Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Istoria miezoasă - Sapiens. Scurtă istorie a omenirii


Diana Cuzic, pe marginea unei cărţi de Yuval Noah Harari

20.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Yuval Noah Harari
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii
Editura Polirom, 2017

Traducere de Adrian Şerban


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Istoria miezoasă

Pentru mulţi dintre noi istoria reprezintă doar o materie de şcoală, văzută de cele mai multe ori ca fiind plictisitoare, plină de date enervante, fără sens şi importanţă. Un exerciţiu de memorare care nu îşi găseşte locul în mintea şi inima celor obligaţi să o înveţe. Historia magistra vitae şi-a pierdut sensul, Cicero pare a se fi înşelat, istoria nu poate să ne înveţe nimic esenţial şi folositor pentru viaţă. Cu toate acestea, apar uneori cărţi care pot schimba această percepţie. Una dintre ele este cartea lui Yuval Noah Harari, Sapiens. O scurtă istorie a omenirii. Recunosc că de multă vreme nu mi-a fost dat să citesc o carte de istorie scrisă cu atât de mult umor şi ironie, cu o privire atât de pătrunzătoare când vine vorba de înţeles mecanismele care pun în mişcare evenimentele, o sinteză atât de clară a ceea ce a fost şi este omul ca specie. Harari scrie o carte care se adresează tuturor, o carte importantă pentru că te face să gândeşti, să descoperi conexiuni neaşteptate, te ajută să ai o privire de ansamblu asupra trecutului şi a deciziilor care l-au modelat. Cred că este prima carte pe care o citesc în care evoluţionismul este pus în centrul istoriei omenirii explicând credibil o parte din alegerile şi întâmplările care ne-au făcut oameni. Renunţând la limbajul academic, la date inutile şi la pretenţia că deţine adevăruri absolute, autorul reuşeşte să îşi seducă cititorul. Citindu-i cartea, argumentaţia şi concluziile îţi vine de multe ori să strigi evrika! pentru că Harari te face să înţelegi lumea, să îţi confirme ideile şi intuiţiile. Unii istorici, probabil, vor spune că greşeşte atunci când pleacă de la concluzii şi îşi construieşte argumentaţia în jurul lor, alţii cu siguranţă vor strâmba din nas susţinând că un singur volum nu poate condensa atâtea milenii de istorie. Toate acestea nu ar trebui să fie un impediment în a citi cartea şi a vă bucura de fiecare pagină. Cartea lui Harari nu se doreşte un tom doct şi scorţos, ci o sinteză provocatoare a parcursului nostru de până acum.

Harari consideră că au existat, până acum, trei revoluţii importante în istoria umanităţii: Revoluţia Cognitivă, Revoluţia Agricolă şi Revoluţia Ştiinţifică. Toate trei au jucat un rol esenţial în configurarea umanităţii aşa cum o cunoaştem astăzi. Omul preistoric remarcă autorul, era un animal neînsemnat, care nu avea un impact mai important asupra mediului decât gorilele, licuricii sau meduzele. Totul a început să se schimbe când a început Revoluţia Cognitivă si Homo sapiens a început să transforme mediul în care trăia, modelându-l conform nevoilor sale. Descoperirea unor noi moduri de gândire şi comunicare i-au adus acestuia o poziţie de frunte în lanţul trofic. Harari ne atrage atenţia asupra unei false percepţii pe care o perpetuează imaginile din manuale: Homo ergaster nu a dat naştere lui Homo erectus ca la rândul său acesta să dea naştere neanderthalienilor care să se transforme, într-un final, în Homo Sspiens. Toate aceste specii de oameni au populat Pământul în paralel, extinderea şi succesul lui Homo sapiens datorându-se faptului că, la un moment dat şi dintr-un motiv încă necunoscut, acesta a început să facă lucrurile diferit. Dezvoltarea unui limbaj complex, capacitatea de a plăsmui ficţiuni şi de a-şi schimba comportamentul cu rapiditate adaptându-se mediului şi reuşind să transmită aceste experienţe generaţiilor următoare, i-au asigurat succesul în confruntarea cu celelalte specii de oameni. Omul a devenit mai mult decât un animal, a devenit un animal care gândeşte şi care, pe lângă hrană şi materiale a început să caute şi cunoaştere.

Iniţial, Homo sapiens au fost vânători culegători. Acest lucru le-a permis extinderea orizontului, obţinerea unei hrane variate, o adaptare la mediu mult mai bună decât a comunităţilor agricole ulterioare şi o rată mult mai mică de mortalitate din cauza bolilor infecţioase. De aceea Harari consideră Revoluţia Agricolă ca fiind o mare păcăleală. Susţine că deşi Revoluţia Agricolă a însemnat o creştere a cantităţii de hrană, acest lucru nu a însemnat o dietă mai bună sau mai mult timp liber, ci dimpotrivă. Revoluţia Agricolă a însemnat o explozie a populaţiei şi naşterea unor elite răsfăţate. Vinovate de aceste transformări au fost câteva plante, dintre care cele mai importante au fost grâul, orezul şi cartofii. Aceste plante l-au domesticit pe Homo sapiens. Trecerea la agricultură a însemnat apariţia unor afecţiuni noi cum ar fi dislocările de disc, artritele şi herniile. Omul nu era construit pentru agricultură. Cultivarea plantelor nu i-a oferit omului o dietă mai sănătoasă, o siguranţă economică mai mare şi nici protecţie împotriva violenţei umane. Ceea ce a reuşit să facă Revoluţia Agricolă a fost să ţină mai mulţi oameni în viaţă în condiţii mai proaste, ceea ce a fost esenţial pentru supravieţuirea speciei.

Revoluţia Agricolă a însemnat şi o concentrare mai mare asupra viitorului. Dependent de o recoltă viitoare, agricultorul a devenit îngrijorat de ceea ce îi putea aduce viitorul. Stresul agriculturii a dus la apariţia unor sisteme politice şi sociale la scară mare. Au apărut fortăreţe, palate, monumente şi temple. Imaginaţia umană a intrat în scenă şi a creat religii şi mituri necesare cooperării în masă. Toate aceste reţele de cooperare sunt "ordini imaginate". Toate se bazau pe existenţa unor mituri comune. Aceste ordini imaginate nu erau, de cele mai multe ori, echitabile şi corecte pentru toată lumea. Harari remarcă, de altfel, că nu există dreptate în istorie şi că ordinea a implicat, de regulă, crearea de ierarhii. Toate ierarhiile îşi neagă originile ficţionale şi se pretind inevitabile, fie că vorbim de supremaţia albilor, de castele hinduse sau de ierarhia bogaţilor şi săracilor. Rolul ierarhiilor este important pentru că permit unor oameni complet străini să ştie cum trebuie să se trateze unii pe alţii fără a fi nevoie să se cunoască personal. Autorul vine aici cu două exemple amuzante: Pygmalion al lui George Bernard Shaw şi Harry Potter. De altfel, referirile la cărţi sau evenimente din cultura populară fac studiul lui Harari uşor de citit şi înţeles.

Harari acordă un capitol special culturilor umane considerate de autor ca fiind o reţea de instincte artificiale care le-a permis oamenilor să coopereze eficient. Ca orice ordine creară de oameni, culturile sunt pline de contradicţii interne, şi pentru a le reconcilia culturile umane sunt într-un proces continuu de schimbare. Culturile tind să se coaguleze şi să crească tinzând spre globalizare. Factorii cei mai importanţi care au sprijinit această evoluţie spre universal au fost: ordinea monetară, ordinea imperială şi ordinea religiilor universale precum budismul, creştinismul şi islamul. Fiecărui factor, Harari îi acordă un capitol special. Ne vorbeşte despre cum au reuşit banii să schimbe modul de gândire şi interacţiune dintre oameni, cum imperiul s-a dovedit a fi cea mai răspândită formă de organizare politică din ultimii 2000 de ani asigurând stabilitatea şi prosperitatea de care au avut nevoie Cicero, Seneca şi Augustin pentru a medita şi a scrie, despre cum religiile au conferit legitimitate supra-umană ordinilor şi ierarhiilor sociale create de oameni. Mi-a plăcut remarca legată de cauzele care asigură succesul unei religii, extinderea şi supravieţuirea sa: ele trebuie să fie universale şi misionare. Religiile antice au fost locale şi exclusiviste ceea ce le-a adus pierirea. De asemenea, mi s-a părut interesantă observaţia legată de transformarea zeilor din vechile religii în sfinţi în cadrul creştinismului. Hariri consideră că astfel avem parte, în continuare de un politeism ascuns pentru că oamenii au nevoie de consolare din partea divinităţii, au nevoie să creadă că pot comunica cu un Dumnezeu care le poartă de grijă.

A treia mare revoluţie este Revoluţia Ştiinţifică. Aceasta a început în momentul în care omul a devenit sincer cu el însuşi şi a recunoscut că nu ştie răspunsul la toate întrebările, dar a descoperit că îl poate căuta. Revoluţia Ştiinţifică a însemnat ascensiunea Europei pentru că mânaţi de curiozitatea ştiinţifică, europenii au ştiut să înlocuiască primii ideea de "dezbină şi cucereşte" cu "explorează şi cucereşte". Cartea are câteva capitole foarte interesante despre modul în care europenii au reuşit să îşi creeze imperiile şi să îşi asigure supremaţia. Dacă până la aceste capitole, Harari vorbeşte despre Afro-Asia, ceea ce poate părea ciudat unui cititor european obişnuit cu perspectiva europocentristă asupra istoriei, în aceste capitole este nevoit să îşi schimbe perspectiva.

În paginile dedicate cuceririi lumii de către europeni, Harari remarcă pe bună dreptate că aceasta s-a realizat prin schimbarea modalităţii de finanţare. Dacă cruciadele, de exemplu, au fost finanţate din impozite, expediţiile de descoperire şi cucerire din epoca modernă au fost finanţate prin credite. Acest tip de investiţie s-a bazat pe cea mai importantă resursă economică: încrederea în viitor. Ce ne rezervă viitorul? Probabil că o epocă post-umană. Din câte ştiu, Harari are o carte şi pe acest subiect - Homo Deus - pe care cu siguranţă o voi căuta să o citesc.

Sapiens s-a dovedit o lectură antrenantă şi instructivă deşi au fost momente în care m-am certat în gura mare cu autorul. Nu am fost de acord cu el, de exemplu, când a scris că "orice este posibil este prin definiţie şi natural. Un comportament cu adevărat nefiresc, unul care este împotriva legilor naturii, pur şi simplu nu poate exista". Atunci ce facem cu pedofilia, de exemplu? Nu poţi justifica tot prin biologie. De asemenea, îl consider un pic prea optimist când spune că naţionalismul îşi trăieşte ultimele zile. Dar, acesta este farmecul şi puterea unei cărţi cu adevărat bune: te face să gândeşti, să îţi pui întrebări, să te foloseşti de toate cunoştinţele pe care le ai pentru a te hotărî dacă eşti de acord sau nu cu autorul. Această carte face toate aceste lucruri din plin. Ar trebui să devină lectură obligatorie pentru toţi cei care vor să înţeleagă lumea în care trăim, cum şi unde s-a născut ea. Cartea lui Noah Harari este un câştig pentru orice bibliotecă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Natural vs. moral
    Ona, 20.12.2017, 17:48

    'Natural' și 'dezirabil (socialmente)' nu sînt sinonime. Mamiferele se luptă și adesea se ucid între ele pentru teritoriu și dominare. S-a întîmplat și în istoria speciei umane. E ceva natural. Nu și dezirabil pentru noi, ca societate de indivizi superiori. Nici pruncuciderea nu este o opțiune pentru omul evoluat, și totuși uciderea puilor există în natură, din diverse considerente. Natura nu este morală sau imorală, iar comportamentele naturale nu se justifică, ci doar se recunosc ca atare.

Spacer Spacer