30.09.2018
De exemplu Henri Bergson, Matière et mémoire. Essai sur la relation du corps à l\'esprit (Materie şi memorie. Eseu despre relaţia dintre corp şi spirit [1939], Presses Universitaires de France, "Quadrige", Paris, 2004).
 
Carte despre care am aflat şi pe care am citit-o şi acum o recitesc la indicaţia unuia dintre profesorii mei "la distanţă", Gilles Deleuze, care o foloseşte revoluţionar şi o "dă mai departe" (combinînd-o absolut improgramabil şi "impredictibil" cu semiopragmatismul lui Peirce), spre alte şi alte revoluţii posibile (posibilul este revoluţia), în dipticul său Cinema.
 
Traduceri în premieră în limba română din această carte cu adevărat, adică infinit revoluţionară:
 
  • "[...] am putea să ne reprezentăm două memorii teoretic independente. Cea dintîi ar înregistra, sub formă de imagini-amintire, toate evenimentele vieţii noastre de zi cu zi pe măsură ce acestea se desfăşoară; nu ar neglija niciun detaliu; i-ar lăsa fiecărui fapt, fiecărui gest locul şi data sa. Fără nicio intenţie utilitară sau de aplicativitate practică, această memorie ar înmagazina [această subliniere este a mea, B.G.] trecutul ca efect al unei necesităţi naturale. Prin ea ar deveni posibilă recunoaşterea inteligentă, sau mai degrabă intelectuală, a unei percepţii deja încercate; noi ne-am refugia în ea ori de cîte ori urcăm înapoi, pentru a căuta acolo o anumită imagine, panta vieţii noastre trecute.
  •  
  • Însă orice percepţie se prelungeşte într-o acţiune incipientă; şi pe măsură ce imaginile, odată percepute, se fixează şi se aliniază în această memorie, mişcările care le continuau modifică organismul, creează în corp noi dispoziţii pentru a acţiona. [...] această conştiinţă a unui întreg trecut al eforturilor înmagazinate în prezent este tot o memorie, însă o memorie profund diferită de prima, care continuă să tindă spre acţiune, instalată în prezent şi neprivind decît către viitor. [...] Dintre aceste două memorii, dintre care una imaginează iar cealaltă repetă, cea de-a doua poate să o înlocuiască [şi această subliniere este a mea, B.G.] pe prima şi uneori chiar să creeze iluzia [la fel şi aceasta] acesteia" (pp. 86-87);
  •  
  • "Dintre cele două memorii pe care le-am deosebit, cea de-a doua, care este activă sau motrice, va trebui aşadar să o inhibe [şi această subliniere este tot a mea, B.G.] neîncetat pe prima, sau cel puţin să nu accepte din partea ei decît ceea ce poate să clarifice şi să completeze în mod util situaţia prezentă." (p. 90).
 
Conservatorism. Conservatorism? Tot ce avem de conservat este viitorul, posibilitatea viitorului, posibilitatea posibilului. A rezista, a persista, a "presista".
 
Ce propun să facem cu aceste idei? Cum le folosesc eu însumi, fără nicio legătură cu utilizările  pe care i le dă Deleuze? Altădată. Deodamdată atît. E poate prea mult şi aşa.

0 comentarii

Publicitate

Sus