29.01.2018
Unii spuneau: e un monument de răbdare şi îngăduinţă.
Alţii: nici vorbă, e o creatură zbuciumată care parcă ar urma să moară.
E mereu exaltată, zici că delirează.
Ba e lucidă, are sânge rece.
Nici pomeneală, e sensibilă ca o mimoză.
Spuneau: e puternică, are un curaj de gladiatoare, e, în fond, o rebelă.
Ba nu! are atâta graţie şi e fragilă.
E făcută pentru libertate!
Dimpotrivă, menirea ei e să fie supusă.
Unii insistau că e o prefăcută, o cutră intelectuală.
Alţii erau convinşi, după ce o atingeau o singură dată, că e însăşi Afrodita reîncarnată.

Iar ea, care ştia atât de bine adevărul, le împlinea cu compasiune dorinţele
Ca un duh al lămpii obidit
Unii o puneau să stea în cumpănă, alţii să care bolovani sau să se târască în genunchi.
Unii îi cereau câte în lună şi în stele, alţii doar să-i ţină de mână

Şi îi vorbeau de parcă ar fi fost singuri
Şi fojgăiau în jurul ei ca nişte cârtiţe care îşi tot sapă galeriile de zor
Şi muşcau din ea, ca nişte lihniţi de foame, în cea mai deplină singurătate

Le făcea pe plac cu un zâmbet împietrit pe buze
Le recita postulatele şi teoremele, cu intonaţie, ca la teatru
Le repeta axiomele cu lacrimi în ochi sau râzând în hohote
Şi ei se gândeau: uite ce bine o prinde epistema, cum i se aprind obrajii când citează din Spinoza & Leibnitz

Sau spuneau: ui' la vaca asta, cum stă momâie şi se lasă pipăită şi nu scoate un sunet

Uneori se întâmpla chiar la interval de câteva ore s-o facă unul târfă,
iar altul s-o numească, plin de evlavie, frumoasa mea ingenuă
prea modestă făptură sau încrezuta dracului
sau măi cariatido măi

Ea îi încuviinţa pe toţi
Cu delicateţea cu care cei care au pierdut totul îngenunchează în faţa condamnaţilor

Cu blândeţea cu care cei treji mângâie ţestele pleşuve sau pletoase ale adormiţilor

Cu răbdarea cu care nimfele spală rănile nefericiţilor care se flagelează în faţa oglinzilor mari cât zilele de post

Unii spuneau: nu vedeţi? e urâtă, e şleampătă, are umerii mici, braţe dolofane
Alţii spuneau: are o piele catifelată şi fină

Şi le dădea dreptate
cu încăpăţânarea cu care cele nevăzute
dăinuie
în pofida iluminatului inteligent, de ultimă generaţie


Şi nu nu era un înger

Şi nu nu era nici măcar vreo înţeleaptă

Şi nu era vreo zeitate pusă pe şotii

Ci cea mai obişnuită, mai larg răspândită femeie
surprinsă după momentul cheie când, ajunsă la capătul lumii,

se leapădă pe întuneric
de toate aşteptările
de toate credinţele
de cea mai arzătoare dorinţă

şi îşi schimbă pielea cu o necunoscută

0 comentarii

Publicitate

Sus