O fi adevărat?

Era în urmă cu 30 de ani un cântec al lui Alexandru Andrieş, în care un vers revenea obsesiv: "astăzi, iar, la Telejurnal, am văzut caşcaval"...

De câte ori mă opreşte un poliţist, mă întreabă dacă am băut ceva. Niciodată nu mă întreabă dacă am mâncat ceva! Probabil asta vine dintr-un obicei străbun care zice că la români, băutura-i temelie şi mâncarea, fudulie, nu?

Vă plac dulciurile? Faceţi mişcare multă în fiecare zi? Evitaţi mâncărurile grase şi nu mai scăpaţi niciodată la câte un hamburger? Beţi câţiva litri de apă din zori până la apus? Gândiţi mereu pozitiv? Vă iubiţi aproapele? Pupaţi moaşte şi ţineţi posturile cu sfinţenie? Poftiţi vreodată la ce are altul? Vi se întâmplă să gândiţi agresiv despre capra vecinului? Minţiţi câteodată? Traversaţi câteodată pe roşu sau pe unde nu-i trecere de pietoni? Beţi întotdeauna maximum două pahare de vin, la masă şi doar atât? Şi dimineaţa? Aţi intrat vreodată "prin faţă" la o coadă, oricare ar fi fost ea? Faceţi câteodată lucruri ciudate sau neelegante atunci când nu vă vede nimeni? Aţi da întotdeauna haina de pe voi pentru o cauză nobilă? Respectaţi regulile? Care dintre ele?

Există mereu un conflict între "ce e bine" să facem şi ceea ce facem cu adevărat. Şi adevărul îl ştim doar fiecare dintre noi şi oglinda în care ne privim. Complex tare... Haideţi să privim şi să încercăm să înţelegem aceste diferenţe la... televizor!

Vedem la televizor diverse campanii - publicitare, sociale, umanitare, unele pe bani, altele impuse de diverse instituţii care "ne vor binele", dar toate extrem de insistente şi de multe ori agasante. Ne spun reclamele astea să ne cumpărăm maşini, să ne schimbăm casa, să bem zeci de cafele, să mâncăm salamuri şi brânzeturi de nu ştiu care, să bem vin, multe beri şi feluri de votcă, să nu ne oprim din mâncat dulciuri care mai de care, să ne parfumăm hainele cu detergenţi "inteligenţi", să încercăm o nouă combinaţie de doi-trei hamburgeri etc. Apoi vine un spot cu valenţe medicale care ne spune să evităm grăsimile, de exemplu... Sigur, salamul, untul, mâncarea de fast-food sau caşcavalul sunt făcute din alge, fără colesterol şi grăsimi saturate. Apoi ni se spune să nu mâncăm multă sare. Cât înseamnă mult? Pentru cine? Pentru o fetiţă de 5 ani sau pentru un halterofil de 120 de kg? Şi să bem apă, cât mai multă. Nu am văzut vreo reclamă în care să ni se spună să nu facem excese cu... medicamentele de exemplu. Sau cu dulciurile. Reclamele la ţigări nu mai au voie la televizor dar nu am văzut nici multe campanii împotriva fumatului. Şi atunci rămân prostit în faţa televizorului. Să mănânc salam şi burgeri cu bacon şi caşcaval sau să nu mănânc grăsimi? Să beau mult vin şi multă cafea? Să mănânc bomboane Rafaelo şi să dorm cu ciocolata Milka sub pernă sau să evit zahărul? Să iau suplimente alimentare şi analgezice cu pumnul şi să umblu cu gelurile de dureri musculare în buzunar, să stau mereu în maşina cea nouă sau să fac multă mişcare în fiecare zi? Cum, căci eu nu mai înţeleg...

Sigur că televiziunea - în afară de cea de stat, la care oricum nu se uită nimeni, (apropo, are audienţa sub Disney Channel) - trăieşte din publicitate. Un rating mic înseamnă preţuri mici pentru un spot publicitar. Majoritatea covârşitoare a televiziunilor româneşti au ratinguri mici şi foarte mici. Iar ca să încaseze cât de cât, e nevoie de multe spoturi publicitare. Multe şi ieftine. Orice, oricum, bani să iasă. Aşa merge industria asta la noi. Dar ce fac eu, telespectatorul care crede ce vede la televizor? Sigur că eu nu ştiu neapărat că există o instituţie plătită din bani publici care are rol de reglementare în piaţa audiovizualului, CNA pe numele ei de botez. Care doarme dusă. Dar instituţia există şi ea trebuie să se ocupe nu doar de amendarea posturilor neprietene cu puterea, oricare ar fi ea, ci şi cu publicitatea la televizor. Revin. Ce fac eu, cetăţeanul obişnuit, care îmi plătesc taxele şi mă uit cu religiozitate la televizor în fiecare zi? Aud la ştiri sau talk-show-uri despre educaţie şi rolul educativ al media. Şi despre gesturi sau acţiuni umanitare făcute de o televiziune sau alta. O fi adevărat sau e doar publicitate?

O ţară turmentată de televizor şi o societate în derivă zăpăcesc nu numai alegătorul, ci şi consumatorul. Politicieni, băuturi, creme şi leacuri de-a valma. Aşa cum parcă nu mai ştim pe cine să alegem ca să ne fie naibii şi nouă odată mai bine, aşa începem parcă să nu mai ştim sigur ce să mâncăm, ce să bem, cum să trăim... Mai ţineţi minte acea strigare de stradă de după '89 cu "aţi minţit poporul cu televizorul"? Ştiţi câtă lume îşi aduce aminte de ea şi se întreabă şi astăzi, în spirală, o fi fost atunci adevărat? Dar acum o fi adevărat? Eu, cu ce sau cu cine votez?