Pământul e plat şi marea dulce

O dată pe an pleacă marea,
se-mbibă în toate pânzele ridicate-n sus.
Şi apa mării pică în valuri mici
pe suprafeţe plate
stoarse parcă din pieptul lui Poseidon.

Dar vântul n-ajută,
Şi-nvârte-n furtuni cerebrale,
aburi deveniţi acum, mare.

Şi apa pica-n valuri mici,
pe suprafeţe întâmplătoare,
de culori nisipii,
Demonstrând astfel dragostea sa
pentru sticlării.

Şi-n picaj marea,
se scurge-n reflux şi-şi revine pe-urmă.

Ca-n sărutul cu malul,
Numai ea ştie cui îi rămâne urma.

O dată pe an pleacă marea,
Cu toate pânzele sus,
Supărată pe săruturile,
flux-reflux.
Îşi varsă valurile-n nuanţe bej-aurii,
Şi le strânge-n piept,

Nisipul, malul plin
de sticlării.