Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Măcar o zi copil


Ioana Scoruş

21.12.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă sunt tristă, este pentru că am pierdut iremediabil ceva, şi anume starea ideală a omului: aceea de copil. A fi copil este, într-adevăr, un dar de sus. Pentru că ce poate fi mai minunat decât să nu pendulezi niciodată între ceva şi altceva, ce poate fi mai minunat decât să trăieşti fericit, inconştient de tine însuţi? Dacă ar fi să-i cer ceva Moşului azi, asta aş vrea: să fiu, măcar pentru o zi, din nou, copil.

E bine în patul cald, abia am deschis ochii şi parcă aş vrea o cană cu lapte şi cacao, o strig pe mama să-mi aducă, apoi mă spăl, mă îmbrac şi mă duc afară, la copii. "Mamaaaaa...!" Dar nu am sanie! Ce dacă, lasă că au Gabi şi Mihai, are şi Corina, o păcălesc repede, şi aşa este sclifosită şi nu se dă cu sania, are şi Carla, au şi Mirela şi Ionuţ şi Dadi şi Bogdan, ce naiba, doar eu nu am. Nu-i nimic, am prieteni. Pantalonii roşii de lână, unde sunt pantalonii mei roşii, a, da, şi mănuşile, gata, am plecat, mama, pa! Da, am grijă, bine, pa.

Of, mă înnebuneşte cu grija asta, ce naiba, doar suntem opt copii, n-oi păţi ceva tocmai eu. Mergem la Palat? Mergem, haideţi. E destulă zăpadă pe scări, mă sui în sanie lîngă Mihai, în faţa lui, săniuţa zboară, hurducăindu-se pe treptele Palatului Culturii, ajunge în stradă exact după ce o maşină verde a trecut, Mihai pune frână, urcăm din nou scările, ne suim iarăşi în sanie, zburăm din nou. Şi tot aşa vreo trei ore. Îngheţaţi, ne întoarcem acasă. Pantalonii mei roşii sunt ca de tablă, mâinile beton, dar Carla mă întreabă dacă nu merg la piaţă cu ea şi cu mama ei, să cumpere brad. Cum să nu?

În piaţă e nebunie de oameni, toţi vor brazi, mama mi-a dat bani să cumpăr şi eu, mi-l alege tanti Vali, trag eu de el, cu Carla, până acasă. Îmi curge nasul, ce mari sunt oamenii, ce înalţi, ce urât e copilul ăla care urlă la mama lui că nu vrea bradul ăla, vrea unul mare până la cer, ce prost! Ce să faci cu un brad până la cer? Şi fetiţa aia cu cojocel alb, brodat cu roşu pe margini, ce cizme are... Ce-aş vrea şi eu aşa un cojocel şi aşa o căciulă, şi mai are şi părul lung şi blond, eu am codiţe şi sunt cam sărăcuţ îmbrăcată, oooh, ce-aş vrea şi eu cizmea din alea roşii, cu blană pe margini... Dar copilul ăla singur ce face, de ce e singur şi de ce nimeni nu-l caută? Şi de ce nu plânge? Ce prost e îmbrăcat, şi ce slab e, ce obraji supţi are. E îngheţat, poate că nici nu a mâncat. Ia să mă duc la el.
-Bună. Cum te cheamă?
-Ionuţ.
-Pe mine, Oana. Şi ce faci aici singur? Unde-i mama ta?
-Nu am nici o mamă, sunt cu fratele meu.
-Cum nu ai mamă, nu se poate aşa ceva. Păi, ţie cine-ţi dă să mănânci?
-Bunică-mea. Când are.
-Păi, cum când are? Nu are mereu?
-Nu, tu nu ştii cum e, lasă...
-De ce nu ai mănuşi şi căciulă pe cap?
-Pentru că nu am nici mănuşi, nici căciulă.
-Păi, te îmbolnăveşti şi vei sta la spital.
-Ştiu, dar dacă nu am, ce vrei să fac?
-Auzi, şi de Crăciun ce faci?
-Păi, ce să fac, nimic. Cum, ce fac? Merg în piaţă, poate îmi dă cineva, ceva.
-Uite, îţi dau eu. Banii mei de brad. Ia-i tu.
-Dar sunt mulţi. O să te bată maică-ta. Nu-i iau.
-Ia-i, n-o să mă bată, mama mea înţelege. Hai, ia-i tu, te rog. E un cadou de Craciun. Erau banii de brad, dar ia-i tu, noi mai avem şi alţii.
-Bine, mulţumesc. N-o să te uit, să ştii.

Şi a zbughit-o cu banii mei de brad iar mie nu-mi venea să cred că există pe lume copii fără mame şi fără brad de Craciun.

Tanti Vali alege un brad mare, ce frumos e..., mie îmi alege unul mai mic dar eu... eu nu mai am banii.
-Păi, unde sunt?
-I-am dat unui copil sărac.

Mă priveşte mută.
-Tu n-ai avut ce face, Oniţă. Puteai măcar să nu-i dai pe toţi, să păstrezi o parte. Lasă, uite, vă iau eu brad şi mi-i dă Leanţa înapoi.

Uf, niciodată nu mi-a plăcut cum îi spune tanti Vali lui mama. Plecăm spre casă.
-Leanţo, fii-ta a dat banii de brad unui cerşetor. Ai să-mi dai 120 de de lei, ia, uite, ţi-am luat brad.

Mama mă priveşte încruntată cinci secunde, dă să spună ceva, apoi zâmbeşte, mă ia în braţe şi mă pupă. Iar eu mă lipesc de ea, îngheţată, iar mama miroase a... a... mama miroase a familie şi a mâncare şi a cald şi a bun şi în braţele ei e tare, tare bine. Mă gândesc la copilul fără mamă şi dintr-o dată mă simt norocoasă, insuportabil de norocoasă, atât de norocoasă că încep să plâng. Atunci, în clipa aceea, când m-a durut, am început să devin adult. Aveam aproape 8 ani.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pluguşorul pentru Crăciun, Gigi Căciuleanu (4.6/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Îngheţată pentru Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Bietul Moş Crăciun, Mediana Stan (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro O vizită a Sfântului Niculaie, Clement Clarke Moore, traducere de Şerban Foarţă (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer