Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  History Lapse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ioan al VIII-lea Palaiologos şi ultima încercare de supravieţuire a Imperiului Bizantin


Francisc Nopcea

26.01.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În momentul accederii pe tron Ioan al VIII-lea Palaiologos acumulase deja experienţă militară si administrativă sub domnia fostului împărat, Manuel al II-lea. Cu toate că acesta şi-a considerat fiul, pe Ioan al VIII-lea prea îndrăzneţ, situaţia militară a monarhiei bizantine din anul 1425 d.Hr făcea până şi asumarea de mari riscuri, inutilă. Presiunea turcilor otomani a crescut enorm asupra teritoriilor care se mai aflau sub administraţie bizantină: Constantinopol, coasta pontică a Traciei şi Peloponesul.

Ioan al VIII-lea Palaiologos a urcat pe tronul basileilor constantinopolitani la vârsta de 32 de ani în anul 1425 d.Hr. Acesta beneficia de experienţă militară şi administrativă acumulată în timpul domniei tatălui său, Manuel al II-lea. Curajul lui, vecin cu nebunia- potrivit lui Manuel al II-lea- l-a determinat să se implice în uzurparea tronului otoman, chiar dacă şansele de reuşită erau mici. Pariul a fost pierdut iar acum în calitate de împărat se vedea pus în faţa tentativei de a rezista cuceririi otomane. La încoronarea lui Ioan al VIII-lea în anul 1425 d.Hr monarhia bizantină era constituită din 3 teritorii, mai mult sau mai puţin compacte şi separate unul de celălalt. Acestea erau conduse în sistemul apanajului, între membrii familiei imperiale. Împăratul Ioan al VIII-lea controla Constantinopolul şi proximitatea lui, Selymbria şi insulele din nordul Mării Egee. Fratele său Konstantinos deţinea Messembria şi Anchialosul iar Theodoros, celălalt frate, îşi întindea autoritatea asupra Peloponesului.

În jurul anului 1425 d.Hr Imperiul Bizantin era compus, practic, doar din 3 teritorii: Constantinopolul si împrejurimile sale, coasta pontică a Traciei şi Peloponesul. Dintre toate acestea, doar Peloponesul- sudul Greciei de astăzi- putea constitui un punct de extindere teritorială a monarhiei bizantine. Aceasta se putea realiza prin cucerirea ducatelor deţinute de lorzii latini în regiune si reprezenta singurul spaţiu îndeajuns de îndepărtat ca să nu stârnească reacţia turcilor otomani faţă de Imperiul Bizantin.

Theodoros, fratele împăratului Ioan al VIII-lea Palaiologos şi despotul Peloponesului, şi-a exprimat dorinţa de a se călugări. Prin urmare, împăratul a operat modificări şi mutări în conducerea apanajelor imperiale. Pe Konstantinos, cel care deţinea Messembria şi Anchialos, l-a numit în locul lui Theodoros iar în locul acestuia a fost numit Demetrios, un alt membru al familiei imperiale. În toamna anului 1426 d.Hr împăratul, însoţit de fratele său Konstantinos, s-a îndreptat spre Pelopones. Theodoros Palaiologos despotul Peloponesului, posesie a monarhiei, îşi exprimase dorinţa de a se călugări. Apoi s-a răzgândit şi a participat alături de fraţii săi- Konstantinos şi împăratul Ioan al VIII-lea- la campania împotriva ducatelor latine din nordul Peloponesului. Prima acţiune a fost împotriva ducatului Clarenza care aparţinea lui Carlo Tocco, liderul Kephaloniei şi a Epirului. Tocco a fost înfrânt într-o bătălie navală de către bizantini în anul 1427 d.Hr şi le-a cedat acestora ducatul.

În urma înfrângerii ducelui Carlo Tocco ducatul Clarenza pe care-l stăpânea în Pelopones a fost preluat ca apanaj de către Konstantinos, fratele basileului Ioan al VIII-lea. Înţelegerea presupunea şi o alianţă matrimonială între Konstantinos şi fiica ducelui latin. Împăratul a desemnat unui alt frate apanajul din nord-vestul Peloponesului, în vecinătatea a ceea ce mai rămăsese din Principatul Latin de Ahaia. Astfel, basileul a tranşat teritorial despotatul Peloponesului între fraţii săi iar el s-a întors la Constantinopol. Konstantinos fratele împăratului Ioan al VIII-lea a reuşit să-şi extindă apanajul pe care-l deţinea în Pelopones. Teritoriile pe care le-a cucerit în campania desfăşurată alături de împărat în Pelopones au fost extinse în anii 1428-1429 d.Hr. Konstantinos a atacat teritoriul Patrasului deţinut de un legat papal, în primăvara anului 1429 d.Hr, pe care l-a anexat. În paralel, Thomas Palaiologos l-a înfrânt pe principele de Ahaia, s-a căsătorit cu fiica acestuia şi a trecut acest teritoriu sub administraţie bizantină.

Singurul teritoriu cât de cât sigur unde Imperiul Bizantin putea să-şi extindă stăpânirea asupra altor teritorii fără să rişte un atac frontal din partea turcilor era Peloponesul. În schimb, Peninsula Balcanică devenise un spaţiu sub stăpânire, dacă nu directă, atunci sub influenţă strictă a otomanilor. Imperiul Bizantin era înconjurat în vest şi în est de sultanatul lui Murad al II-lea. Thesalonicul a fost păstrat cu greu de bizantini în faţa turcilor. Cedat veneţienilor, el a fost predat turcilor definitiv în anul 1430 d.Hr. În Pelopones, fraţii împăratului Ioan al VIII-lea Palaiologos- Konstantinos, Thomas şi Theodoros- au reuşit să extindă teritoriile aflate sub administraţie bizantină. Aceste câştiguri erau contrabalansate însă de reacţia turcilor de pe teritoriul Greciei continentale. Aceştia şi-au continuat avansul fără a putea fi opriţi. După ani de asediu, în 1430 d.Hr otomanii au cucerit şi jefuit Thesalonicul. Oraşul fusese cedat de bizantini veneţienilor anterior în speranţa că aceştia poate vor reuşi să-i oprească pe turci.

În anul 1430 d.Hr avansul turcilor otomani în Grecia continentală a consemnat cucerirea Ioaninei de sub administraţia moştenitorului ducelui Carlo Tocco. Nepotului acestuia i s-a permis să păstreze cetatea Arta şi teritoriile din proximitate în relaţie de vasalitate faţă de sultanul Murad al II-lea. În acest punct sultanatul otoman îşi recuperase teritoriile pe care le-a cedat temporar după dezastrul provocat de bătălia de la Ankara în care sultanul Baiazid a fost luat prizonier de mongolii lui Timur Lenk.

Succesele Imperiului Bizantin din Pelopones, sudul Greciei de astăzi, au însemnat prelungirea stării de supravieţuire a monarhiei bizantine. În Grecia şi Peninsula Balcanică sultanatul otoman prelua rând pe rând teritoriile care aparţinuseră monarhiei bizantine. Ducatele latine de pe coasta de vest a Greciei se aflau sub dominaţie şi în raport de vasalitate faţă de otomani. Singurele extensii al autorităţii bizantine asupra altor teritorii, fără a trezi reacţia turcilor otomani se putea produce doar în Pelopones. Cucerirea Thesalonicului de către otomani precum şi avansul acestora în Peninsula Balcanică a determinat tot mai mult în Occident aducerea la zi a ideii de cruciadă antiotomană. Împăratul Ioan al VIII-lea Palaiologos a stabilit contacte cu papa Martin al V-lea pentru stabilirea unui conciliu ecumenic în care să se pună în discuţie organizarea unei cruciade antiotomane precum şi unificarea Bisericii Creştine. Basileul vedea această oportunitate drept singura salvare viabilă a monarhiei bizantine.

Discuţii preliminare între împăratul Ioan al VIII-lea Palaiologos şi papa Martin al V-lea au fost purtate privind organizarea unui conciliu ecumenic în care să se discute unificarea Bisericii Creştine şi organizarea unei cruciade antiotomane. Papalitatea a fost de acord ca delegaţia bizantină ce urma să participe la proiectatul conciliu ecumenic poate să cuprindă până la 700 de persoane. Din acesta urmau să facă parte: împăratul şi patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiochiei şi Ierusalimului. Despotul Thomas Palaiologos, unul dintre fraţii basileului Ioan al VIII-lea Palaiologos, a moştenit principatul de Ahaia- în urmă căsătoriei contractate cu fiica ultimului principe al Ahaiei. Prin preluarea acestui teritoriu, alături de celelalte apanaje deţinute de membrii familiei imperiale- Konstantinos şi Theodoros- monarhia controla aproape în integralitate peninsula Peloponesului. Excepţiile erau porturile Nauplia, Methone şi Corone, deţinute de veneţieni.

Despotul Konstantinos Palaiologos, unul dintre fraţii împăratului Ioan al VIII-lea a încercat să extindă autoritatea bizantină dincolo de peninsula Peloponesului. Şi-a îndreptat atenţia spre ducatul vecin al Atenei deţinut de o dinastie de nobili italieni. A fost aproape de reuşită în anul 1435 d.Hr atunci când ducele a murit iar soţia lui de origine greacă a fost de acord să cedeze ducatul lui Konstantinos. Afacerea a picat deoarece lorzii latini din ducat s-au opus iar văduva ducelui s-a căsătorit cu un duce latin.

Proiectul de conciliu ecumenic în care să se pună în discuţie reunificarea Bisericii Creştine şi organizarea unei cruciade occidentale antiotomane a fost discutat de împăratul Ioan al VIII-lea şi papa Martin al V-lea. Moartea acestuia din urmă a lăsat pe margine proiectul, deoarece următorul papă- Eugeniu al IV-lea- avea probleme. Autoritatea supremă a acestuia fusese pusă în discuţie în cadrul Conciliului de la Basel. După acest episod, Sfântul Scaun a redeschis negocierile cu împăratul bizantin.

După reafirmarea deplină a autorităţii pontificale în cadrul Bisericii Romane prin înfrângerea temporară a mişcării conciliare în cadrul Conciliului de la Basel, papa Eugeniu al IV-lea a redeschis negocierile cu împăratul Ioan al VIII-lea. Discuţiile erau centrate în jurul organizării unui Conciliu Ecumenic la Ferrara pentru anul 1437 d.Hr cu participarea patriarhilor orientali. Temele centrale urmau să fie reunificarea Bisericii Creştine şi organizarea unei cruciade occidentale antiotomane. Împăratul Ioan al VIII-lea Palaiologos era nerăbdător să participe la Conciliul Ecumenic de la Ferrara programat pentru anul 1437 d.Hr. După ce a primit invitaţia oficială de la papa Eugeniu al IV-lea, basileul a procedat la alcătuirea delegaţiei imperiale. Apoi, şi-a lăsat fratele, pe Konstantinos, la Constantinopol ca regent al monarhiei pe durata desfăşurării conciliului.

Membrii delegaţiei imperiale ce urmau să participe la Conciliul Ecumenic de la Ferrara din anul 1437 d.Hr erau în număr de 700 de persoane. Alături de basileul Ioan al VIII-lea s-au deplasat în Italia: patriarhul Constantinopolului Iosif al II-lea, arhiepiscopul de Niceea Bessarion, reprezentanţi ai patriarhilor de Ierusalim, Antiochia, Alexandria, şi episcopi din Trebizonda, Bulgaria, Ţara Românească, Moldova şi Georgia. Arhiepiscopul Isidor al Kievului s-a deplasat pe uscat dinspre Rusia. Delegaţia bizantină care se îndrepta spre Ferrara, locul unde se organiza Conciliul Ecumenic al Bisericii Creştine a călătorit pe direcţia Veneţiei, de la Constantinopol iar în primăvara anului 1438 d.Hr a sosit la Ferrara. Această delegaţie care primise din partea papalităţii pasaj de liberă trecere pe teritoriul italian era compusă dintr-un număr impresionant de 700 de persoane.

Mai multe detalii şi imagini sunt disponibile aici:https://ro.historylapse.org/ioan-al-VIII-lea-palaiologos-si-ultima-incercare-de-supravietuire-a-imperiului-bizantin
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer