Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Londra, Pintilie şi papagalul


Alex. Leo Şerban

23.11.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu mai fusesem la Londra din 2001. Am spus-o şi o repet: nu este un oraş pe care să-l iubesc! Şi totuşi, la interval de mai puţin de o lună, a trebuit să merg de două ori - mai întîi pentru a participa la "World Creative Forum" (invitat de British Council), iar apoi pentru a prezenta & comenta Integrala Lucian Pintilie (invitat de cineast şi de Fundaţia Raţiu).

Iată, mai jos, breviarul acestor două călătorii
.



Episodul 1: Frig, ploaie, şlapi

Afară sînt cel mult 9 grade. Şi totuşi, englezii umblă în tricouri cu mîneci scurte şi cu picioarele goale în şlapi! Nu poţi să nu te gîndeşti că sînt o specie de mutanţi - o generaţie, creată pe cale sintetică, pentru care intemperiile sînt mediul lor natural... Îmi vine de multe ori să-i opresc şi să-i întreb: Nu vă e prea cald?



Hotelul la care stau - ales de organizatorii Forumului - este la doi paşi de Westminster (chiar în spatele vechiului Tate).



Se şi cheamă City Inn Westminster.















Arhitectură hi-tech, bucătărie fusion. În camere, televizoare cu plasmă şi, dacă ai laptop, conectare gratuită la Internet. DVD-uri şi CD-uri muzicale la discreţie.

Îmi bag nasul în oferta, a) muzicală: Abba, Bach, Celine Dion, Coldplay, Dido, Ella Fitzgerald, Mendelsohn, Fleetwood Mac, Hændel, Harry Connick jr., Manu Chao, Maria Callas, Michael Bolton, Mozart, Rachmaninov, Robbie Williams, Spice Girls, Ceaikovski, Vivaldi, Whitney Houston, şi b) cinematografică: 2 Fast 2 Furious, 2001: A space odyssey, All That Jazz, Amelie, Blade 2, Casablanca, Cidade de Deus ("foreign drama"), Crouching Tiger, Hidden Dragon, Dancer in the dark, The english patient, The godfather Trilogy, Harry Potter (toate), Leon, Minority report, Monty Python and the Holy Grail, Pulp Fiction, Robin Hood: Prince of Thieves, Sexy Beast, Shrek, Solaris (2002), The Sound of Music, The Straight Story, The hours, Toy story 2, The others, The Wild Bunch ("classic"), Stuart Little 2, The Third Man ("thriller"), The Seven Samurai ("drama"), North by North-West ("classic"), Rear Window ("classic")... Dincolo de varza absolută, mă gîndesc dacă nu cumva canonul este asta - oferta unui lanţ hotelier?! Iar clasificările (altă varză!), care nu par să fie convinse că un thriller sau o dramă pot fi - ca şi o comedie sau un SF - cît se poate de "clasice", pot deveni o sursă de nevroze durabile, de unde sfatul meu: dacă sînteţi critici de film, nu vă cazaţi într-un hotel ultima generaţie hi-tech!



Forumul este (şi el) o varză. Erau anunţaţi - ca vorbitori - David Byrne, Issey Miyake şi Anthony Minghella... N-au mai fost, fiind înlocuiţi cu nume deloc sonore care au ţinut speechuri somnorifice din care nu aflai decît că "industriile creative în Marea Britanie o duc bine mersi, ceea ce vă dorim şi vouă!" O figură exotică: o balerină chineză, cam înaltă pentru o balerină şi pentru o chinezoaică, trimisă încă de la vîrsta de 19 ani la New York să studieze - "şi să spioneze", îi şoptesc la ureche colegei mele Gabriela Massaci -



pe lîngă marele Merce Cunningham. Balerina confirmă: are grad de colonel. Dar marea surpriză abia urmează: balerina a fost, ab initio, balerin, făcînd operaţie de schimbare de sex într-un moment destinal din cursul palpitantei sale cariere... Bingo!, îi spun Gabrielei, care mirosise povestea almodovariană (fler feminin!) încă de la început.

Ne deplasăm pentru o zi în Ţara Galilor, la Cardiff; două ore cu trenul. Pe drum jucăm "fazan pe oraşe" - noi doi, plus colegii noştri de "şcoală": Asia bosniaca, Mirko croatul, Janko muntenegreanul. Sîntem atît de contagioşi încît, la un moment dat, englezoaica grăsuţă de vizavi (toate englezoaicele sînt mai mult sau mai puţin grăsuţe) intră în joc cu cîteva nume de oraşe (evident, britanice) pe care ne facem că le ştim... Cardiff: seară, frig, cină la un restaurant thailandez (!). Cardiff: dimineaţă, prînz şi după-amiază, frig, dejun "fish & chips" în golf, pe o bancă, la soare (cca. 1 oră). Hotelul ("The Angel"), deja descris într-un "3,14".





















Şi ne întoarcem la Londra,













unde nu se mai întîmplă nimic notabil. Ah, ba da, era să uit: se-ntîmplă petrecerea de închidere a Festivalului de design, la Victoria and Albert Museum ("V & A", pentru intimi)... Cu proiecţii policrome pe faţada interioară, garden-party, lume snoabă şi tot tacîmul.







Scuzaţi, am zis "snoabă"? Mă rog: doamnele, cum le ştiţi (englezoaice adică), domnii - ceva între cocalari şi fanţi de cartier. O tulim iute, să nu ne contaminăm;-)

Cînd traversăm, chiar peste drum - un grup de tineri avizi de party-party, deja cu sticlele de bere după ei, şi o fată oprită-ntr-un colţ, care se chinuie să-şi schimbe şlapii cu pantofii cu toc aduşi în geantă... "Don't bother - îi strig (luasem şi eu ceva la bord!) -, it's not worth the effort!". Ţanţoşă, traversează totuşi strada.




****


Episodul 2: Cald, soare, "Arcadia"

Nu-l cunoşteam, personal, pe Răzvan Vasilescu - invitat, alături de Alina Sălcudeanu şi de mine, la retrospectiva Pintilie. Alina (a cărei iniţiativă fusese "Pintiliada") îmi dăduse numărul de telefon al actorului, dar eu - măcinat mărunt în angoasa mea de dinaintea plecării - uitasem să-l sun. Aşa că ne-am întîlnit direct la aeroport. Direct la coadă la check-in. Îl abordez - îmi răspunde monosilabic şi fără chef. Hait, îmi zic, un morocănos... Prima impresie contează.

Prima impresie e vax: Răzvan s-a dovedit, pe tot cuprinsul celor 3 zile cît a stat la Londra (exact cît a stat şi Pintilie, acompaniat de Marie-France Ionesco), absolut mortal - mereu pus pe şotii, mereu bine-dispus, mereu "în spectacol"! După fiecare seară de proiecţii, ne strîngem în camera lui de hotel (singura care are frigider!) pentru un "night cap" (Bloody Mary de regulă) şi bîrfim copios... Pintilie întreabă: De ce au fost puse Ambasada şi Ministerul de externe printre susţinătorii retrospectivei? Noi:!?! Pintilie: Cu ce au contribuit?? Noi:!!ÿőtztztz? f***??? Şi noaptea se aşterne peste nedumeririle noastre...

Dar s-o iau cu începutul: hotelul se numeşte Thistle Kensington Palace şi este situat chiar în faţa lui Kensington Gardens. Tabietul meu matinal cuprinde: ora 8, breakfast, 8.30 întors în cameră, citit ziarele, 9.30 ieşit din hotel,



traversat parcul,





























mers la un internet cafe de pe Queensway (50 cenţi, o jumătate de oră),



întors hotel, 10.30 plecat în oraş cu "double-decker"-ul (autobuzul cu etaj).



Stau întotdeauna la etaj, privind fascinat monitorul de supraveghere, care filmează & transmite live tot ce se-ntîmplă în autobuz. Unii zic că e Orwell; eu zic că e OK.





Pintilie şi Mlle Ionesco întîrzie 5 ore - Eurostarul, care trebuia să-i aducă de la Paris la o oră după sosirea noastră cu avionul, e rămas undeva în cîmp, încă în Franţa... Neverosimil! Bombă pe calea ferată? Terorişti la bord? Grevă spontană? Nimeni nu ştie nimic. Aflăm, ulterior, că toţi pasagerii au fost debarcaţi, suiţi în autocare, duşi înapoi la Lille şi, de acolo, reîmbarcaţi într-un alt tren... Dar seara, cînd ne-ntîlnim - în fine - cu Pintilie, la The Other Cinema (locul, din plin centrul Londrei, unde au loc proiecţiile) arată as fresh as a daisy! (În locul lui aş fi clacat, contramandat, etc.) Vorbeşte, în deschidere, Nicolae Raţiu, apoi ia cuvîntul Pintilie, care amuză întreaga asistenţă cu anecdota - antologică - al cărei personaj principal este "the perfect Englishman" (vezi Bricabrac). Ambasadorul României e? Nu e. Mai bine: Pintilie aruncă, într-o paranteză, formula cu efect garantat "Si jeune et deja Ghibernea..." (stupoare, rîsete şi aplauze îndelungate) Apoi filmul (Balanţa - pentru prima oară la Londra, cel mai bun film românesc de după '89, o afirm în cunoştinţă de cauză!), apoi recepţia, apoi întorsul la hotel cu taxiul (ah, taxiurile londoneze - le ador, ca nişte trăsuri în care stai, comod, faţă-n faţă...), apoi "night cap"-ul chez Răzvan (camera 555), apoi "noapte bună".

Mihai Rădoi, un bancher român stabilit de mulţi ani la Londra, om foarte civilizat şi cinefil rafinat (i-a plăcut Dogville!), ne invită la dejun la restaurantul "Arcadia".





Mascota "Arcadiei" se cheamă Stanley şi este un papagal lent şi corpolent, care mai iese din cînd în cînd din cuşcă - şi, din fericire, nu aterizează în farfurii! Are 27 de ani; un papagal poate să trăiască şi 100, ne asigură dl Rădoi. E clar, va supravieţui tuturor celor de la masă. Să fie acesta motivul - sau, mai curînd, strigătele disperate şi total neanunţate ale lui Stanley - care-l determină pe Pintilie să-l antipatizeze instant? "Îl omor!", ne anunţă acesta, fals-solemn, sumbru-amuzat. Îl sfătuim, totuşi, să nu - sau, în orice caz, să aştepte ora închiderii; văd, deja, titlurile de prima pagină ale ziarelor de a doua zi: "Papagal nevinovat ucis în floarea vîrstei de celebru regizor român", cu subtitlul: "Toată lumea se întreabă de ce. Ambasada României crede că ştie..."

Masa rotundă e un succes - Pintilie în mare vervă, ca de obicei, Răzvan tăcut, dar percutant cînd i se dă cuvîntul, curiozitate vie, întrebări inteligente etc. -, ca şi Q & A-urile care vor urma, pe care le voi face (împreună cu Ramona Mitrică) după plecarea vedetelor. (De fapt, trebuie de fiecare dată să oprim fluxul întrebărilor pentru a permite proiecţiei următoare să aibă loc!)







Discuţiile de după proiecţia Reconstituirii (îmi spune Ramona, care primeşte zilnic emailuri de feedback) au fost cele mai prizate, ceea ce nu poate decît să mă bucure: este cel mai bun film al lui Pintilie. Cineva, din public, spune că este "genial"; Ce păcat că dl Pintilie a plecat - îi răspund -, v-ar fi adorat pentru această remarcă!

Sigur că mă bizui pe memoria mea de cinefil, dar îmi este de mare folos şi cărticica scoasă de festivalul de la Pesaro anul acesta, cu - în special - excelentul eseu al Magdei Mihăilescu despre Duminică la ora 6 (ce debut extraordinar!), Reconstituirea şi De ce trag clopotele, Mitică?. Şi sînt, ca de obicei, nenumărate idei (relaţia subtilă cu cenzura, miza politică a filmelor, problematica morală), rapeluri (la Bartleby the Scrivener al lui Melville - pentru Salonul nr. 6, la Nouvelle vague - pentru Duminică la ora 6), comparaţii (finalurile la majoritatea filmelor lui Pintilie, cadrajele şi ritmurile diferite ale trilogiei Reconstituirea, Balanţa, Prea tîrziu) şi similitudini (relaţia medic-pacient în Balanţa şi Salonul nr. 6, George Constantin în Reconstituirea şi în Furtuna montată de Ciulei) care răsar, nepremeditat, din febra discuţiilor şi care se pierd, din păcate, ca o reprezentaţie de teatru în care toţi actorii au fost buni (lucru care nu se va mai repeta...).

Una dintre spectatoarele asidue ale retrospectivei este Kay, o profesoară din - culmea! -Cardiff. Este leită Eugenia Vodă - ten, tunsoare etc.



Şi mai sînt mulţii studenţi, mai este poetul Alan Brownjohn, mai este fosta mea studentă Adina Brădeanu (care-şi face un doctorat la Oxford), mai sînt - într-o seară - fosta mea colegă de liceu şi de facultate, Laura Manu,









împreună cu Traian Ungureanu şi - tot într-o seară (ultima, dacă nu mă-nşel) - domnul acela, britanic şi cumva cazon, care insista să afle dacă O vară de neuitat "respectă adevărul istoric" şi dacă "armata română este aidoma celei arătate în film"... Habar n-am, presupun că da - îi răspund, excedat -, numai Pintilie poate să spună. Şi, în fond, este doar un film (vorba lui Hitchcock)... Ar fi ideal să vedem armate numai în filme.



P.S. Pe lîngă Centrului Cultural Român/Fundaţia Raţiu, mai ţin să mulţumesc, cu titlu personal, următorilor: Ramona Mitrică, Mihai Râşnoveanu, Alinei, lui Edy, Mariei Roman şi lui Chris, care au făcut din şederea mea la Londra un neaşteptat episod arcadian... Şi, last but not least, lui LP himself.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer