Nu mă plictisi, frate!

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..." >
Boris Vian

Prima data mi-am pus problema ca îmbătrânesc atunci când am observat că transform plictiseala în criteriu estetic. Mă întrebau, adică, prietenii ce mai e de văzut prin târg, iar eu răspundeam: m-am plictisit de moarte la spectacolul x, la y am plecat la pauză, dar, uite, la filmul z am râs, am plâns, am stat până la sfârşit....
Sau, mai simplu, fără nici un sfat: pe mine filmul/piesa/cartea aia m-au plictisit.

Sigur, aşa cum spunea (şi) Pascal, plictiseala e în ochi, nu în lucruri; aşadar idiosincraziile personale vorbeau despre mine, nu despre opus-urile cu pricina. Şi totuşi, brusc, am simţit cum, îmbătrânind, nu mă mai sfiiam să le fac publice.

Unul dintre profesorii mei de regie susţinea că, la un spectacol plicticos, ori arunci cu roşii, ori ieşi din sală. E o formă de feedback, insista el, admiţând, cu părere de rău, că pentru proteste zgomotoase şi roşii, noi, ucenicii lui, nu avem destulă snagă....

Plictiseala pare o chestiune de sinapse uzate, lărgite, care îngăduie indiferente, a mia oară, curentul care le străbate. Şi totuşi! Există atâtea circuite libere, atâtea poteci nebătute în pădurea personală de neuroni.... Pe care unii creatori le găsesc! Atunci, de ce i-aş îngădui pe ceilalţi? Şi, uite-aşa, bunăvoinţa mea de consumator politicos s-a dus pe apa sâmbetei, lăsând loc - slavă domnului! - spectatorului "neserios", cârtitor şi gata să-şi înşface în orice clipă haina de la garderobă.

Plictiseala nu-i toată la fel. Mă pot plictisi straşnic, feroce, ascuţit, înţelegător, lăbărţat, exemplar, îngăduitor, sinucigaş, criminal, ca niciodată, banal sau într-o mulţime de alte feluri. Mă pot plictisi laolaltă cu toată lumea ori, dimpotrivă, mă pot plictisi la lucruri pe care restul lumii le găseşte încântătoare. Să vă dau un exemplu. La Amelie, de pildă, m-am plictisit fioros, cu draci! Blasfemie, ştiu, haideţi, crucificaţi-mă! Dar m-am plictisit în aşa un hal, încât aproape că mi s-au şters din minte şi argumentele. Las deoparte actorii, ei şi-au făcut datoria. Însă mi s-a părut tot timpul că asist la însăilările unui povestitor (scenarist? regizor?) nepriceput, dar preţios, care a descoperit o premiză excelentă şi nu ştie cum să o transforme într-un film pe măsură fără să facă - pe şest! - inventarul tuturor clişeelor culturale - şi mă apucau mâncărimile! Mai vedeam şi canonada de semne deştepte puse la bătaie - cu adresă directă la noi toţi, aspiranţii la ifose (e vorba tot de cultură, pardon!) - şi simţeam cum fac băşici pe piele! Un fel de măgulire parşiv-ameninţătoare a publicului, cu trimitere la resursele de snobism care freamătă în fiecare dintre noi. Mă simţeam, în sală, victima unui şantaj: dacă n-o să-ţi placă, n-ai să mai poţi spune niciodată că pricepi ce-i ăla un film de rasă...

Ştiu că mulţi mă vor judeca rău pentru aceste afirmaţii şi mă vor categorisi pe veci. Unii, mai lupi ca mine, şi-au rupt colţii muşcând din Amelie. Mă rog. În ce mă priveşte, în materie de candoare prefer varianta genuină din Asterix şi Obelix. Uite un film care nu m-a plictisit. Nu-i o chestiune de tempo sau de gaguri - nu m-am plictisit nici un singur minuţel la In the Mood for Love, de exemplu - ci una de onestitate a procedeelor şi stilului. Dacă mă gândesc bine, mă plictisesc făcăturile, lipsa de imaginaţie reală (să fii ingenios este o chestiune ce ţine doar de procedee şi n-are nici o legătură, oho, cu imaginaţia!) şi dezvoltarea algoritmică a poveştilor. Într-un cuvânt, mă plictiseşte genul de demersuri la care recurg artiştii când vor cu orice preţ să fie mai deştepţi decât publicul lor.

Aşa că, până la urmă, plictiseala mi se pare un criteriu artistic valabil şi cu deosebire onest. Subiectiv, asumat, anunţat. Iată de ce pledez pentru manifestarea deschisă a plictiselii publicului. Dacă nu daţi cu roşii, măcar etalaţi-vă căscatul, doamnelor şi domnilor! Merită! E o formă de rezistenţă la manipulare. E ca şi cum aţi striga în gura mare "Nu mă plictisi, frate! Oricine-ai fi, oriunde te-ai afla... "