Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Scrisorile Getei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum am dat foc la casă la cutremur, dentişti şi alte întâmplări din viaţa mea


Geta Pop

25.02.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sâmbăta şi duminică mă scol cam la ora 4, e încă întuneric. În Africa de Sud pe la 4 adormeam câteva ore, era deja târziu să intre negrii prin acoperiş, să ne taie beregata înainte să ajung eu la seiful din dulap, unde ar fi trebuit să ţin puşca, numai să vadă că am seiful ăla, şi să se intimideze, slabe şanse, ei veneau cu mitraliera rusească, ori ne ciuruiau ori ne tăiau beregata cu baioneta ori cu firezul.

Pe vremea aia eu stăteam să apăr casa, fără paranoia, deşi aveam bare groase la toate geamurile, iar vecinii aveau câini uriaşi şi dresaţi, cum trecea un negru pe strada cum lătrau, e drept ca la mine nu lătrau niciodată dacă eu eram alba necivilizată şi mă trezeam să umblu pe stradă, acolo am auzit că un alb nu umbla pe stradă. Cum garajul era sus la stradă, casa într-o râpă, m-au mirosit câini vecinilor, eu am stat stană de piatră, dar am trecut testul, nu m-au omorât.

În primii doi ani am fost într-o continuă suferinţă după copii, îi lăsasem în România, atunci stăteam la un alb în gazdă. Eu picată din altă lume, într-o zi, când s-a făcut reuniunea servitoarelor la noi în gradină, am văzut un negru mititel. L-am chemat în casă, în camera cu televizorul, i-am dat mere, banane, ciocolată, l-am ţinut lângă mine pe sofa să ne uitam la desene animate, eram într-un fel de boală de copii, nu-i aveam pe ai mei, îmi trebuiau copii în jur. A apărut gazda, a încremenit când m-a văzut cu negrişorul lângă mine, nu mi-a zis nimic, dar de atunci relaţiile s-au răcit şi mai mult. L-am auzit răstindu-se la servitoare. Tâmpenie curată, şi negrişorului îi era frica de mine, nu-l chemase nimeni în casa stăpânilor până atunci, am încălcat toate legile posibile, a stăpânului, a servitorilor, cu melancoliile mele, cu dorinţa de a avea un copil lângă mine, mai bine îmi luam un câine, dacă tot îmi trebuia companie. Nici o scuza de ce şi cum mi-a venit ideea.

Mi-a fost dat să aud cât am stat acolo, mai ales la plecare: dacă ar fi toţi albii ca tine...
Nu ştiu cum erau albii ca mine, am făcut şi eu câteva fapte bune, adică l-am pus pe coleg să le facă, pentru astea am primit 3 dantele şi o vedere cu un leu la plecare, mă jenez să spun ce scria acolo, parcă aş fi fost Maica Tereza şi colegul sfintul Sisoe ori Îngeraşul Pisulică, bine că nu citeşte ce scriu eu, S-a dus cu un negru să-i pledeze cauza la birouri unde erau barosani negri, când venea singur nu-l ascultau, apoi când acelaşi negru a fost jefuit de nu mai ţin minte câte ori în bloc l-am ajutat cu costumul de mire al colegului, care pe el nu-l mai încăpea şi cu mizilicuri pentru famelie, ba l-am şi prelucrat cum se tratează cu banca şi alte drăcovenii, de numai oleacă de mai stăteam ne făcea chip cioplit, mai ales mie că nu trebuia atâta material, dar şi colegului că pe atunci era şi el sub greutatea ideală, de dragul meu, postise doua luni să-mi ia bilet să vin să ne reîntregim sub Ecuator.

Da' fu cu cântec şi reîntregirea, vara africană, altitudine, aproape o lună am zăcut şi am aiurat nu ştiu dacă de la egrete, polen, avocado cu fructe de mare, nu plânge pentru mine Argentina, la primul chef de la firma, la trei zile de la venirea mea, fântâna muzicală, palincă din raniţă , salamul de Sibiu cu care am străbătut Africa cam 3 zile, împărţindu-l cu un chinez, zăpezile din Kilimanjaro , tancuri pe aeroportul din Nairobi, întâlnirea cu englezul, dragostea la prima vedere a afrikanerului, ploaie de jakaranda la Pretoria, Cearcan, la două săptămâni doborâtă de valuri la Oc. Indian şi fără costum de baie, l-au luat valurile, de-am scandalizat toate matroanele de pe plaja, interviu la cel mai mare spital de negri din SA, în Mercedesul medicului personal al lui Mandela, seara în care a murit dentistul meu francez, dragul meu hughenot, îmi dădea cred opiacee, prea mi se părea frumos, nu mă durea nimic, marţi seara ultima pacientă, şedinţă stomatologica de peste o ora, eu ameţită, stai şi bea o cafea, nu, n-am nici un chef, îmi erau ţigările în maşină în parcare, nu-mi plăceau ţigările lui, după doua zile telefon că eu trebuie să merg la şeful lui la tratament, nu vreau, aştept până se întoarce hughenotul, nu se mai întoarce, marţi seara a fost împuşcat în cabinet, pierduţi în Zulu Land, ploaie cu grindină cât oul de gâscă, doua zile în Kruger National Park, înainte de a intra noi un leu a vânat o zebra, cineva îmi arată Crucea Sudului, groapa de diamante, două zile în deşert, la graniţa cu Namibia, şopârle albastre, istorie de credit: eu şi grecul în camionetă să-mi cumpăr inel cu diamante, nopţi în cort în Drakensberg, Anul Nou la Cape Town, ceartă la Constantia între afrikaner şi coleg, înmormântare la afrikaneri, fiica moartei în roşu, eu singura în negru şi cu flori, Oraşul Pierdut, prânz între egrete şi cascade, un meci de fotbal între câţiva români, exclus pentru că probabil sunt prea săraca, ori în nici un caz nu sunt bucureşteancă, lecuire de români, iar şi iar la fântâna muzicală, de data asta nu ca spectator, colegul îi trăzneşte muzica şi jeturile... dacă veţi ajunge în Joburg să ştiţi că dacă mai merge fântâna muzicală, de acolo am făcut eu critica la tâşnitoare, colegul s-a ocupat numai de partea tehnica.

Of, daNULL, ce importanţă mai are cum am dat eu foc la casa după cutremur?
Asta ţine de Canada.

Geta



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer