28.07.2018
- Domnule, de ce mi-ai furat telefonul din buzunar? întrebă un bătrân abia întinzând mâna după un tânăr care deja traversa podul Hasdeu. Te-am văzut, uite, îl ai în mână, telefonul meu... Bătrânul se prăbuşi pe bordura din faţa casei Pompiliu Eliade de pe strada B.P. Hasdeu. Tânărul nici nu mai fugi. Se opri la mijlocul podului să privească un pescăruş plutind pe Dâmboviţa. Un clinchet îi trecu pe lângă urechi. Ultimele cuvinte ale bătrânului căzură ca nişte monede pe asfaltul îngheţat. Tânărul auzi doar trei: "ruină ca ea." Pescăruşul îşi scufundă capul şi scoase din Dâmboviţa o etichetă Rio Grande de ton mărunţit. Începu să ningă. Fulgii de nea zburau după legile descrise în Live Science. Trebuie să fie în jur de minus 3 grade Celsius, gândi tânărul, în timp ce un cristal de gheaţă în şase colţuri îi arse, parcă, buzele. Dendritele stelare i se topiră în cerul gurii, le scuipă şi iar gândi, de data asta romantic, ca Puşkin, "ce zi frumoasă, ger şi soare, iubita mea mai dormi tu oare?" Atât îşi aminti din poezie. Ar fi trebuit să-şi continue drumul, să traverseze Podul Haşdeu, apoi Parcul Izvor şi să ajungă la Coşbuc. Se opri. Strânse telefonul în pumnul aproape îngheţat. Un altfel de clinchet îi trecu pe lângă urechi. Vru să se sprijine de colţul gărduleţului din fier forjat al podului. Un Porsche Boxter Spyder îi tăie privirea. Maşina patină. Un stol de aripi de pescăruşi zbura neputincios deasupra Dâmboviţei. Casa din spatele bătrânului se albi dintr-odată. Uşa de la intrare se deschise şi tânărul apucă să vadă o masă cu incrustaţii de fildeş. Ah, dacă s-ar fi deschis mai mult ar fi văzut şi cele trei scaune de formă triunghiulară, şi literele frânte de pe pereţi cu numele străzii pe care era, şi tavanul cu lampă de fier sub formă de cruce, şi mărgelele de chihlimbar sau firul psihic ce leagă omul de stâlpul cosmic când ştie despre ce e vorba. Închise ochii. Emblema de la Boxter i se lipi definitiv pe fragilele vase capilare din jurul nasului. Auzi un beep. Telefonul. Un SMS se afişa rapid: "Hai odată!"
 
Domnule, îţi mulţumesc că mă ajuţi să mă ridic! zise bătrânul, cu calm, unui alt tânăr care-i întinse o mână. Uite, eu stau aici, în casa asta, sunt o ruină ca ea... Tânărul îl ajută să ajungă în faţa uşii. Apoi traversă podul Haşdeu fără să se uite la pescăruşi. Nu mai ningea. Ploua. Ce păcat, îşi zise şi el tot ca Puşkin, că "nu putem pe pârtii să zburăm, departe, pe unde calu-o să ne poarte atât de zbuciumat în frâu". Mai erau vreo două versuri, dar nici el nu şi le-aminti. Până-n Piaţa Coşbuc se gândise să ia un autobuz, dar, din cauza accidentului mortal, circulaţia era blocată.
 
Bătrânul împinse cu un deget triunghiul desenat pe uşă. Aroma de igrasie îi dilată nările. Camera avea pereţii negri, nici o masă, nici un scaun, doar nişte saltele umede şi multe cârpe de la ajutoare. O babă dădea din picioare deasupra unei plite încinse. Ai întârziat, zise ea, iar ai vrut să faci ceva ieşit din comun ca să mă sperii, ţi-am spus că pe mine nu mă sperie nici când citesc ziarele, că nu explică cum să te sperii. Bătrânul nici n-o băgă în seamă. Se uită în sus, pe unde se scurgea o dâră roşie de ploaie. De la tricourile psd-iste cu care ai înfundat octogonul casei, zise baba căscând. Bătrânul scoase din buzunar un telefon. Ce bou, gândi el, nici n-a simţit când i l-am luat. Pe strada B.P. Haşdeu se lăsă o linişte definitivă.
 

0 comentarii

Publicitate

Sus