La jumătatea străzii Franceze sunt patru vitrine mari. Viitori actori şi actuale actriţe zâmbesc convingător de pe panouri. În fiecare an, gală de gală, şuvoaie de talent învârt maşinăria artei. Cehov, Shakespeare, Molière, Lia Bugnar şi Dana Măgdici. Burlanele studioului Cassandra au săpat şanţuri cubiste în asfalt. Pe strada Franceză ies la iveală pietrele cioplite aduse din Scoţia. În anul 1860 au fost două mari proiecte în Europa: reconstituirea Parlamentului londonez, distrus într-un incendiu, şi "pavajul sistematic al Bucureştiului". Al doilea proiect a început cu strada Franceză. O reclamă a vremii recomanda piatra din Scoţia drept stâncă în calea timpului. Aşa a fost. Încă mai simţim reclama sub tocuri. Proiectul cu Parlamentul din Londra a întâmpinat greutăţi din pricina contradicţiilor în înţelegerea neogoticului primei ere victoriene.
Cu ocazia revoluţiei de la 1989, "pavajul sistematic" a fost reluat. Dacă în 1968 la Paris se cânta: "Sous les pavés: la plage", parlamentarii de Bucureşti suspină năduşit: "Pavajul - Forever". Actorii români fac figuraţie pe marile ecrane ale Europei.
Această stradă s-a numit pe vremuri Calea Işlicarilor. De la işlic. O căciulă din postav, blană sau atlas pe care o purtau boierii. Dimensiunea căciulii era dată de rang. S-a luat această hotărâre, la nivel de civilizaţie, ca să nu se confunde epocile între ele. De exemplu, veşmintele de ceremonie la chinezii antici erau decorate cu embleme: soare, lună, dragon, piton. Totul în funcţie de rang. Pentru noi, modernii, pitonii ar fi cei mai de temut. Nu. Pentru vechii chinezi, soarele era the Big Boss. În epoca Chang se privea cu ochiul chinezesc liber. Nu prin ochelari de soare sau de cal.
Cu vremea, de la işlic s-a ajuns la "şapo". Dimensiunea s-a transformat în subtilitate. Începând cu secolul al XIX-lea, remarcăm pe străzile din fotografii influenţa Occidentului în îmbrăcămintea feminină, masculină sau neutră.
Cronica rămasă de la dascălul Ioan Dobrescu pare a fi a zilelor noastre: "Muierile cu capetele goale şi tunse, dezgolite până la brâu... oamenii luase portu străin... cu părul tuns, cu zulufi, ca muierile... Şi intra învăţătura lui Volter pre care îl avea, păgânii, ca pre un dumnezeu". Azi, doar Voltaire s-a demodat.
O fisură în epoca modernă a făcut ca strada să-şi schimbe numele, şi-n loc de işlicuri şi şapouri să se croiască doar căciuliţe pentru copiii de sindicalişti. 30 Decembrie a durat 45 de ani. Acum, pe strada Franceză se circulă cu "hat & cap".
0 comentarii
Arhiva rubricii
Strada BISERICA AMZEIStrada TOAMNEIStrada MENDELEEV - dinspre ROMANĂSTRADA OCCIDENTULUISTRADA BATIŞTEIToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemBalansEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvintelePovești la ibricPublicitate