Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Hoţia ca mod de viaţă


Alexandru-Radu Săvulescu

16.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Periodic am un şoc când intru la mine în bloc. Nu-mi vine să cred că, deşi abia reparate, geamurile de la demisol sunt din nou sparte. Adesea, gratiile ferestrelor sunt şi ele smulse. De curând am găsit chiar o rangă lângă un geam rămas fără gratii. E o cale de intrare în bloc pentru hoţi (odată pătruns la demisol, prin spate poţi ajunge pe scările de serviciu în tot blocul, nici nu e de mirare că unii locatari şi-au zidit ieşirile secundare). Aceste agresiuni au loc constant, deşi de mult timp nimeni nu mai ţine nimic în boxele de la demisol, iar în cele câteva camere de serviciu de acolo nu mai locuieşte decât o singură femeie, care s-a baricadat după două uşi. Pe vremuri erau mai mulţi oameni pe acolo - camerele au ferestre mari, podea de lemn, calorifere elegante de fontă, chiuvete cu apă rece şi caldă, iar la ambele capete ale coridorului sunt duşuri şi WC-uri. Dacă numai apartamentele mari au camere de serviciu, în schimb boxe - nişte camere mai mici, cu fereastră, dar neîncălzite, cu beton pe jos - au toate. Practic acolo îşi ţineau locatarii blocului proviziile pentru iarnă - cartofi, murături, conserve, vin. Spargerile la boxe se ţin însă lanţ începând de prin anii 1980, când a început să nu se mai găsească nimic de mâncare, iar furturile din gospodării au ţintit în premieră frigiderele şi pivniţele. Încet-încet, demisolul nostru a devenit o colecţie de uşi sparte, cu lacăte atârnând, uneori chiar şi de uşi scoase din ţâţâni. Există acolo şi o uşă smulsă cu tot cu cadrul din perete, fiindcă era atât de bine încuiată, încât hoţii n-au putut-o deschide. Au smuls-o atunci împreună cu câteva cărămizi. Sigur că nimeni nu mai ţine nimic acolo, ar fi un risc inutil. Oricum, periodic, cineva sparge geamurile (sau smulge scândurile bătute în cuie, pentru că proprietarii s-au plictisit să-şi înlocuiască geamurile sparte), ca să arunce o privire înăuntru, să verifice dacă între timp n-a mai apărut ceva care să poată fi furat. Poate că vecinătatea cu Grădina Icoanei, unde se strâng tot felul de oameni fără adăpost, de beţivi, să fie cauza?

Dar furturi generalizate există şi prin alte părţi, deşi perspectiva diferă în funcţie de observator. Îmi amintesc o întâmplare de prin anii 2000, când am văzut împreună cu o colegă din Ţările de Jos, la ştiri, seara, pe vremea când încă mai urmăream televizorul, ţărani din Transilvania exasperaţi de furturile de cartofi de pe câmp. Cartofii aceştia erau apoi plimbaţi de hoţi, cu trenul, cu "naşul", prin tot felul de localităţi, în căutare de cumpărători. A doua zi am plecat spre un seminar la Poiana Braşov. Când ne-am dat jos în gară, la Braşov, am văzut pe viu ce văzusem la televizor cu o seară înainte, ţigani urcând şi dându-se jos din trenuri cu câte un sac de cartofi în spate. I-am spus neerlandezei fără să mă gândesc mult: "Uite-i pe hoţii de aseară de la televizor." Atât mi-a trebuit. Brusc, aceasta a izbucnit: "Îi vezi pe amărâţii ăştia care poate fură de foame un sac de cartofi, dar nu te uiţi la voi, care furaţi de dimineaţă până seara!" Am rămas cu gura căscată: "Ce vrei să spui?" "Voi, când vă duceţi la serviciu, întârziaţi mereu, fără să socotiţi că prin asta vă furaţi angajatorul. Odată ajunşi la birou, în loc să vă apucaţi de treabă, vă faceţi o cafea, daţi telefoane acasă - furaţi din nou. Când aveţi nevoie să faceţi o fotocopie pentru ceva personal, nici prin gând nu vă trece să vă duceţi la un atelier, folosiţi copiatorul de la serviciu, ca şi când ar fi al vostru. Iar exemplele ar putea continua..."

(Bucureşti, ianuarie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer