Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De Ziua Culturii Naţionale, împotriva hiper-precarizării


Bogdan Ghiu

14.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De Ziua Culturii Naţionale voi "ţine" o Zi Naţională a Culturii ca toate celelalte.
 
Cocoţată pe umerii unui biet poet-jurnalist-traducător (Mihai Eminescu), ceea ce numim "cultura naţională" nu ştie că omagiază, de fapt, un rebel, mai exact un trădător şi un defector.
 
Mihai Eminescu nu şi-a terminat doctoratul la care fusese, în mod repetat, cu insistenţă şi investiţii, trimis, şi, mai ales, refuzînd statutul de "capital uman" sau "resursă umană", a refuzat să facă carieră, adică să exercite, asemenea lui Maiorescu, puterea în (pururi) tînăra naţiune (exclusiv cultural, adică inclusiv politic creată), crezînd exclusiv în puterea suverană a verbului. Şi nu constituie naţiunile tocmai nişte victorii ale unor verbe, nişte instituiri suverane, potrivit epistemei romantice? (Asta pe de o parte, la un pol, căci la celălalt, statele-naţiune reprezintă nişte victorii de reformulare juridică a vechilor acte medievale de proprietate asupra "moşiei" în termenii epocii moderne, sub presiunea evoluţiei tehnologice a mijloacelor de producţie şi, deci, a proprietarilor acestora. Statul-naţiune a profitat de spiritul revoluţionar, pe care l-a exploatat şi speculat disociindu-l de el însuşi şi reificîndu-l - economic şi politic, în capitalism şi naţionalism, adică imperialism, exterior sau interior, extensiv sau intensiv -, expropriindu-l exact de ce aveau ele nevoie: ele însele, propria lor apariţie.)
 
De o Zi a Culturii Naţionale nu au nevoie decît culturnicii, statul, care prin definiţie este a-cultural. Care, adică, atunci cînd nu-i poate controla şi utiliza propagandistic şi clientelar pe agenţii culturali naţionalizîndu-i, îi lasă să se zbată în purgatoriul capitalist "terţiar" şi chiar "cuaternar", ca biete servicii ce sînt, la discreţia capitalismului (care abia aici, în cultură, este lăsat să devină pur şi dur), nefăcînd decît să-i extorcheze, sugîndu-le parazitar sîngele.
 
Nu mă voi lăsa ghetoizat şi, de aşa-zisa Zi a Culturii Naţionale, voi face ce fac zilnic: la fel ca Eminescu, voi marca încă o zi de lucru, Ziua Naţională a Culturii, aşa cum statul ar trebui, prin legile sale, să facă posibile tot anul: zile normale de activitate culturală în naţiune (şi oricum în beneficiul ei), atît.
 
Aşa încît, dacă iniţial mă gîndeam să mă duc la festivitatea de decernare a Premiilor AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional, instituţie prin care statul dă, totuşi, profesional, oarece bani culturii, dar numai în mod excepţional, pe "proiecte"), cred însă că pînă la urmă mă voi duce la CNDB (Centrul Naţional al Dansului), ca să iau parte la dezbaterea "Tu faci contextul / You are the context", despre efectele noului Cod Fiscal asupra liber-profesioniştilor din cultură.
 
Ar trebui însă, e mai mult decît urgent, să trecem de la contextul-decor la contextul-contest. Între profit (căci, contrar a ceea ce se spune, există profit privat în cultură) şi impozit, ambele reţinute "la sursă", între hiper-exploatare (capitalistă) şi supra-taxare (etatistă), cultura moare. În asta să constea independenţa "sectorului independent"? 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer