Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la roată la metaforă


Carmen Sorescu

10.02.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Motto: "Scrisul este ca cenuşa, după arderi simţi nevoia să-l mai dai afară", autorul.

Lemnele pentru foc se nasc de la sine, vin din interior, din sâmburi copacii se fac mari, dau flori, rodesc, cu timpul crengile se usucă până o boală necruţătoare usucă totul, apoi arde, arde... cenuşa trebuie scoasă să facem loc, trebuie să eliberăm mintea, să punem alte seminţe.

Metafora a fost întoarsă pe toate părţile, răscolită, spălată şi pusă la uscat de mulţi scriitori, lingvişti, filosofi, teologi etc. S-au făcut studii serioase, lucrări de doctorat, încât a scrie un eseu despre metaforă poate părea o glumă. Dar o glumă bună!

Cine ar rezista metaforei?

Metafora este pretutindeni. Oriunde am fi, ea umple acelaşi spaţiu şi timp alături de prezenţa noastră. Toate tranziţiile, stagiile, toate metamorfozele sunt metafore. Blestemul babilonian: Femeile care nu au muncit să nu se mai întoarcă la bărbaţii lor aşa cum fluturele nu se mai întoarce în casa lui de omidă (metafor-fosis), reflectă această neputinţă contra naturii. Trecutul este o ţară străină. Metafora reprezintă această schimbare. La fel se întâmplă în fabula "Broasca şi scorpionul": Scorpionul roagă broasca sa-l treacă apa, broasca este sceptică şi-i spune că nu are încredere pentru că o va înţepa, dar acesta o convinge să-l treacă apa. La jumătatea drumului, acolo unde era apa mai mare scorpionul face ce face şi înţeapă broasca; aceasta în timp ce-şi simte moartea, îl întreabă: De ce ai făcut asta? Vom muri amândoi! Şi scorpionul îi spune: Aceasta e natura mea!

Natura nu o poţi îndrepta, nu o poţi schimba. Metafora însă, face exact pe dos, înlocuieşte şi preschimbă, mută sensul în alt loc, îmbracă haine noi. După mine, cel mai elocvent exemplu de metaforă în literatură este personajul Gregor Samsa - metaforă în sine. Kafka a realizat performanţa primei metafore 3D.

Metaforele nu trebuie explicate, prin natura lor nu se explică, cine ar încerca să o facă nu va ajunge la orizontul adevărului. Înţelesul ei e simplu şi singular, nu are loc de interpretări. În literatură se poate interpreta orice, dar metafora nu, se ia ca atare, revelaţia ei e unică şi de ce nu, tăcută. Aşa cum metamorfoza omizii e unică, intimă şi foarte personală (pentru omida cu pricina), la fel şi metafora, nimeni nu o poate înţelege decât cel care o citeşte.

O altă metaforă de care ne lovim zi de zi este cea a îngerului. Îngerul este o metaforă de care umanitatea are nevoie. Şi de cea a diavolului, de asemenea. Metafore se pot face din piatră seacă şi din cenuşă.

Metafora este magma oricărei scrieri, oferă o imagine puternică cu un efect pe măsură. De câte ori nu am citit, am citit şi brusc ne-am oprim preţ de câteva secunde sau mai multe, dar sigur ne-am oprit din citit pentru a savura plăcerea oferită de metaforă. Ea izbucneşte şi înfloreşte în mintea noastră.
Metafora este plăcere.
Metafore sunt la tot pasul în viaţa noastră. Le găsim pretutindeni: în cărţi, în limbaj, în gesturi, în desene, picturi şi chiar în natură.

Metafora este deviaţia, abaterea, surpriza, anomalia, deraierea de la obişnuit. Atunci când un cuvânt intersectează un alt cuvânt poate rezulta un limbaj obişnuit sau unul metaforic. Anormalitatea poate păcăli creierul dându-i senzaţia de bine. Fiecare detaliu are rolul bine stabilit, şi nici nu ne dăm seama cum, pe parcursul parcurgerii unei poveşti, ne conectăm la lumea de acolo, amintirile noastre sunt resuscitate, memoria îşi revine în forţă, amintiri la care nici nu visam că mai ajungem sunt readuse la viaţă.

Metafora e minciună.
Ea propune să renunţăm la obiectivism.
Ne plac minciunile pentru că sunt frumoase şi ne duc în locuri idilice.
Iubitorii de poezie cunosc cel mai bine senzaţia de plăcere atunci când creierul e inundat de frumuseţea acestei figuri de stil şi pentru câteva momente mintea deschide ad-hoc un cinematograf. Un cinematograf personal cu un singur spectator care pune de la sine personaje, culori, muzică, acţiune.

Dacă în prezenţa unei picturi mesajul este mai uşor de primit, mai clar, în literatură depinde de fiecare cititor cum percepe cuvintele scrise, unii oameni pot trece mai uşor peste el (poate nici nu-l observă), alţii se opresc pentru mult timp pe acea pagină. Când e vorba de metaforă impactul vizual are loc în creier, metafora nu e privită şi înţeleasă cu ochii.

Revenind la titlu, roata a apărut, se pare, în perioada neolitică, iar o pictogramă a unui car de luptă sumerian - datată de specialişti la 2.500 î.e.n în Mesopotamia, Sumer - este cea mai veche reprezentare imagistică a ei. Este vorba despre o roată din lemn fără spiţe. Roata ca metaforă semnifică ciclul vieţii, continuitatea. La fel şi metafora. În dicţionare, originea cuvântului metaforă este limba latină şi limba greacă. Însă şi Mesopotamia a fost denumită de Herodot cu acest nume, "Ţara dintre râuri", însă ştie cineva cum îi spuneau acelui loc locuitorii săi? Istoria a preluat termenul pentru uşurinţa exprimării, poate chiar frumuseţea lui, dar nu suntem decât la suprafaţă, Mesopotamia e un termen de istorie recentă. Metafora suferă de aceeaşi lipsă, dacă ea în sine a fost denumită aşa de latini şi greci nu înseamnă că atunci a apărut şi poate cândva, în alte timpuri, i se spunea altfel. Tot în Sumer, oraşul Uruk, azi Warka, unul din cele mai importante oraşe din sudul Mesopotamiei, aşezat pe malul Eufratului este denumit în textele cuneiforme: mama oraşelor. Probabil una din cele mai vechi metafore.

...pasărea dragostei mele a zburat/ Poate vreun om care pune capcane/ Îmi va aduce iubitul hoinar acasă/ Astfel încât să poată face dragoste cu mine/ Sau fie ca grădinarul să-mi aducă roade din copacul lui/ Am trupul gata pentru tânărul meu/ Voi prinde pasărea dragostei dintr-o dată. - poem de dragoste sumerian, autor necunoscut.[i]

Legănatul freamătului va cânta pentru tine, Inanna, să te facă astfel bucuroasă! Bunul păstor, omul cântecelor dulci va cânta pentru tine; Doamnă, cu toate lucrurile cele mai dulci, Inanna să-ţi facă inima bucuroasă.[ii]

Într-adevăr drăgălăşenia frumuseţii lui este aşa frumoasă cum este el. Ea îi mănâncă carnea fără cuţit. Ea îi bea sângele fără cupă... spre izvorul trupului se întoarce.[iii]

Exemplele sunt nelimitate, dar totuşi nu aş vrea să trec mai departe fără să mă opresc la metafora Ghilgameş, la arhetipul bărbatului şi prietenului, acesta cântăreşte pierderea şi câştigul în urma amiciţiei cu Enkidu şi renunţă din start la menţinerea statu-quo-ului hotărând să plece în căutarea florii nemuririi. În cartea The Psychology of Theft and Loss: Stolen and Fleeced, Robert Tyminski, găsim o explicaţie plauzibilă referitoare la pierdere (după acrobaţiile cognitive nu renunţăm la ceea ce posedăm deja chiar dacă vom câştiga pe aceeaşi măsură) pe care o regăsesc şi în comportamentul lui Ghilgameş, durerea pierderii este mai mare decât orice alt schimb, acceptarea pierderii nu este admisă de eroul epopeii, el aruncându-se iraţional într-o frumoasă călătorie. Dacă ar fi acceptat pierderea nu am fi avut astăzi poemul.
Prin extindere, pierderile în dragoste nasc mai multe metafore decât câştigul ei.
Împlinirea iubirii rodeşte fizic, neîmplinirea ei rodeşte psihic.

Până la limbajul articulat cred că oamenii se bucurau şi ei de gesturi şi îmbrăţişări. Îmbrăţişarea nu înseamnă doar lipirea a două corpuri pentru a produce energie şi a ţine de cald, mai înseamnă şi prietenie, afecţiune. După mine, cea mai frumoasă metaforă non-verbală este îmbrăţişarea.

*
Exerciţiul 1:
Imaginaţi-vă la gura peşterii acum mii de ani în urmă. Linişte. Senin. Un vânt lin trecea prin pletele lungi. Focul ardea încet. Copiii dormeau în blănuri de urs. Şi fiecare spunea o poveste. La un moment dat cineva spune: A căzut încă un ochi. Şi toată lumea tace şi priveşte spre cer.

*
Aristotel spunea că metafora este un tip secundar de limbaj, secundar adică subordonat, pe planul doi. După 1970 metaforei i se schimbă statutul, nu doar că metafora este un alt limbaj, aşa cum ar fi fost de acord şi Aristotel ci este un aspect central al limbajului: pentru că deşi literar metafora este falsă, nu o putem eticheta ca falsă.
Cu alte cuvinte: în minciuna ei, metafora e adevărată.

*
În Biblie sunt 5.409 de metafore. Am să iau câteva exemple:

Deuteronomul 32:6 (metafora tatălui)
Pe Domnul îl răsplătiţi astfel!? Popor nechibzuit şi fără înţelepciune. Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?

Geneza 2:7 (metafora respiraţiei)
Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu.

Revelaţia 19: 7, 8 (metafora miresei)
Să ne veselim şi să ne bucurăm şi să îi dăm onoare, pentru că a venit nunta Mielului şi soţia lui s-a pregătit. Şi i-a fost dat să se îmbrace subţire, pur şi alb; fiindcă inul subţire este dreptatea sfinţilor.

Romani 12: 4 (metafora corpului lui Isus)
Căci după cum într-un trup avem mai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă.

Poate cea mai cunoscută şi cea mai frumoasă:
Petru 1: 4 (metafora lui Isus)
Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

Piatra vie
nu semnifică doar un element decorativ, şi aşa cum vom vedea mai jos, metafora implică şi explică un sistem conceptual ramificat, complex.

George Lakoff, lingvist şi filosof, cunoscut pentru teza conform căreia viaţa oamenilor este semnificativ influenţată de metafore, utilizate pentru a descrie un fenomen complex, spune că metafora nu e doar în limbaj, ci şi în gândirea şi în faptele şi acţiunile oamenilor. Sistemul nostru conceptual, mai spune el, este fundamental metaforic, în natura lui.

Am observat că următoarele metafore sunt cele mai studiate: Acest chirurg e un măcelar. Avocatul meu e un rechin. Timpul ca un râu. Sunt metafore simple, dar care oferă acel concept care le defineşte. Aşadar, metafora conceptuală: Acest chirurg e un măcelar, nu face decât să deschidă acel cinematograf de care spuneam mai sus: chirurgul este măcelarul, camera de spital este abatorul, carcasa este pacientul, uneltele de măcelărit sunt ustensilele pentru operaţie. (Lakoff 1993).

Gândim şi ne exprimăm zi de zi în metafore, fără a scrie poezii. O metaforă de gândire în cultura română ar suna cam aşa: trebuie să ne despărţim, suntem în ultimul hal, cu un picior în groapă, nici Dracul nu ne mai scoate, suntem la capătul puterilor, ne băgăm beţe în roţi, relaţia noastră e pe arătură, fiecare să-şi ia tălpăşiţa. Limba română este foarte bogată în acest sens: Tufă de Veneţia, A dat colţul, Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii, La paştele cailor, Când zboară porcul, A ieşi cu basma curată, A ajuns la sapă de lemn, Dus cu pluta etc.

Metafora nu este doar o simplă dantelărie folosită pentru decoraţiunile minţii, este mai mult de atât, este în natura noastră.
Metafora este un analgezic al realităţii.
Trăim într-o lumea echivocă? Care are mai multe înţelesuri? Se pare că da, atâta timp cât mintea permite asta. Mintea permite mai multe straturi iar efectul perturbaţiilor se găseşte în librării dar şi în natura noastră.

Oamenii nu pot exista într-un echilibru perfect, au nevoie de transformări continue; poate de aceea citim cărţi diverse, plecăm în călătorii, ne facem prieteni noi, din această nevoie de transformare, până la urmă, metaforică.
În acest fel se nasc legături noi, emoţii noi, poate ne îmbogăţim, sărăcim, dar suntem sclavii acestei forfote.
Ne plac toate forţele care ne pun în mişcare, iar metafora este o astfel de forţă care scoate mintea din repaus.

Issac Beshevis Singer, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1978, spunea cândva într-un interviu: "cea mai bună conexiune dintre scriitor şi cititor se face prin metaforă, pentru că metafora permite să-ţi creezi unica interpretare şi propria realitate".
Omul are acea proprietate specifică rocilor care se desfac în foi sau plăci; se poate diviza, în sensul că îşi poate muta locul din fotoliu într-o carte printre personaje, în alt timp şi alt spaţiu, este foarte flexibil. Gândurile pot fi strămutate foarte uşor în trecut sau în viitor alături de lumea în care a intrat de bună voie. Corpul fizic este limitat dar imaginaţia este nemărginită, din acest motiv căutăm zi de zi să hrănim lacunele, lacune care absorb informaţiile cu o viteză imperceptibilă încât a doua zi o luăm de la capăt ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Mintea cere şi iar cere, e neobosită. E un defect? O boală? E natura umană?

*
Exerciţiul 2:
Locul meu sfânt este acolo unde se mişcă picioarele tale.

Dacă doriţi ca cineva să vă iubească iremediabil, spuneţi-i câteva metafore. Cum ne vede celălalt, folosind acest limbaj la alt nivel, nu poate decât încântător. Transpunerea în alt mediu decât cel tactil dezvoltă imaginaţia într-un ritm alert, iar întrebări de genul: Oare ce a vrut să spună? Oare se referea la mine când a spus locul sfânt? Tot acest mecanism scoate din uzura zilnică, încercarea de a traduce metafora solicită creativitatea. Metafora lucrează mereu pe planuri ambivalente, efectul ei este euforic, narcotic.

*
Exerciţiul 3:
Cerul se îndoliază.

Metafora transportă sensuri şi atribuie ce nu e de atribuit. Astfel că doliul-durerea profundă cauzată de moartea cuiva, de obicei având semnul exterior culoarea negru, în exemplul de mai sus, este repartizat cerului. Astfel că, atunci când sunt nori negri, şi este gata să plouă: cerul se îndoliază. Metafora transferă, conferă cerului, practic, ceea ce i se cuvine. Cerul tău se îndoliază vreodată?

*
Exerciţiul 4:
Definiţi dragostea.
Particule de apă rezultate din vaporizarea apei de pe pământ aflate în suspensie atmosferică la suprafaţa solului şi care îngreunează vizibilitatea. Negură. Pâclă.(ceaţa - DEX). Particule de ceva imprevizibil, de natură inumană rezultate din interacţiunea cu un om, aflate la suprafaţa corpului care iau foc instant şi nu prea pot fi stinse, îngreunează mersul, gândirea, vizibilitatea.:)
"Love is a fog that burns with the first daylight of reality", Charles Bukowski.

*
Exerciţiul 5:
Vâsleşti pe mare cu un prieten în barcă. Este soare puternic şi ai obosit. Atunci îi spui: Ajută-mă tu şi vâsleşte cu aripile tale.

Convenţional nu se vâsleşte cu aripile, dar metaforic conceptul de aripă poate fi utilizat pentru vâslit.

*
Exerciţiul 6:
Mergi singur prin pădure. E întunecos din cauza copacilor. Păsările cântă. Apa susură. Apoi vezi un copil rătăcit din ai cărui umeri ţâşnesc raze de lumină. Îl urmezi.
Îl urmezi sau nu este exact ceea ce face un scriitor, el decide dacă rămâne prins în detalii reale sau degenerează şi se descheie la cămaşă să lase razele de soare să-i lumineze pagina.

*
Metafora se comportă ca un agent fizic sau chimic, scindează şi separă componentele umane; dezasamblează în alte piese care sunt trimise în alt stadiu. Tot Aristotel în Poetica spune că: metafora nu poate fi învăţată de la alţii, este un semn de geniu.

Tot acest climat al metaforei, de combinaţii, contradicţii, de perspective noi, de elemente opuse aduse faţă-n faţă face o maşinărie care coexistă şi uneşte ambele părţi, limbajul uzual şi limbajul literar, magic.

Miguel de Cervantes în Don Quijote spune: Absenţa este leacul obişnuit al dragostei! Contradicţie plecând de la proverbiala: Absenţa face inimile să crească în culise.

Psalmul 23: 5 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi ceaşca mea dă pe-afară.(în sensul că a fost servit cu mâncare peste măsură, ca un stăpân). Acest citat l-a făcut pe Émile Zola să spună la procesul în care era judecat de antisemitism că: Ceaşca este plină, nu o faceţi să se verse. (acelaşi sens, luat din citatul de mai sus, pentru că i s-au atribuit destule învinuiri şi ceaşca dă pe-afară).

*
Exerciţiul 7:
V-aş adresa întrebarea: Ce ne face oameni?
Faptul că mergem pe o rută marcată să ajungem la destinaţie sau faptul că ne abatem pe o scurtătură necunoscută, anevoioasă, plină de pericole? Ce ne e mai aproape, siguranţa sau ameninţarea? Ameninţarea presupune să gândim, pe când indicatoarele ne duc cu precizie la locul dorit.
Să ne aruncăm iraţional ca eroul Ghilgameş? Sau să fim comozi?
Lipsa de îndoială, confortul, certitudinea, tihna, lenea nu au fabricat nici mituri, nici oraşe, au oferit linişte şi atât, au limitat şi nu au stârnit, nu au dat acel sentiment de a scormoni în necunoscut, de a căuta resurse şi a pune la încercare abilităţile. Bănuiala că acolo e aur s-a confirmat de fiecare dată, apropo şi de mitul Lânii de aur.

Din toate acestea am învăţat un singur lucru: Pumnalul de linişte este singurul care mă poate doborî.


[i] Before The muses, An Anthology Of Akkadian Literature, Benjamin R. Foster, Third Edition, CDL Press Bethesda, Maryland, Capitolul II. 19 Love songs, pagina 165-166, 2005.
[ii] The Literature Of Ancient Sumer, Translated and Introduced by Jeremy Black, Graham Cunningham, Eleanor Robson and Gábor Zólyomi, pagina 206, Oxford University Press, 2006.
[iii] Ugaritic Narrative Poetry, edited by Simon B. Praker, Society of Biblical Literature, Writings from the Ancient World Series, Scholars Press, Volume 9, pag. 225, 226, 1997.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Atelierul de filosofie, Alex Cosmescu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mecanismul haosului / Rosenkranz şi obsesia pentru picioare, Alberto Păduraru
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Realitate cu trei pisici, Alberto Păduraru (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O zi cu Zsuzsika, Ana Tatu (4.9/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Aproape răsăritul, Alberto Păduraru (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer