08.09.2018
În secolul XXI, Hariclea Darclée este o stradă în spatele Gării de Nord din Bucureşti, un liceu din Brăila, un Festival Internaţional de canto, o Fundaţie, un medalion, timbru, poster de Hohenstein. În 1900, era o voce: vestita soprană Hariclea Darclée, pentru care Giacomo Puccini a scris Tosca, o operă în trei acte. Cinci acorduri violente, tutto forzza, se spune că au izbucnit în spatele cortinei cu fir de aur a Operei din Roma. Baritonul Eugenio Giraldoni - un bărbat cu părul ondulat, ochi de diavol, buze arcuite sub un timbru vibrant - tulbura sufletul tinerei soprane, venită de la Brăila cu soţul. Puccini e cuprins de frisoane. Toscanini ridică bagheta. Verdi cască îngândurat. Gounod e cuprins de o nelinişte inofensivă. El era cel care descoperise glasul de privighetoare al Toscăi din Delta Dunării. Hariclea se numea, după soţ, Hartulari. Gounod îi spune Darclée. Un joc de cuvinte din franco-grecque ancienne. Melomanii de la 1900 se cufundă în celebra arie Vissi d'Arte. Unii mor la mijlocul actului al doilea. Celor care supravieţuiesc li se opreşte respiraţia în actul al treilea, când tânărul Eugenio Giraldoni, în rolul lui Scarpia cel rău, îşi dă ochii peste cap străpuns între omoplaţi de Tosca. "Questa e il baccio di Tosca", îşi spuse Don Carlos al Portugaliei şi se rostogoli, rotund ca luna, în cabina Haricleei Darclée. Acolo, îi spuse că o preţuieşte ca pe propriul său regat. Obsedat de voce şi de femeie, îi trimite lettres d'amour până la sfârşitul vieţii, care nu fu prea lungă. Regele moare admirând artista şi iubind femeia.
 
Ileana Ţiganca din Brăila i-a prezis tinerei artiste că duduca va călători mult şi va fi mereu în sărbătoare. Copila se îmbolnăvise de tifos şi rămăsese cheală. Leacurile ţigăncii au vindecat-o. Cântăreaţa cheală a avut una dintre cele mai frumoase podoabe capilare din Europa. Hariclea Darclée obişnuia să aprindă lumânări totdeauna înainte de a intra în scenă. Temperamentul ei lua astfel foc. Pentru cunoscătorii şi iubitorii de teatru absurd, pompierul cântăreţei chele era baritonul Eugenio Giraldoni, cel care îl juca pe Scarpia - duşmanul ei de moarte în scenă. O iubire neîmplinită. Osman Paşa a aflat că o pasăre de basm bântuie prin marile teatre din Europa. Emisarii au găsit-o, au invitat-o în numele sultanului la nunta fiului său, unde Hariclea a cântat arii din opere celebre, a băut şampanie din pocalul de aur încrustat cu diamante al sultanului şi, probabil, l-a întrebat ce părere are despre scaunul electric de la Sing Sing. Sultanul i-a răspuns că preferă Turnul Eiffel şi pe Oscar Wilde. Toţi invitaţii la nuntă au râs. Târziu, în noapte, Hariclea cânta Vai, Mândruţo, draga mea. În 1937, Hariclea Darclée a murit la spitalul Filantropia. Se-ntorsese în ţară să înveţe poporul bel canto. A locuit în hotelul Bratu de lângă Gara de Nord, singură, cu speranţe în suflet - o mâncare afurisită ce distruge stomacul, cum obişnuia să spună. Opera din Paris, Scala din Milano, luminile teatrelor din Europa, paharul sultanului, Carusso, lettres d'amour, Don Carlos, baritonul, Puccini, Toscanini, Bene Merente clasa I, Verdi, Mavrocordaţii, ţiganca Ileana s-au topit în celebra Vissi d'Arte. Dacă ar fi avut voce şi rădăcină grecească, Dorina Lazăr ar fi putut să joace în filmul Hariclea merge mai departe. Angela Gheorghiu a avut. Pe strada Hariclea Darclée, casele, parcă, stau pe tocuri. Oameni trişti vorbesc la mobil în timp ce alţi oameni latră. Un pescăruş ia o acută.
 

0 comentarii

Publicitate

Sus