Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Premiul Academiei Române


Augustin Ioan

19.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe 15 decembrie 2017, Academia Română şi-a decernat premiile.

Premiul pentru creaţie arhitectonică Duiliu Marcu a fost acordat Catedralei arhiepiscopale cu necropolă regală de la Curtea de Argeş, proiectată de al dumneavoastră, sincer. Din interior, am aflat că a fost o raritate: vot unanim. Evident, am fost mândru, deşi bucuria a venit la pachet cu marea tristeţe a înhumării Regelui Mihai I a doua zi, în chiar necropola acestei noi catedrale. Evident, nimeni nu m-a crezut când am spus că este doar o coincidenţă temporală între cele două evenimente, al doilea fiind atât de copleşitor ca atractor straniu, încât şi-a subsumat, nolens-volens, orice altceva dimprejur. Fie!

Oricum, cea mai mare onoare mi-o făcuse, cu trei ani în urmă, tot Casa Regală, când am primit, de la, pe atunci, ASR Principesa Moştenitoare Margareta, medalia şi brevetul semnat de Majestatea Sa Regele, cu ordinul Coroana României în grad de cavaler.

Nu mai am multe de spus despre catedrală şi, oricum, avem, de-acum, a tăcea la fel de mult pe cât s-a vorbit în aceste zile. Dar câte ceva tot aş adăuga. În primul rând, pentru prima oară, am văzut, mulţumită filmărilor cu drone ale TVR, cum arată ansamblul în perspectivă plonjantă. În al doilea rând, au apărut controverse legate de geamurile termopan care feresc necropola de gesturi lipsite de pietate, dinafară. În al treilea rând, uşa este nefericit şi prea rural croită de meşterul popular sau cine o va fi făcut-o.

Apoi, maestrul Sorin Dumitrescu a reconfirmat public ceea ce îmi spusese în 2016, după înmormântarea Reginei Ana: anume, că îi place croiala proiectului şi, mai cu seamă, spaţiul interior al bisericii propriu zise. Dar ce vă place la el? Am întrebat cu emoţie. Are văzduh! Mi-a spus domnia sa categoric. Până la înmormântare, nu am îndrăznit să întreb ce a vrut să spună, de teamă să nu strivesc corola de sensuri a acestei exclamaţii...

Au apărut imediat şi contestatarii: ba altcineva ar fi trebuit să ia acest premiu, ba pentru alte lucrări, ba ambele. Au apărut şi detractorii, de bună seamă, sub forma trollerilor de serviciu, unii chiar colegi de breaslă. Admit că nu trebuie să placă tuturor ce am făcut, dar cred că puteau aştepta cu scuipaţii până trecea momentul trist. În fine... Nu toate lecţiile unui moment ca acesta au fost lămuritoare pentru toţi.





 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer