Să mă doară, să mă clatine, să mă arunce dintr-o barcă în alta
Să mă întoarcă pe dos, să mă încolţească, să mă sufoce
Să mă intoxice, să mă împingă peste parapet
Să-mi forţeze intrările şi ieşirile
Să-mi spulbere şi liniştea şi revolta
Să se joace cu mine de-a baba oarba
Să mă facă să mă lepăd de lucrurile respectabile
pe care le credeam despre mine
Să nu-mi vorbească de ideal
Să nu îmi ceară să ştiu nimic
Să nu mă lase să scot un sunet, să mişc,
Să-mi acopere ochii şi gura
Să nu îmi dea nici un drept, nici o şansă
Să fie sălbatic, sălbatic
Să facă din mine absolut ce vrea
Să mă facă una cu pământul cu stelele cu norii
Să mă trateze ca pe un obiect de cult păgân
din care ţâşnesc fulgere
şi se revarsă ploi torenţiale
Să mă răpească, să mă ducă într-o peşteră
Să nu mă lase cu civilizaţii
În încăperea aceea blestemată în care tot ce intră
Se preschimbă pe loc
În plastic, în hârtie, în poliester
În scrâşnet de dinţi
În lehamite
În argumente
În dreptul meu
În lasă-mă să te las
În derizoriu
În poleială
Şi în alte materii reciclabile
Să mă ucidă la sfârşit dacă asta îi cere inima