Bule gazoase

Şşşşşş..pşşş pici, pici, bijjjj (se scurge apa minerală în pahar). Se închide sticla cu dopul, să nu se răsufle. Apa minerală fără bule gazoase n-are haz, toată lumea ştie.
- Am un prieten care a terminat filosofia la Bucureşti, şi apoi s-a angajat la o firmă de alpinism utilitar. E un rocker ţăcănit, tembel, dar deştept. După ce-a stat cu burta pe Seneca, Platon, Kant, Schopenhauer şi Kierkegaard, acum spală geamurile exterioare la clădirile înalte.

Eu tac şi-mi ridic o sprânceană. Îmbătat de bulele gazoase, mă hotărăsc să grăiesc.
- Păi nu e bine.

Acum tac din nou. E o tăcere înţeleaptă. Aşa pare din exterior. N-am spus oricum -păi nu e bine, ci cu tonul că fără nici o urmă de îndoială NU e bine. Interlocutorul meu face greşeala să deschidă gura.
- De ce nu e bine? întreabă dânsul bocănind cu bricheta în masă.

Zgomotul de brichetă întoarsă, răsucită şi trântită, nu e deloc pe placul meu. Mă face să mă gândesc la faptul că aş putea întinde mâna, s-o iau frumuşel, s-o aprind şi s-o duc încetişor către smocul de păr din fruntea celui din faţa mea. Asta mai ales pentru că-mi blochează priveliştea către zid. Soarele cade numai bine peste ierburile înalte. De la masă, dacă-mi înclin capul peste umărul drept, şi mă dau mai câş, văd două siluete-n lumină. O siluetă dă din mâini. Poate că mă salută. Cine-o fi? Mă rog...Să-i răspund la întrebare.
- Pentru că nu e bine! Nu e clar? Filosofii n-ar trebui să atârne de-o funie la 30 de metri deasupra trotuarului. Dacă-l apucă pe unul să se întrebe ce e funia, ce e coarda, ce e de fapt cârpa de şters geamurile? Ei? S-ar putea să ajungă la concluzia că de fapt funia e iluzorie, că geamurile nu există în realitate, şi că trupul lui e o fantasmă. Apoi pleoşc, de la etajul 10 pe trotuar, în ţipetele trecătorilor. N-am înţeles niciodată de ce ţipă oamenii când sunt martorii unui accident. La urma urmei se mai eliberează un loc. Nişte plămâni în minus, mai mult oxigen pentru noi.
- Nu, nu, nu! Filosofii sunt laşi. Doar vorbesc şi atât, îşi exorcizează angoasele, scuipă tot din ei, dar se ţin bine de funie.



Asta a spus el, ca şi cum mi-ar păsa de ce spun alţii despre alpiniştii atârnaţi de clădiri, cu câte o găleată de zoaie în mână. Acum butonează la telefon şi scoate sunete. Sunete care nu-mi plac. Mă interesează mai mult lumina de peste zidul de cărămidă. Îmi ridic şi sprânceana cealaltă, să fie şi ea la înălţime. Poate că dacă o să-i scot limba şi-o să strig cucu riguuuuu, atunci o să mă lase în pace şi-o să plece. Cele mai jenante momente, atunci când bei apă minerală, sunt cele când îşi dai seama că nu mai ai ce să spui. Când realizezi că orice cuvânt o să iasă de pe buze plat ca o plătică înfometată. La vin, gin, vodcă sau alte spirtoase cuvintele ies burtoase. Ca nişte bibani grăsani.

La masa din spatele meu, cineva sparge alune între dinţi. O să mă ridic, şi-o să-l (s-o) pocnesc. Apoi o să fug.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.