Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trei Moşi Crăciuni au furat un pom împodobit


Alina Andrei

19.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ar fi trebuit ca în această povestire de Crăciun să fie vorba despre două cupluri de la mine din cartier. Despre cum şi-au petrecut sărbătorile de iarnă. Primul cuplu (de tineri) a murit în urmă cu cinci sau şase ani, amândoi s-au sinucis pe 25 decembrie. Parcă. Sau poate pe 24. Oricum, cert e că au murit şi n-au mai apucat Crăciunul din 2004. Al doilea cuplu, de oameni mai copţi, a fost călcat de un camion acum doi ani, în Ajun, după ce şi-au făcut cumpărăturile. Povestirea e gata scrisă pe un carnet, dar nu-mi mai vine să o transcriu pe calculator. Pentru că acum beau o cafea bună, ascult la căşti Fiona Apple, redacţia e goală, fără oameni, fără ţipete, fără cinisme, fără alte paltoane în afară de al meu, fără telefoane despre farmaciste împuşcate, bărbaţi mâncaţi de urşi, babe deportate în Siberia care nu vor să fie pozate şi totuşi le apare mutra pe prima pagină, fără prostituate care nu vor să fie pozate şi prin urmare li se pune o bandă pe ochi, fără nume de hoţi de buzunare (pentru că au o avocată foarte bună). În concluzie în corpul meu nivelul serotoninei e ridicat.

Povestirea e departe de a fi un articol bine scris, deoarece nu răspunde exact la întrebările: cine, unde, când, cum, şi eventual şi de ce. Nu le ştiu numele, nu i-am cunoscut personal nici când erau în viaţă nici după ce s-au spânzurat şi nici după ce au fost călcaţi de camion. Şi acum şase ani şi acum doi ani aveam altceva de făcut de Crăciun. Totuşi, din când în când mă mai gândesc la ei, la faptul că poate îi ştiam din vedere, poate că am stat unul în spatele altuia la coadă la chioşcul cu ţigări, portocale şi banane. Cei doi tineri locuiau pe strada Brazilor, într-un bloc oarecare. La o aruncătură de băţ de staţia de unde iau zilnic autobuzul. Nu ştiu în ce bloc, la ce scară, la ce etaj, în ce apartament. De fapt nici nu ţin morţiş să aflu, iar voi nici atât. Am ţinut minte numele străzii, pentru că mi s-a părut predestinat. Când am citit ştirea în ziarul la care lucram pe atunci, m-am întrebat dacă aveau un pom împodobit în casă. Dacă clipoceau beculeţele când s-au omorât.

Soţii care şi-au făcut cumpărăturile de sărbători nu ştiu ce aveau în plasele mari, probabil făină pentru cozonaci, stafide, ulei, zahăr, porc pentru sarmale, rahat, ouă multe, muştar şi ciocolată pentru copii.

CD-ul a ajuns la „If you’re feeling sinister” – Belle and Sebastian.
N-am chef să deschid carnetul cu povestirea. Mai bine mă gândesc la ce am auzit aseară la radio. Cică poliţia germană a arestat trei hoţi deghizaţi în Moş Crăciun, acuzaţi că au furat un pom de iarnă. Mi se pare mult mai normal ca de Crăciun să furi un pom de iarnă, gata împodobit, decât să fi călcat de un camion, iar ouăle şi stafidele pentru cozonac să fie făcute terci sub roţi. Cum eu nu ştiu multe, e firesc să nu ştiu nici cum se frământă cozonacii, dar n-are importanţă. Ştiu că nu e bine să ajungi sub roţi, indiferent dacă sunt de camion, maşină mică sau bicicletă, chiar dacă ai sau n-ai la tine stafide şi mac. Mirosul de cozonac fierbinte cu mac te unge la inimă.

Poliţiştii germani i-au văzut pe indivizii costumaţi în Moşi, cu bărbi false, mustăţi şi fesuri roşii, cu tot tacâmul, trăgând un brad pe străzile oraşului Eschwege. Şi care e problema? Doar e normal ca un brad să fie târât de Moşi Crăciuni, că doar nu era să fie şterpelit de Iepurii de Paşte. Nu pricep de ce au părut suspecţi în ochii poliţailor. Poate pentru că bradul făcea mizerie în urma lui, bucăţi de ghirlade şi globuri sparte, şi cum nemţii sunt obsedaţi de curăţenie, i-au luat la întrebări. Le-au pus cătuşe şi i-au anchetat la secţie. Sper că nu era vreun copil prin preajmă, sub 10 ani e destul de traumatizant să vezi trei Moşi Crăciuni cu cătuşe la mâini şi bastoane de poliţai în căpăţână. În timpul anchetei au mărturisit că furaseră pomul dintr-un club de noapte. Ce imprudenţă! Novici. Şi ce dacă au fost prinşi cu corpul delict asupra lor? Ăsta nu e un motiv serios să mărturisească adevărul. Ar fi trebuit să o sune pe avocata hoţilor de buzunare şi a băieţilor de cartier din Braşov. În trei mişcări i-ar fi scos de după gratii, şi conform legii poliţiştii n-ar fi putut dovedi că bradul era chiar în mâinile lor, că a fost chiar furat, că era chiar brad şi că bieţii suspecţi nu erau chiar Moşi Crăciuni de la Polul Nord. Oare cum arată oraşul Eschwege de Crăciun? Şi oare de ce au furat pomul? Erau beţi, li s-a părut că pomul le făcea galeş cu ochiul, nu aveau unul acasă sau au vrut să-l ducă la Zoo pentru lei, pantere şi girafe? Ştirile incomplete sunt frustrante. Niciodată ziariştii nu spun tot. De obicei lucrurile cele mai interesante nu se publică din motive comerciale, de spaţiu, lene, motive politice, laşitate, din nou lene, indiferenţă, prostie cronică. Sper că n-au vrut să ducă pomul la girafe, pentru că ele ar fi dat jos steaua din vârf şi ar fi mâncat ramurile, bomboanele şi turta dulce. În schimb o panteră nu prea ar ştii ce să facă cu un pom, atâta timp cât nu are globuri din carne.

Dacă o să mai aud pe cineva care spune că vrea să se sinucidă, o să-l pocnesc. Cu un ricoşeu de dreapta. Totul are un început. Până acum n-am mai dat nici un pumn, dar presupun că nu-ţi trebuie cine ştie ce tehnică sau cursuri speciale. Ei... pumnii, palmele şi zgârieturile împărţite în copilărie nu se pun. Acum ascult Incubus, „Mexico”. De Crăciun poate că mexicanii mititei îşi împodopesc cactuşii cu beteală colorată. Pentru Moş au lăsat câte o sticlă de tequilla, dacă nu le-a găsit-o tatăl burtos, cu maieul pătat de fasole şi sos picant.

Anul trecut, de sărbători, Moşul acesta din poză, era îndesat într-un bistro cu vin fiert, scorţişoară şi coji de portocală, ceai din ceainic, ciocolată caldă (din aia adevărată, vâscoasă, cu un moţ baban de frişcă naturală), cafea şi chestii de mâncat cu nume ciudate. Picioarele îi atârnau în gol, deasupra străzii înzăpezite. Toţi se înveseleau că nu i-a mai încăput fundul pe fereastră. Mai puţin o femeie. Una cu cearcăne mari de tot, cele mai mari cearcăne pe care le-am văzut în viaţa mea. Înainte nu avea. Înainte ca bărbatul ei să se fi spânzurat în pivniţă. A trecut mult timp de când bărbatului îi atârnaseră picioarele deasupra sacilor de cartofi şi butoaielor cu murături. Moşul acesta cu fundul roşu şi vesel îi amintea de el, de asta nu suporta să treacă pe acea stradă iarna. Mi se pare normal că fostul ei soţ era în timpul vieţii un om foarte vesel, mereu rânjit, pontos, cu sclipiri în ochi. Prea râdea de toate şi de toţi. Ăştia clachează primii. Habar nu am de ce s-a omorât definitiv şi irevocabil. Ar fi putut să se răzgândească în ultimul moment, dar n-a făcut-o. De ce? Nu mai contează. Şi nu prea mă interesează motivul, mai mult mă întristează faptul că acum nu ninge ca anul trecut şi ca acum trei ani. Şi ca atunci când eram mică de tot şi cazematele din zăpadă mari de tot.

Cineva spunea că acolo unde este durere calci pe pământ sfinţit. Îmi scapă acum numele acestui cineva, dar sigur că n-a fost ziarist şi nici fotograf. Şi nici poliţist. Acum doi ani, în Ajun de Crăciun, când una dintre colegele specializate pe ştirile cu morţi, răniţi, bătuţi şi maltrataţi, a primit telefonul despre accident, tocmai îşi dădea cu smacuri pe la ochi. Cu rimelul pe care-l cumpărase din piaţă. Se pregătea să plece acasă. Cum camionul n-a trecut peste oasele şi peste carnea de pe oasele ei, n-o durea nimic. Era frig afară, aşa că a rugat un coleg de la un ziar concurent să se ducă el şi să-i dea şi ei informaţiile.

„Să-mi trimiţi şi mie două trei cuvinte pe mail, nu mai mult, că n-am chef să stau până diseară, mă aşteaptă bărbati-miu să-i fac sarmale. Du-te acum, precis ăia de la Pro Tv au ajuns deja şi filmează resturile. Ce? Nu fi bulangiu măi, îl trimit pe fotograful meu, şi-ţi dau şi ţie poze. Nu se supără, că nu e căcănar. Îmi bag picioarele, eu nu mai ies afară pe frigul ăsta. Oricum o să scriu doar o ştire de coloană, mai am un accident din Prejmer şi o ştire faină despre unul care şi-a rupt gâtul în pădure, în timp ce tăia un pom. S-a împiedicat şi a căzut într-o râpă, cu bradul peste el. Am poze cu nevastă-sa care zbiară pe sicriu. Vrei şi tu? Bine. No hai mai repede, du-te la accident. În faţa magazinului Selgros s-a întâmplat, două victime, soţ şi soţie. Ia şi tu nişte declaraţii şi dă-mi un bip când termini. Servus”.

După ce a închis telefonul şi-a băgat şi şi-a scos organul sexual masculin pe care nu-l poseda fiind femeie, apoi s-a rimelat şi la ochiul stâng. Geaca roz de fâş, umflată ca un gogoşar, atârna pe un scaun gol. Un gândac mare trecea pe mocheta murdară. În acea redacţie (unde lucram acum doi ani), gândacii şi şobolanii erau ceva obişnuit. Nu e o metaforă. Vorbesc de şobolani-şobolani, de gândaci-gândaci. În acea zi contabila s-a dus acasă cu un şoarece mic în mâneca paltonului. I-a căzut pe stradă, în staţia de autobuz. Era să se îmbolnăvească de scârbă. Mofturi! Eu nu m-aş îmbolnăvi de scârbă doar din cauza unui şoarece. Nici măcar conversaţia nu mi-a întors deloc stomacul pe dos. Au trecut vremurile când simţeam des nevoia să muşc dintr-o lămâie.

„Durerea este cel mai sensibil lucru dintre cele create”. Gata. Mi-am amintit cine a spus. Am citit în corespondeţa lui Oscar Wilde, pe când acesta era la închisoare. Suferea mult atunci, era dezonorat, a ajuns după gratii din cauza amantului, avea o ureche infectată, era falit... Ştia ce spune despre durere. În celula sa jegoasă scria despre haina de blană lăsată amanet pe undeva, despre Iisus şi Sf. Francisc din Assisi. Dacă simţea nevoia să întrebe de haină, să fie îngrijorat pentru soarta ei, asta e. Viaţa merge înainte până când se opreşte, şi gata. De un alt Crăciun, un om drag mie a murit şi n-am fost la înmormântarea lui.

Acum ascult „Bad, bad girl”, tot Fiona Apple. Mi-a venit chef să fur un pom de Crăciun gata împodobit!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pluguşorul pentru Crăciun, Gigi Căciuleanu (4.6/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Îngheţată pentru Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bietul Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O vizită a Sfântului Niculaie, Clement Clarke Moore, traducere de Şerban Foarţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer