriile lumii, despre atrocităţile care se întîmplă pe o parte şi pe alta a Mediteranei, dar este o mare reuşită teatrală.

Pentru dumneavoastră încă patru-cinci definiţii ale teatrului şi poate că în felul acesta vă interesează o altă culegere de-a mea care a apărut la editura Tracus Arte: patru piese şi aceste definiţii ale teatrului.

Teatrul este o numărătoare inversă esenţială pentru umanitate, făcută de cineva care a uitat ordinea cifrelor.

Teatrul este Beckett care se uită la o piesă de Cehov care se uită la o piesă de Shakespeare care se uită la o piesă de Euripide care îl recită pe Homer care se uită la cer cu ochii săi orbi.

Teatrul este un fier de călcat făcut din aburi pentru a călca nişte cămăşi făcute din ceaţă.

Teatrul este o plută din scînduri pe care se dezlănţuie o pasiune, în timp ce, nu departe, fluviul se transformă într-o cascadă.

Nu îndrăznesc să vă spun ce este teatrul, întrucît risc ca nişte nebuni să vină, să facă exact opusul a ceea ce cred eu că este teatrul, şi de fapt ceea ce vor face ei să fie tot teatru.

Teatrul este o încăpere mare, fără ferestre, unde oamenii devin ferestre.

Ei bine, pot să vă spun că dacă veţi lua o carte în mînă şi veţi citi poezie, roman, teatru şi literatură de bună calitate veţi deschide în sufletul dumneavoastră ferestre pentru alţii şi veţi deveni ferestre deschise spre umanitate, spre imaginaţie, spre libertate. Cred că într-o ţară, libertatea poate fi măsurată. Există un instrument de măsură prin capacitatea de a iubi literatura, arta, teatrul: cîtă literatură, atîta libertate. Dacă nu-i învăţăm pe copiii noştri să deschidă o carte, să se apropie de-o carte, să povestească între ei poveşti, riscăm să-i transformăm în nişte mutanţi. În acest loc observ foarte mulţi copii şi foarte mulţi profesori care au venit cu şcolile aici. Este un fel de templu al educaţiei. Este un tîrg al cărţii, dar şi al educaţiei şi este un loc în care trebuie să ne propunem această reflecţie: Cum menţinem educaţia copiilor noştri pentru a nu-i transforma din oameni care gîndesc în consumatori? Este atît de important să rămînem cetăţeni cu spirit critic şi nu doar consumatorii unei societăţi de consum pe care am visat-o, dar care acum, din păcate, nu că riscă să ne transforme, dar nu ştiu dacă reprezintă direcţia cea bună.

Notă: Invitatul de onoare al ediţiei 2017 a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene. La propunerea acestora, preşedintele de onoare al Târgului a fost îndrăgitul scriitor şi om de radio Matei Vişniec.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Aproape răsăritul, Alberto Păduraru (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pamuk. Viaţa cea nouă, Ilinca Bernea, pe marginea unei cărţi de Orhan Pamuk (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Ustionca / El face rău şi crede că e bine, Sanda Golopenţia (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O singură noapte de iubire, Oxana Kopas (4.3/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro George în vacanţă, Ana-Maria Androne-Bouman (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer