09.04.2018
Două zile în Peninsula Ksamil

Prima zi în Ksamil. Stau de dimineaţă la camping şi apoi merg la site-ul arheologic de la Butrint. După-amiaza merg la una din plajele dinspre cele Trei Insule de la Ksamil.

Deşi îmi este foarte somn, la 7.30 dimineaţa nu se mai poate dormi în cort de căldură. Linda (gazda de la camping) îmi oferă un nou ice-coffee pe care îl savurez până spre amiază sub o umbrelă în grădină. Pe o căldură diabolică, mă mişc fără elan spre lacul Butrint, lac unit de Marea Ionică prin Canalul Vivari cu o mini-deltă, având astfel apă sărată şi dulce deopotrivă. Un bac de lemn pluteşte pe canal dintr-o parte într-alta pentru a transporta maşini şi călători din şi înspre Grecia.

Parchez într-un mare soare în faţa site-ului arheologic de la Butrint. Bordul de la maşină îmi arată 45 grade la soare şi cum ies din maşină, un barcagiu îşi face reclamă la plimbarea cu barca până în capătul Canalului Vivari, la castelul lui Ali Pasha (accesibil numai pe apă). Mă îndrept totuşi spre ruinele vechiului oraş Butrint, care este înscris în patrimoniul UNESCO pentru valoarea peisajului cultural creat într-o combinaţie rară de vestigii arheologice şi natură.


Locuit din timpuri preistorice, la Butrint se păstrează ruine din fiecare etapă de construcţie din evoluţia oraşului vechi: greacă, romană, bizantină, veneţiană şi chiar şi otomană. Site-ul arheologic de la Butrint cuprinde: băi romane (cu mozaicuri atent protejate cu pietriş), teatru grec - ulterior roman, stoa elenistică, agora, forum roman, gimnazium, palat, baptisteriu paleo-creştin (cu mozaicuri acoperite cu nisip de protecţie), bazilică, nimfaeum, porţi de intrare în oraşul fortificat din zidărie ciclopică (fără mortar), o cetate veneţiană cu turnuri în fosta zonă a acropolei (amenajată ca muzeu cu statui romane) şi ruinele unui apeduct care aducea apă extinderilor oraşului roman de peste canalul Vivari.


În timp ce explorez Butrint-ul, se văd golfuleţe izolate cu colibe pescăreşti sau culegătorii de midii. Un scafandru umple o cutie cu midii din plasele de pe fundul lacului şi o aduce pe o platformă plutitoare de unde este descărcată într-un vraf de midii. Lucrătorii îndeasă într-un tub midiile proaspăt pescuite, tubul într-o plasă circulară gata croită, apoi scot midiile ambalate în plasă, gata de livrare.

De la Butrint merg spre cele trei insule din Ksamil. Reuşesc cu greu să găsesc loc de parcare la plaja principală care dă spre insule, mănânc la o terasă spaghete cu fructe de mare, apoi vânez un şezlong şi până seara fac mici excursii înot spre cea mai apropiată dintre insule.


Seara revin la camping unde petrec cu vecinii mei români - Tiberiu şi Cristina, Emanuel şi Nicoleta, care urmează să plece a doua zi înapoi spre ţară. Ne înfruptăm dintr-un păstrăv la grătar, găluşti cu prune şi îngheţată. Aflu că ei vin de mulţi ani aici şi este locul lor preferat pentru vacanţa la mare.

A doua zi în Ksamil. Mare parte din zi o petrec în campingul din Ksamil ca să scriu, selectez poze şi planific restul şederii mele în Albania; cât lucrez, am asistente broaştele ţestoase din zonă, care se plimbă nestingherite în căutare de umbră. Abia după-masa merg la plajă, mai mult ca să am unde mânca alte midii, apoi stau lângă apă.

Pe coasta albaneză de la Ksamil la Livadhi

Prima zi spre Livadhi. Opresc la plaja sălbatică din Lukovë, apoi la cea din Borsh. După-amiaza ajung la golfuleţul din Porto Palermo, cu un castel şi o plajă cu apă halucinantă. Seara, după ce traversez staţiunea Himarë, cobor la plaja Livadhi unde trag la camping.

Sunt nerăbdătoare să parcurg celebra coastă albaneză în lungul Mării Ionice. O refuz pe Linda care îmi oferă cu amabilitate încă un nescafé. Plec din Ksamil, depăşesc oraşul Sarandë pe şoseaua de centură, iar abia la Lukovë cobor multe serpentine care şerpuiesc printre livezi de măslini până ajung la o plajă izolată cu pietre. Plaja din Lukovë este destul de pustie, sălbatică şi relativ nepopulată. Văd însă caravane parcate lângă plajă, în unicul loc cu copaci, o tavernă şi o capelă albă orientată spre mare.

Urc înapoi în şoseaua din lungul coastei albaneze şi continui până la Borsh, unde cu stomacul chiorăind virez rapid spre o tavernă de lângă plajă, unde mănânc spaghete cu fructe de mare (foarte populare aici). Primesc un pahar de vin de la italianul de la masa vecină (dar eu nu beau alcool) şi îi accept politicos cartea de vizită (este pictor în căutarea inspiraţiei). Savurez un nescafé rece pe unul din şezlongurile terasei New Paradise şi îmi ofer timp să conştientizez perfecţiunea prezentului: plajă, soare, apă azurie, scris, nescafé.


Conduc în lungul litoralului albanez şi opresc la Porto Palermo, un golfuleţ cu o apă liniştită şi perfect transparentă, o bisericuţă cam părăsită, câteva rulote şi şezlonguri cu umbreluţe. În vârful peninsulei domină un castel medieval, de formă triunghiulară cu turnuri pentagonale - cam în ruină, dar sugestiv pentru arhitectura de apărare a vremii. Paznicul de la poartă vine după mine să îmi explice într-o engleză sumară câte ceva despre cetate: fostă cetate veneţiană, apoi Ali Pasha de la Tepelene a reconstruit-o în perioada otomană (inclusiv cu harem şi hamam), iar în perioada comunistă a fost închisoare. Plaja şi apa din Porto Palermo mă hipnotizează efectiv şi mai stau pe acolo vreo două ore.


Când mă arde soarele din Porto Palermo prea tare, mă îndrept spre Himarë, o mini-staţiune ceva mai dezvoltată, cu un oraş vechi sus pe deal. Este târziu şi, după ce ies din oraş, virez la stânga şi cobor abrupt spre plaja din Livadhi, unde studiez oferta de camping-uri. Stau până la urmă la Camping Moskato, unde seara mă delectez la terasă cu o salată grecească şi doi mici albanezi.

A doua zi în Livadhi. În prima parte a zilei urc la cetatea cu case părăsite din Himarë, apoi mănânc în staţiunea omonimă. După prânz revin în Porto Palermo şi merg cu Assaf la ferma lui de peşte.

Dis-de-dimineaţă cântă un cocoş jumătate de oră, apoi cicadele prin copaci, iar la 8 mă scoate soarele definitiv din cort, deşi dorm sub un copac umbros. După o baie în mare, urc la vechea cetate din Himarë, parchez sub copacii din piaţeta centrală şi merg la pas pe o străduţă pietruită spre cetate. Cetatea cu case vechi este aproape părăsită, dar are nişte panorame abisale spre golful Livadhi. Numai două case par locuite (comunitatea de greci ar fi plecat din 1990, dar unii dintre ei s-ar fi reîntors de curând), restul este în ruină, inclusiv bisericile, dar peste tot este plin de leandri roz.


Revin la maşină şi găsesc mesaj de la Assaf din Vlorë că el se duce la ferma de peşte din Porto Palermo şi mă aşteaptă să îl vizitez acolo. Fac o pauză de prânz în staţiunea Himarë, unde mănânc o clătită uriaşă făcută de un novice care tocmai învaţă meserie, apoi mă îndrept spre golfuleţul meu preferat din Porto Palermo. Assaf este de origine evreu; bunicii lui sunt evrei din România, tatăl lui a fost născut în România, mama lui în Israel, şi astfel el are drept la paşaport românesc. A studiat biologie marină şi acum 10 ani a prins un job de manager la o fermă de peşte a unei companii israeliene-albaniene; preţul peştelui a scăzut la criza din 2008, israelienii s-au retras de pe piaţă, dar el a rămas şi a devenit partener la afacere. Soţia lui, Schila, a deschis o cofetărie cu prăjituri israeliene în Vlorë.

Mergem pe un soare doborâtor cu barca la ferma de peşte a lui Assaf (de pe mal se văd numai nişte îngrădituri circulare). Buncăre de beton construite de Enver Hoxha împotriva unei posibile invazii a Albaniei punctează coasta din loc în loc. Ferma de peşte are 5 ţarcuri, dintre care numai în 3 este peşte (doradă): puiet, mai crescuţi, adulţi. Barca se clatină groaznic pe valuri, mi se face rău până ajungem la ţarcuri, dar cât hrănim peştii suprafeţele sunt mai stabile. Peştii trebuie hrăniţi de trei ori pe zi, sar în sus ca apucaţii şi se bat pe mâncare, iar din când în când plasele trebuie verificate de scafandrii pe dedesubt că altfel peştii le mănâncă şi fug. Vara peştii mănâncă mai mult, iarna cam hibernează.


Înainte de plecare, Assaf îmi arată containerul cu câteva paturi suprapuse unde stau ei când vin la ferma de peşte din Porto Palermo. Seara revin la campingul din Livadhi şi mănânc la terasa aproape goală.

Înscrie-te şi urmăreşte blogul de călătorii al Iulianei Marchian la Authentic Travels. O variantă mai stufoasă a acestui jurnal poate fi găsită la "The Albanian coastline from Ksamil to Livadhi".

0 comentarii

Publicitate

Sus