îmi plac rataţii şi rateurile
mă dau în vânt după marginali
mă îndrăgostesc ori de câte ori dau peste câte un pierde vară
peste câte un împiedicat care îşi dă cu ciocanul peste degete
sunt un împătimit colecţionar de gafe
ştiu să disting cele mai fine nuanţe ale ridicolului
adulmec de departe şi de timpuriu când cineva e pe cale să fie penibil
şi mă reped ca un paparazzi la locul faptei
eu însămi am devenit de la o vreme dependentă de plăcerea
de a inventa noi şi noi scenarii în care mă fac de râs
în faţa celor mai timizi şi mai obidiţi dintre invizibili
succesul mă irită până la lacrimi
premianţii mă scot din minţi
aş fi în stare să îi car pumni în neştire câte unui erou urban în plină glorie
detest scamatorii şi virtuoşii şi toţi acei talentaţi
care ştiu să stoarcă sânge din piatră seacă şi hohote de râs din oale sparte
patima de colecţionar de gafe m-a împins în situaţii primejdioase
nu mi-a fost uşor
am umblat prin locuri tenebroase, m-am căţărat pe frânghii
a trebuit chiar să fac salturi mortale ca să conving câte un ameţit să cadă lat chiar în faţa mea
am coborât în subterane m-am scufundat în ape tulburi
umblând pe urmele câte unui nefericit care o ţine din eşec în eşec
pândind momentul de graţie când comite eroarea
am trecut prin cele mai îndepărtate puncte de soare
încercând să surprind frumuseţea ratării
şi aşa, din gafă în gafă
m-am pomenit în centrul lumii
acolo e un piedestal pe care te poţi aşeza, în care poţi da cu capul, în spatele căruia te poţi ascunde de razele orbitoare ale reflectoarelor
o omenirea întreagă e cu ochii pe tine ca în Truman Show
odată ajunsă acolo, în centrul lumii
m-am îmbătat zdravăn şi am început să cânt ca o nebună
chit că nu mă ajută vocea
ei bine
toate acele perechi de ochi care mă urmăreau şi-mi cântăreau mişcările
erau de o sobrietate înnebunitoare
pline de decenţă şi consideraţie,
şi mă ţintuiau toate cu privirea lui Kafka