Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  autoficţiuni

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ştefan


Alexandru-Radu Săvulescu

06.02.2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce-mi amintesc clar despre Ştefan e că avea o motoretă Carpaţi, vişinie, pe care o sprijinea de peretele casei. După moartea lui, motoreta a mai stat acolo câţiva ani, până când a dispărut şi ea. Dacă însă urmele materiale ale trecerii lui Ştefan prin viaţă s-au şters, nu la fel stau lucrurile şi cu memoria lui.

Ştefan Gaivarovski a fost un ofiţer alb rus. A făcut parte dintre cei care au luptat până la capăt, în Crimeea, sub conducerea lui Denikin, apoi a contelui Wrangel, împotriva Armatei Roşii. După înfrângerea definitivă a albilor, la sfârşitul anului 1920, a fost printre cei evacuaţi de nave franco-britanice la Istanbul. De acolo ajunge în România, unde primeşte paşaport Nansen. Îi este recomandat lui Tătuţa, care îl ia ca om bun la toate. La moartea lui Tătuţa, Tataia îi propune să rămână. Cred că în acel moment a început să fie considerat ca un membru al familiei. Tata îşi aminteşte că până la sfârşitul vieţii, Ştefan n-a lipsit de acasă decât atunci când a fost internat de autorităţi, timp de o săptămână, la declararea războiului contra Uniunii Sovietice. Tataia a făcut imediat plângere la Cercul Militar şi a reuşit să-l elibereze. Toţi cei din casă doreau să-l vadă cât mai repede înapoi, dar nimeni mai mult decât pisica, care dormea în camera lui. Nu s-a atins de mâncare cât a lipsit el.

Dănuţ, unchiul meu chirurg, îşi aminteşte altă anecdotă despre Ştefan. Într-o zi, acesta i se plânge că-l cam doare piciorul. Dănuţ îi face un control amănunţit, şi la radiografie descoperă un corp străin în picior. Îl operează. Scoate un glonţ de acolo. Abia atunci Ştefan îşi aduce aminte că, prins într-o ambuscadă de comunişti, a fost rănit de un foc de armă. S-a vindecat şi a uitat de rană. A purtat însă în picior glonţul timp de aproape patruzeci de ani.

Era un om cultivat - în afară de rusă şi română Ştefan vorbea cursiv franceza şi latina. Ocazional conversa cu Tataia în latină, se ajutau unul pe altul ca să nu uite limba. De altfel în casă doar Dănuţ mai vorbea latina. Toţi cei mai tineri, ca Tata, prinseseră reforma învăţământului din 1948, când la şcoală se renunţase la latină.

Însă cele mai interesante conversaţii pe care le purta Ştefan cu Tataia erau despre politică. Discutau, adesea în contradictoriu, evoluţiile din URSS. Tataia cumpăra zilnic Pravda, şi citea ziarul împreună cu Ştefan. Fiecare interpreta în felul său limba de lemn a propagandei comuniste, încercând să citească printre rânduri, să descifreze mesajul real, să intuiască cu o clipă mai devreme lucrurile ce vor urma.

Ştefan era şi prietenul copiilor, care se duceau cu el la cinematograful nostru de cartier, Volga. Ca şi ei, era amator de western-uri şi de musical-uri.

Curios lucru, în tot timpul cât a stat în casa noastră, n-a fost vizitat decât o singură dată de un cunoscut.

Cumva, gândindu-mă la el, parcă îl văd din nou, în curte, cu ochii copilului de trei ani care eram când a dispărut: o figură prietenoasă de bărbat de statură mijlocie, îmbrăcat cu nişte pantaloni cu manşetă, după moda de dinainte de război, purtând vestă şi cămaşă albă, cu mânecile suflecate, fără cravată.

Restul sunt doar lucruri auzite din familie.

(Bucureşti, februarie 2018)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer