Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Însemnări mediavitale

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O ştiţi pe aia cu majoritatea?


Ovidiu Miculescu

08.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Auzi Ioane, eu când beau aşa, mai mult, să ştii că am aşa curaj şi nu mi-e frică de nimeni!
Măi Toadere, dar nici de nevastă-ta nu ţi-e frică?
Apăi Ioane... chiar aşa mult n-am băut."

Înainte de '89 se spunea că umorul, bancurile şi glumiţele "cu trimitere" reprezentau o supapă pentru ceea ce trăiam. Unii spuneau chiar că bancurile erau lansate de securitate ca să mai scadă presiunea în sistem. Cert e că indiferent de sursă, bancurile circulau şi românii mai zâmbeau sau râdeau când pe înfundate, când cu gura până la urechi. Bancuri cu Bulă, cu Iepuraşul, cu tovarăşul, cu Ion şi Măria, cu Radio Erevan... comic de situaţie, de dialog sau chiar politic. Bancuri româneşti în care americanul, neamţul, rusul sau francezul apăreau doar ca personaje în competiţie, surclasate în final de un românaş mai şmecher. Bancuri în care sexul era prezent în modul acela neaoş, deloc agresiv şi zis cu savoarea exprimării populare atât de dragi românilor:
"Mă Ioane, zi-mi tu drept, ai găsit vreodată la Măria în dulap vreun străin?
Apăi... drept să îţi spun, străin, nu. Niciodată! Toţi erau numa' români!"

Apoi, prin anii '90, se spunea că bancurile au dispărut, că ai noştri şi-au pierdut umorul, ba că în democraţie e altfel, nu se mai ia totul la mişto, ba că am devenit brusc mai serioşi (chiar dacă nu şi mai muncitori), ba că uite, vezi Doamne, sursa de bancuri, aia ocultă, a dispărut... Au râs oare românii mai puţin?

Apoi, după un timp, când Internetul ne-a intrat în viaţă, am început să ne adaptăm şi cu bancurile. Ele circulă pe reţele de socializare, pe sms, whatsapp etc. cu texte, poze, filmuleţe, zgomote, muzică şi... nu întotdeauna cu umor.

Glume sau bancuri în engleză, foarte multe cu temă agresiv sexuală, subiecte la modă, internaţionale, în pas cu ritmul vieţii şi cu tehnologia. Şi cu viaţa în online... "Auzi, dragă, îl vezi pe ăla de la masa de pe terasă care bea liniştit o cafea şi priveşte strada? Nu are telefon, nu are tabletă, nici laptop, nu are căşti în urechi şi nici IPod... Uită-te si tu la el, stă aşa, ca un psihopat!"... E bine? E rău?

Mai au românii umor? Acel umor sănătos care face parte din fibra noastră. Acea capacitate de a râde cu poftă chiar atunci când ne e greu. Nu neapărat mişto-ul balcanic şi ţâfnos de multe ori pe care îl numim, fals, umor. Nu scălămbăielile de doi bani ale unor clovni rataţi pe la televizor. Nu umorul involuntar şi trist al politicienilor... Eu cred că da! Noi nu ne-am pierdut umorul niciodată. Chiar dacă am râs mai rar, mai amar, sau mânzeşte... am râs mereu. Am râs de alţii, am râs de noi şi am râs chiar şi fără motiv sau... din amintiri, ca proştii, ar zice unii. Când poti râde înseamnă că eşti viu, că optimismul nu e pe minus, că există o soluţie. Acum râdem pe net, la stand-up comedy sau la televizor, când politicienii fac sau spun lucruri trăznite. Şi e bine că râdem. Râsul e o terapie, nu doar un mod de destindere. E o chestie serioasă, nu glumă! Şi mai e ceva: ştim, putem să generăm umor, să facem bancuri aproape din orice, câteodată chiar şi atunci când nu ar trebui...

Vă doresc un an mai vesel, să râdeţi mai mult, mai cu poftă şi mai... româneşte. Pentru că dacă ştim să facem ceva foarte bine, asta ştim, să râdem!

Un sondaj recent spune că... "Majoritatea românilor crede că majoritatea românilor sunt..." Cum? Dumneavoastră ce credeţi?

 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Părerea unui clasic
    Szekely Ervin, 09.01.2018, 10:09

    Vorba lui Karinthy Frigyes: "Când vine vorba de umor, eu nu glumesc". (A humorban nem ismerek tréfát)

Spacer Spacer