Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Ce ne-a făcut ceea ce suntem astăzi şi, mai ales, spre ce ne îndreptăm? - Sapiens. Scurtă istorie a omenirii


Cătălin Tolontan, pe marginea unei cărţi de Yuval Noah Harari

28.12.2017
Gazeta Sporturilor, august 2017
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Yuval Noah Harari
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii
Editura Polirom, 2017

Traducere de Adrian Şerban


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Ce ne-a făcut ceea ce suntem astăzi şi, mai ales, spre ce ne îndreptăm?

De ce Homo Sapiens, un mamifer mediocru apărut acum 200.000 de ani pe lungul lanţ trofic al Pământului şi unul dintre mezinii zăpăciţi ai genului Homo, a ajuns stăpânul planetei?

Yuval Noah Harari ne aminteşte că:
Nu am avut nici pe departe cel mai mare creier al genului Homo, Neandertalus beneficia de un creier mai mare ca al nostru.
Nu am fost singurii care am dezvoltat limbajul şi comunicarea, aşa cum îndeobşte se consideră.
Verii noştri cimpanzei comunică şi ei, iar ceilalţi fraţi din familia extinsă Homo aveau abilităţi asemănătoare nouă de a coopera.
Toţi aceştia pot spune "Uite un leu lângă râu", iar cimpanzeul poate chiar să-şi păcălească semenii anunţându-i că "E un leu lângă râu!", doar ca rivalii să se sperie şi el să le fure bananele.

Ce am făcut noi şi nu au făcut ceilalţi?

Am fost singurii, spune Harari, care putem vorbi nu doar despre ceea ce există, ci şi despre ceea ce nu există. Vedem leul de lângă râu, dar ne putem imagina şi inorogul. Suntem singurul animal din istoria de 4,5 miliarde de ani a planetei Pământ care construieşte fantezii. Suntem creatorii miturilor care s-au dezvoltat în ficţiuni sociale. Am devenit eficienţi nu doar cooperând, multe specii fac asta zi de zi de milioane de ani, ci cooperând în numele unui viitor pe care nu-l putem cunoaşte, ci doar imagina.
Am avut încredere.
Să ai încredere e, uneori, împotriva dictatului ADN, creat după sute de mii de ani de joc cu sumă nulă. Asta apropo şi de explicaţia pentru care civilizaţiile în necaz, cum e cea românească de azi, nu reuşesc să se strângă în jurul unor mituri comune, în jurul unor constructe sociale.

Deşi e substanţială, are 350 de pagini de format mare, Polirom a onorat lucrarea şi a fost loială efortului autorului ca Sapiens să fie uşor de parcurs. Traducerea lui Adrian Şerban este de o fluenţă admirabilă şi tehnoredactarea este generoasă.

Harari urmăreşte firul roşu al conceptelor sale despre evoluţia omenirii şi o face palpitant, presărând zeci de exemple de istorie concretă. Sapiens îţi transmite liniştea şi deopotrivă tulburarea care te cuprind când te culci pe spate şi te zgâieşti la stele. Simţi că suntem mici, departe de problemele în care ne înverşunăm curent, dar în acelaşi timp eşti sorbit primejdios de ceva mai mare decât tine.

Deşi, după un început de thriller, cartea are o "burtă" la un moment dat, Sapiens creşte sufocant spre final şi te caţără într-un ritm de "roman poliţist al speciilor" până la ultima pagină. Capitolele de final sunt dedicate ideii de devenire. Suntem pe ultima sută de metri sau de ani a lui Homo sapiens? Am devenit prima specie a planetei care poate modifica în mod sistematic viaţa. Nu e vorba că scopim animalele sau că ne punem braţe pe care le mişcăm cu ajutorul gândurilor, ci că ne putem modifica stările de conştiinţă şi dorinţele.

În general ne temem de prelucrarea genetică. "Sentimentul predominant este că se deschid prea multe posibilităţi într-un timp prea scurt, iar capacitatea noastră de a modifica gene o ia înaintea capacităţii de a utiliza în mod înţelept şi precaut această pricepere".
Numai că miza poate fi înlăturarea a numeroase boli incurabile, urmări dezastruoase de accidente şi beneficii pentru o întreagă planetă. "Un asemenea cyborg, care să beneficieze de o inteligenţă colectivă, nu ar mai fi uman şi nici măcar organic. Ar fi ceva cu totul diferit. Ar fi un tip atât de fundamental diferit de fiinţă încât nu putem nici măcar să înţelegem implicaţiile sale filosofice, psihologice sau politice".

Ultima frază a cărţii: "Însă din moment ce s-ar putea să fim curând capabili să ne creăm şi dorinţele, adevărata întrebare care ne stă în faţă nu este "Ce vrem să devenim?", ci "Ce vrem să vrem?". Cei care nu sunt speriaţi de această întrebare probabil că nu au reflectat suficient la ea".

Răspunsul e schiţat în a doua sa carte, apărută şi care a fost deja anunţată în România de editură.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer