Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Andronikos al II-lea Palaiologos şi rezistenţa Imperiului Bizantin


Francisc Nopcea

29.12.2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Andronikos al II-lea Palaiologos a urcat pe tronul imperial constantinopolitan primind o moştenire grea de la tatăl său, împăratul Mihail al VIII-lea. Rivalilor monarhiei de la frontierele din est şi vest nu li se putea opune decât o persoană decisă şi capabilă să menţină soliditatea teritorială a acestuia. Din nefericire pentru imperiu, determinarea nu s-a regăsit printre calităţile împăratului Andronikos al II-lea.

Devenit împărat la vârsta de 24 de ani Andronikos al II-lea a beneficiat de experienţă militară, el luând parte la campaniile militare ale tatălui său, fostul basileu Mihail al VIII-lea. Au existat rumori potrivit cărora opţiunea acestuia pentru demnitatea imperială ar fi fost fratele mai mic al lui Andronikos, Konstantinos. Mihail al VIII-lea a încuviinţat în cele din urmă, înainte de moartea sa, continuitatea firească. L-a desemnat pe Andronikos al II-lea drept succesor, acesta deţinând deja titlul de co-împărat. Împăratul Andronikos al II-lea Palaiologos s-a repoziţionat în ceea ce priveşte Uniunea de la Lyon a Bisericii Creştine. Andronikos a fost conştient că, tatăl său Mihail al VIII-lea, nu l-a considerat potrivit pentru demnitatea imperială. Prin urmare, el a refuzat depunerea defunctului împărat într-un mormânt sfinţit. Basileul a respins Uniunea Bisericii de la Lyon în contextul interminabilelor discuţii teologice dintre teologii catolici şi ortodocşi. Apoi, l-a repus în demnitatea de patriarh ecumenic pe Iosif.

Rezerva monetară găsită la încoronarea sa de către basileul Andronikos al II-lea a fost considerată insuficientă. Măsura luată în plan financiar a constat în creşterea masei monetare colectată de trezoreria imperială. Această creştere nu s-a produs însă prin încasări provenite din schimburi comerciale ci prin devalorizarea monedei imperiale, hyperpyron. Pe termen lung, această devalorizare s-a tradus negativ în balanţa financiară a monarhiei bizantine. Denunţarea Uniunii de la Lyon a Bisericii Creştine de către basileul Andronikos al II-lea Palaiologos a pulverizat acordul pe care fostul împărat Mihail al VIII-lea îl încheiase cu papalitatea. Spectrul unei posibile cruciade occidentale antibizantine a devenit palpabil. Devalorizarea monedei imperiale i-a scăzut acesteia valoarea şi prestigiul în afara frontierelor imperiului. Veneţienii au emis în curând ducatul, monedă care a înlocuit prestigiul hyperpyron-ului imperial în comerţul din bazinul mediteraneean.

Din punct de vedere militar, prima acţiune întreprinsă de împăratul Andronikos al II-lea a fost să reia campania iniţiată de fostul împărat împotriva despotului Tesaliei. Resursele financiare procurate de împărat pentru desfăşurarea acestei expediţii a semnalizat o modificare a relaţiei militare şi patrimoniale din sistemul pronoia. Acesta avea o istorie de câteva secole în practica imperială şi presupunea granturi funciare acordate celor numiţi pronoiarios de către împărat, în schimbul serviciilor militare oferite.

În anul 1284 d.Hr, basileul Andronikos al II-lea a reluat campania militară împotriva despotului Tesaliei, întreruptă de decesul fostului împărat bizantin, Mihail al VIII-lea. Fondurile acestei campanii au fost colectate din rechiziţionarea a 1/10 din veniturile celor numiţi pronoiarios. Aceştia erau beneficiarii dreptului de uz patrimonial al anumitor teritorii oferite de basileu. La solicitarea acestuia, ei trebuiau să ofere servicii militare. Andronikos al II-lea le-a solicitat de data aceasta sume de bani, lăsându-i la vatră. Expediţia lansată de împăratul Andronikos al II-lea împotriva Tesaliei din Peninsula Balcanică a debutat prin preluarea portului Demetrias. Cu toate că armata imperială s-a retras din cauza unei epidemii, rezultate notabile au fost obţinute. Soţia despotului de Epir, Ana- înrudită şi cu basileul- l-a convins pe despotul Nikephoros Doukas să apropie Epirul de Imperiul Bizantin. Tot cu ajutorul ei, Andronikos al II-lea a reuşit să-l captureze pe moştenitorul despotatul Tesaliei, Mihail Doukas.

Primii ani ai domniei împăratului Andronikos al II-lea Palaiologos au însemnat şi încercări diplomatice ale acestuia de a-şi asigura aliaţi de încredere occidentali în disputa cu rivalii orientali ai imperiului. Alianţele matrimoniale încheiate s-au înscris pe aceeaşi linie de diplomaţie. Basileul a încercat să-şi asigure loialitatea genovezilor şi veneţienilor care beneficiau de o flotă puternică, oferindu-le privilegii economice în Imperiul Bizantin. Acest aspect a fost dificil de îndeplinit, cele două republici italiene fiind în acerbă competiţie.

Împăratul Andronikos al II-lea s-a căsătorit cu Yolanda, rebotezată Irina, ea fiind fiica marchizului de Montferrat. Acesta era, la rândul lui, ultimul moştenitor al defunctului Imperiu Latin de Thesalonic. El a fost de acord să predea, drept dotă pentru căsătoria fiicei sale, pretenţiile asupra acestui teritoriu. În urma căsătoriei, aceste drepturi puteau fi revendicate de basileu. În acelaşi timp Carol de Anjou, regele Neapolelui şi marele rival al fostului împărat bizantin a decedat, lăsând o grijă în minus pentru Andronikos al II-lea. Împăratul Andronikos al II-lea a încheiat o alianţă cu Republica Veneţiană în ideea unei consolidări a relaţiilor cu puterile occidentale ale Europei. Veneţienii au primit 24.000 de hyperpyra- moneda imperială- ca despăgubire pentru pierderile suferite pe teritoriul monarhiei. Aceasta era o palidă recompensă- suma cerută de veneţieni era de 3 ori mai mare- iar privilegiile mai restrânse decât cele oferite de fostul împărat. Au primit, însă, dreptul de a instala o factorie comercială la Sugdaea, în Crimeea.

După încheierea tratatului cu Veneţia, împăratul Andronikos al II-lea Palaiologos a considerat securizată, pentru moment, relaţia de alianţă cu puterile occidentale. Şi-a îndreptat atenţia spre creşterea veniturilor trezoreriei imperiale. Apoi, a încercat să rezolve schisma din sânul Bisericii divizată în urma adoptării oficiale a Uniunii de la Lyon. Andronikos a denunţat actul de unire a Bisericii Romei şi Constantinopolului şi a organizat un sinod în care unioniştii bizantini în frunte cu patriarhul Vekkos au fost condamnaţi. Denunţarea de către împăratul Andronikos al II-lea a actului de Uniune de la Lyon a Bisericii Creştine a îngheţat relaţiile cu Scaunul Apostolic al Romei. Pe plan intern, în încercarea de a economisi fonduri, basileul a luat ciudata decizia de a desfiinţa flota imperială precum şi trupele Gasmouli şi Tzacones. Acestea fuseseră înfiinţate de fostul împărat Mihail al VIII-lea şi au reprezentat o forţă de susţinere militară atât pentru trupele de uscat cât şi pentru flota imperială.

Capabilul general Licarios, pe care s-a bazat fostul împărat Mihail al VIII-lea, s-a retras de la comanda armatei şi prin urmare basileul Andronikos al II-lea nu se putea bucura de talentul lui militar. Ca urmare a deciziei de a desfiinţa flota imperială, Andronikos al II-lea a apelat masiv la flota genoveză. El a preferat mercenarii străini în locul soldaţilor- locuitori ai imperiului. Se pare că basileul nu a sesizat necesitatea prezenţei unei forţe autohtone în proximitatea mercenarilor pentru menţinerea disciplinei acestora. În primii ani de domnie ai împăratului Andronikos al II-lea Palaiologos, din punct de vedere militar, monarhia bizantină s-a comportat relativ bine în conflictele cu rivalii săi. Turcii au cucerit Tralles în Asia Mică, dar altfel, incursiunile acestora au fost în general de jaf şi nu de cucerire. În Pelopones, armata imperială a reuşit să câştige teritorii pentru monarhie. Apoi, în anul 1288 d.Hr au fost reluate cetăţile Dyrrachium şi Aulon din posesia regatului de Neapole.

Ioan de Tesalia, vechiul rival al Imperiului Bizantin, a murit în jurul anului 1288 d.Hr iar fii lui minori au fost nevoiţi să recunoască suzeranitatea împăratului Andronikos al II-lea. Basileul a dorit să stingă pretenţiile succesorilor defunctului Imperiu Latin de Constantinopol desfiinţat prin cucerire de fostul împărat bizantin Mihail al VIII-lea. Metoda aleasă de împăratul Andronikos al II-lea a fost propunerea de căsătorie dintre fiul său Mihail şi Caterina de Courtenay, moştenitoarea fostului Imperiu Latin.

Cel de-al doilea deceniu al domniei împăratului Andronikos all II-lea Palaiologos a însemnat şi testarea capacităţii militare a acestuia. Provocările de la frontierele monarhiei din Peninsula Balcanică şi din Asia Mică au devenit din ce în ce mai mari. În acest moment al istoriei, condiţia militară a statului bizantin s-a aflat la cote care i-au permis apărarea teritoriilor sale. Curând după această decadă, degradarea condiţiei militare a imperiului a angrenat şi căderea acestuia într-o luptă tot mai intensă pentru supravieţuire.

Anterior anului 1291 d.Hr, frontiera de pe valea Meanderului dintre Imperiul Bizantin şi sultanatul turcilor s-a deplasat spre vest, din cauza presiunii constante a turcilor. Împăratul Andronikos al II-lea Palaiologos a inspectat noua linie de fortificaţie dintre cele două părţi poziţionată pe direcţie Sangarios şi Nymphaion.

În timp ce împăratul Andronikos al II-lea s-a aflat în Asia Mică, probleme la frontiera occidentală a monarhiei au apărut. La îndemnul lui Carol al II-lea de Neapole, despotul Epirului Nikephoros Doukas a repudiat suzeranitatea imperială. Basileul a răspuns prin trimiterea unei flote genoveze împotriva acestuia. Flota a fost înfrântă de o armată a latinilor sosită din Pelopones în sprijinul lui Nikephoros Doukas. În acelaşi timp, Ştefan Milutin al Serbiei a preluat teritoriile bizantine ale văii Axios precum şi oraşul Skopje. În încercarea de a rezolva tulburările din Balcani de la frontiera occidentală a Imperiului Bizantin, basileul Andronikos al II-lea Palaiologos s-a întors în capitala Constantinopol. A lăsat în mâinile nepotului său Alexios Philanthropenos campania din Asia Mică împotriva turcilor. Rezultatele acestuia între anii 1293-1294 d.Hr au fost notabile: a eliberat valea Meanderului şi a recucerit cetatea Miletului. Philanthropenos şi-a bazat forţa armatei şi pe refugiaţi din Creta şi pe înrolarea turcilor captivi.

Orizontul apariţiei unui general capabil atunci când imperiul avea mare nevoie de el s-a întunecat destul de repede. Armata loială lui Philanthropenos şi victorioasă împotriva turcilor l-a proclamat pe acesta împărat în toamna anului 1295 d.Hr. Basileul Andronikos al II-lea şi imperiul au fost scutiţi de un război civil, datorită faptului că o parte dintre rebeli au fost mituiţi iar generalul Alexios Philanthropenos- proclamat împărat- capturat şi orbit. Acesta era unul dintre cei mai capabili generali ai dinastiei imperiale Palaiologos.

Mai multe informaţii şi imagini găsiţi în acest link: https://ro.historylapse.org/andronikos-al-II-lea-palaiologos-si-rezistenta-imperiului-bizantin
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer