Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Obiecte pierdute şi găsite


Alexandru-Radu Săvulescu

09.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe la sfârşitul anilor 1990 am lucrat pentru o scurtă perioadă de timp în Ţările de Jos. De o săptămână aveam un nou coleg, un italian, venit în locul unei spanioloaice. O întrebasem pe aceasta de ce pleacă. "Fiindcă calitatea vieţii e foarte scăzută în Ţările de Jos", mi-a răspuns ea. Am fost şocat: "Ce vrei să spui?" "Vreme închisă, mai tot timpul ploaie, se întunecă devreme. La mine acasă sunt mai prost plătită, dar e mereu însorit, am o pauză de prânz în care pot să-mi fac siesta, şi mai ales pot să înot în mare o oră sau două pe zi, m-am obişnuit cu asta, şi nu mai pot fără." Am înţeles-o.

Imediat ce a apărut italianul care i-a luat locul, i-am spus şi lui ce-mi spusese spanioloaica. A râs, şi mi-a spus: "N-aş fi plecat nici eu din Roma, e cel mai frumos oraş din lume, dar am nevoie de puţină ordine şi disciplină, zăpăceala de acolo m-a terminat. Trebuie să-ţi păzeşti tot timpul portofelul dacă vrei să-l mai ai în clipa următoare. Dar ultima întâmplare a fost prea mult. M-am dus să pun o scrisoare la poştă, şi când am terminat, după doar câteva minute, ia maşina de unde nu-i! Pur şi simplu dispăruse, şi n-a mai fost găsită de atunci. Vreau să mă liniştesc puţin, să nu-mi mai fie mereu frică că voi fi buzunărit. De asta am ales Ţările de Jos."

Foarte curând italianul a avut de făcut un drum la Roma. Nici nu plecase bine de dimineaţă cu trenul spre aeroport, că-mi dă telefon: "Am nevoie de ajutorul tău. Eşti mâine la birou?" "Sigur că sunt." "O să le dau numele tău atunci. Şi pregăteşte-te, te rog, cu douăzeci şi cinci de guldeni." "Numele meu pentru ce?", l-am întrebat eu mirat. "Cei de la căile ferate o să-ţi aducă mâine dimineaţă rucsacul meu, l-am uitat în vagon când am schimbat trenul la Rotterdam - preţul livrării acasă a obiectelor pierdute e douăzeci şi cinci de guldeni. Acum rucsacul meu se plimbă singur pe undeva prin nordul ţării, iar eu trebuie să-mi iau zborul de la Schiphol spre Roma într-o oră." "Bine, dar ai tot ce-ţi trebuie, acte, bilete?" "Portofelul a rămas în rucsac cu toţi banii, paşaportul, cardul de identitate, biletele de avion - dar am carnetul de conducere, l-am uitat ieri în buzunarul cămăşii, cred că-mi ajunge ca să scot o copie a biletului de avion, n-am nevoie de altceva ca să ajung la Roma." "Bine, dar cum ai putut să-ţi laşi rucsacul în tren?" "Mă uitam la o femeie superbă. Când mi-am dat seama că m-am dat jos fără rucsac, trenul plecase deja. Dar nu-ţi face griji, am completat o cerere la Biroul de obiecte pierdute şi găsite, şi mâine îmi vor aduce rucsacul la noi la birou. Am dat numele tău. Vezi să nu întârzii, s-ar putea să apară la prima oră, de obicei sunt foarte eficienţi!"

Deşi nu întârziasem niciodată, a doua zi de dimineaţă m-am dus cu un sfert de oră mai devreme la birou, pregătit cu cei douăzeci şi cinci de guldeni. Abia îmi deschisesem computer-ul, când aud zgomotul unor roţi de maşină pe pietrişul aleii. Mă ridic să privesc pe geam cine poate fi - toţi cei din birou veneau cu bicicleta, nimeni cu maşina. Văd o furgonetă cu însemnele Nederlandse Spoorwegen. Cobor în fugă şi ajung jos înainte ca curierul să apuce să sune. Ţinea sub braţ o cutie de carton, sigilată. Mi-a cerut numele. I l-am spus, mi-a întins un formular să semnez, am plătit şi am luat cutia. Am urcat fuga în birou. Am luat un cutter, am tăiat sigiliul, şi, surpriză, în cutie era chiar rucsacul umflat al colegului meu. Părea neatins. Am tras cu grijă de fermoare, şi primul lucru care a apărut la vedere a fost portofelul plin cu bani de deasupra tuturor celorlalte lucruri. N-am mai verificat nimic altceva, era clar că era intact. Am format numărul de telefon din Roma pe care mi-l lăsase italianul, şi i-am spus într-un suflet: "Ţi-a sosit rucsacul." Iar el mi-a răspuns: "Ai văzut? Acum ai înţeles de ce am vrut să vin în Ţările de Jos?"

*
La scurtă vreme m-am întors în ţară. Tata, după un drum cu wagon-lit în Grecia, la o conferinţă, şi-a uitat o carte de filosofie în tren. I-a căzut în spatele patului, şi n-a mai avut timp s-o caute pentru că trenul intra în gară, la Bucureşti. M-a rugat pe mine s-o declar la Biroul de obiecte pierdute şi găsite. Am căutat biroul fără să-l găsesc. Unii ziceau că există, dar nu ştiau unde este. Alţii spuneau că s-a desfiinţat de mult, pentru că vagoanele au început să fie "curăţate" de "locatarii" Gării de Nord în numai câteva minute, de când veneau din cursă şi până plecau la triaj. Nici astăzi nu ştiu sigur dacă CFR mai are sau nu vreun Birou de obiecte pierdute şi găsite. Dacă întrebi, unii spun că au, alţii că n-au, dar nimeni nu ştie unde e.

(Bucureşti, ianuarie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer