11.09.2018
Geanta mea e mare şi cumplit de grea. Aproape că mi-a deformat un umăr, dar asta rămâne între noi. Duc în ea cărţi şi agende, şi CD-uri, şi căşti, şi post-its (pix nu am niciodată), şi plasturi, şi chei de acasă, de la birou, de la cutia poştală, şi fotografii, şi acte, şi tot soiul de chestii norocoase, şi...
"Serios, acum, ce cari acolo?"
"Păi... cam juma' de viaţă."

Ceea ce e perfect adevărat. Şi, cumva, foarte trist... A, să nu uit, acolo am şi telefonul. Viaţa cu V mare. În telefon am prieteni, şi liste, şi notiţe, şi mesaje, şi fotografii, şi amintiri, şi certuri, şi revolte, şi documente, şi înregistrări audio, şi video-uri, şi gif-uri, şi Pavlova aia bună de nu ştiu unde pe care o mânca nu ştiu cine ieri (parcă ieri), am chitanţe şi comenzi, şi bonuri fiscale, şi vacanţe, şi filtre, şi idei, şi dezamăgiri, şi status-uri, şi conversaţii, şi reconcilieri, şi acuze, şi animale, şi logo-uri, şi reclame, şi nişte plâns, şi nişte smiley faces, şi reduceri, şi notificări, şi "coşul dumneavoastră este acum gol", am stalkeri, şi ameninţări, şi check in-uri, şi evenimente, şi "A este acum în direct", şi evaluări, şi vizite, şi steluţe, şi recenzii, şi edit picture, şi grupuri, şi pe X care a slăbit fenomenal, şi spaime, şi "vă mulţumim că aţi ales magazinul nostru", şi GPS, şi cookies, şi poza aia frumoasă în care îmi stă bine părul şi nu se vede că am riduri, şi pe tine, şi pe noi, şi pe noi atunci, şi pe noi acum, am link-uri, şi primesc tort virtual cu o lumânărică de ziua mea şi multe urări de la prietenii mei (pe cei mai mulţi nu-i cunosc, dar sunt supersimpatici), şi am pozele alea superbe de când am stat în iarbă, pentru care am găsit un filtru extraordinar (arată mai bine ca iarba originală), am o bluză turcoaz care a ieşit verde şi o rochie roz pal care pare bej, am comunităţi, şi aplicaţii, şi dispute, şi primesc complimente, şi înjurături de la necunoscuţi care mă complimentează şi mă înjură, în funcţie de vreme, probabil, şi de starea conexiunii, am credit, şi puncte bonus, şi facturi, şi contracte, şi enter pin, şi hashtag-uri, şi distribuiri, şi urmăresc, şi sunt urmărită, şi citesc, şi sunt citită, şi văd, şi sunt văzută, şi postez, şi sunt distribuită, şi ignorată, şi nu ştie nimeni că azi mă strâng pantofii rău.

Şi îmi aduc aminte de doamna cu care trebuia să mă întâlnesc într-o zi şi a venit direct făcând live Facebook şi nu ştiam cum să mă port, ce să zic, ce să fac, pentru că i-am întins mâna şi am rămas cu mâna întinsă, zâmbind şi cu mâna întinsă, în direct, cu oamenii care trimiteau inimioare şi râdeau cu lacrimi şi stai că e RIP, a murit cineva!, şi oare cine?, şi oare cum afli toate astea în offline?, şi nu, nu, era hoax, înapoi în live Facebook, să o luăm de la capăt (la 0.52 cineva a comentat!, să nu uiţi că asta îţi place, inimioară).

Da, ştiu, e grotesc. Chiar sunt vieţi acolo. Decupate. Aranjate. Promovate. Boost post. Ce-am mâncat, ce-am cumpărat, cu cine m-am întâlnit unde, cine sărbătoreşte ce, cine s-a dus, cine s-a născut, cum a fost aseară, cum e vremea mâine, cum a fost la Roma, cum o să fie în Costa Rica, ce frumoşi suntem, ce tineri, ce sănătoşi, ce ne iubim, ce ne îmbrăţişăm, ce dor ne e, ce bine merge, ce ţeapăn stau cuvintele altuia în statusul meu, păi de ce să pun ghilimele?, ce block ţi-am dat, ce unfollow am primit, ce fraieri, ce grozavi, ce mulţi, ce departe, ce singuri, cât de singuri, 2% baterie.

0 comentarii

Publicitate

Sus