Un bărbat înalt şi deşirat, pe nume Fábian Vizállás de Szigetházy, diagnosticat cândva de Stark cu mitomanie şi anesthesia sexuală, îi este secund într-un duel tînărului locotenent Emil Miclos Cândea. Locotenentul este ucis, iar Fábian îi duce soţiei acestuia lucrurile lui. Soţia, Cornelia, este o tînără baroneasă, foarte frumoasă şi cu activităţi secrete revoluţionare alături de Frăţia Dragonului.
Cornelia vrea să recupereze trupul soţului ei, iar Egon von Stahlfaust, prieten al locotenentului şi rudă a soţiei regentului Leopold, o cheamă la Salzberg, promiţînd să o ajute să caute mormîntul. Cornelia ajunge la Salzberg împreună cu o prietenă, Nora. Fábian îi declară Corneliei iubirea sa, fără a fi luat în serios. Doctorul Stark este atras şi el de Cornelia, iar ea nu l-ar respinge dacă nu ar fi în doliu.
Soţia regentului o invită pe Cornelia la Palat, ca doamnă de companie pentru fiica sa, Charlotte, pe care intenţionează să o căsătorească cu Egon. Charlotte se întoarce în Salzberg şi le face avansuri lui Stark şi Aldo. Egon îi mărturiseşte Corneliei că o iubeşte, iar Fábian îl recunoaşte pe Egon ca fiind cel pe care l-a ucis pe Emil. Cornelia decide să se răzbune şi îl împuşcă.
Nimerit accidental la o întrunire a unui grup de polonezi revoluţionari, Fábian se angajează să îl omoare pe regentul Leopold. Nu reuşeşte decît să îl rănească, dar cu toate acestea e condamnat la moarte şi spînzurat. Tifosul se extinde în oraş şi Stark se îmbolnăveşte, dar e salvat de prietenul său Franz Lügner care îl internează la azilul carmelitelor din Cracovia.
Epilog
Mariagrün, 27 iunie 1914
De la fereastra cabinetului meu, unde mi-a aşezat şevaletul, văd măgura Festenberg, cu pantele ei abrupte şi înverzite, încadrate de frunzişul întunecat al stejarilor seculari, detaşîndu-se clar pe cerul văratic de un bleu-ceruleum spălăcit cu rari norişori scămoşaţi şi vaporoşi ca funigeii. Las pensula deoparte şi apuc cuţitul răzuind tuşele de culoare încă proaspete pînă ajung la fibrele pînzei. N-am niciun chef să termin un peisaj care mi se pare de la bun început unul neizbutit, în culori terne, fără strălucire şi lipsit de patos lăuntric. Mai bine aş fi încercat să pictez din memorie silueta cenuşie a Salzbergului cu bastioanele lui năruite şi zidurile roase de sare detaşîndu-se pe fondul unui crepuscul sîngeriu. Amintirea acelui loc mă urmăreşte, oricît mi-aş propune să o anihilez şi nu pot să o şterg aşa cum am făcut acum cîteva clipe cu pasta moale a tabloului. Analizînd tot ce s-a petrecut cu mine în Lodomeria am ajuns la concluzia că m-am procopsit cu o maladie psihiatrică, una nouă, încă necatalogată în compendiile medicale. În ea se regăsesc accente masochiste, deoarece prin intermediul memoriei îmi provoc voluntar o suferinţă perpetuă, crize de paranoia, fiindcă bănuiesc că toţi cei din jurul meu complotează ca să-mi calmeze frămîntările neroase împotriva voinţei mele şi lungi perioade în care, parcă detaşat de corp, scormonesc prin cîmpul mîlos al anesthesiei care mă cuprinde. Chiar şi Haalsrigg, atît de convenţional şi ţeapăn în atitudinea sa mi-a spus deunăzi:
"Dragă colega, nu te grăbi să te reîntorci la activitatea ta din clinică, ia-ţi un concediu binemeritat, odihneşte-te, refă-ţi puterile, distrează-te cum vrei, fiindcă m-aş bucura să-ţi revii pe deplin!"
Franz Lügner a plecat în Serbia sub pretextul că Herald Tribune i-a plătit un reportaj despre scandalurile de la curtea lui Petru întîi. Mi-a trimis din Belgrad o epistolă în stilul său dezlînat şi original:
"Balcanii sunt fascinanţi şi fabuloşi. Orientul decadent combinat cu spoiala occidentală. Şliboviţă şi rachiu de smochine, despotism şi delăsare. Femei frumoase dar prea trupeşe pentru gustul meu. Închistarea fetelor nubile înspăimîntate de afuriseniile popilor ortodocşi şi păzite de gelozia ancestrală a taţilor tiranici. Pe aici nu se cunosc remedii medicale eficiente pentru bolile ruşinoase, doar leacuri băbeşti combinate cu ritualuri barbare bizare."
Sunt tot mai convins că, de fapt, spionează în folosul propriu urmărind conflictele dintre casa Karagheoghevici (partida rusă) şi casa Obrenovici (partida austro-ungară) Puterea este în mîinile celor dintîi, sprijiniţi şi de organizaţia panslavistă radicală, intitulată "Mîna neagră" condusă de asasinul de regi Dragutin Dimitrijevic, a cărei scop politic declarat este alipirea Bosniei-Herţegovina la regatul sîrbesc.
Azi, dis-de-dimineaţă mi-am revizuit toate notele şi observaţiile clinice şi, ciudat, mi s-au părut false, inconsistente şi inutilizabile într-un studiu serios asupra psihozelor şi deviaţiilor sexuale. Făcînd ordine printre lucruri mi-am amintit că printre puţinele obiecte din bagaje, în afara trusei mele medicale, se afla şi un revolver Browning, semiautomat, calibrul 9 mm, de fabricaţie belgiană pe care mi-l dăduse amicul meu. Dispăruse, pesemne că îl luase el în perioada convalescenţei mele, îngrijorat ca nu cumva, într-un acces de disperare, să-mi pun capăt zilelor.
Doamna Graureifes, menajera mea, mă înconjoară cu grija ei afectuoasă şi sîcîitoare. Şi-a propus să mă hrănească ca pe un veşnic convalescent şi-mi găteşte cărnuri slabe de vită, asortate cu sosuri dulcege din fructe. Am început să beau pe ascuns, mai ales seara cînd ea se retrage în cămăruţa ei, iar singurătatea devine tot mai apăsătoare odată cu căderea nopţii. Beau alcooluri din ce în ce mai tari, brandy, kümmel, rachiu dublu distilat de cireşe şi votcă ca să-mi amorţesc puseele de anxietate. Am încercat şi absintul însă, această băutură preferată a artiştilor francezi, mi-a amplificat psihoza în loc să mă calmeze. Mai mult decît accesele de alcoolism mă îngrijorează anesthesia. De cînd m-am întors din Lodomeria sunt lipsit de imbolduri carnale şi am renunţat să vizitez stabilimentul "Die rote Laterne" din Neuenburg fiindcă "pensionarele" de acolo îmi provoacă scîrbă, iar vederea unei femei frumoase doar reflecţii sumbre asupra inutilităţii acuplărilor sexuale. Imaginea Corneliei, eterică, misterioasă şi atît de atrăgătoare în puritatea ei anihilează orice altă atracţie şi mă limitez să o rechem în minte aproape în fiecare seară.
Frau Graureifes intră să mă anunţe că cina este servită. Mă aşez, fără să-mi fie deloc foame, dinaintea unui platou mare plin cu Tafelspitz, rasol de vită, garnisit cu chifteluţe din cartofi şi sos de mere cu hrean şi smîntînă. Îmi spune că este felul de mîncare favorit al lui Franz Ioszef, iar eu, ca să nu o supăr, mestec în silă cîteva îmbucături din carnea aţoasă cu gust fad, leşios. Îi cer cafea, însă ea îmi aduce o tisană din flori de tei, de parcă nici n-ar fi auzit ce am rugat-o. Mă aşez într-un fotoliu cu cana de ceai fierbinte în mînă şi răsfoiesc plictisit ediţia de seară din Kleine zeitung. Pe prima pagină, sub portretul litografiat al moştenitorului tronului se lăfăie un titlu lung, cu gotice îngroşate:
"Alteţa-sa imperială arhiducele Franz Ferdinand Karl Ludwig Josef von Habsburg-Lothringen, împreună cu ducesa Sophie într-un glorios turneu oficial în oraşul Saraievo".
Plictisit, mototolesc ziarul aruncîndu-l pe masă. Franz Lügner avea dreptate, imperiul bicefal, cu toate bolile care-i rodeau trupul îmbătrînit, putea să mai dăinuie încă un secol.
~ sfîrşit ~