A fost desenată într-un moment de genială inspiraţie cum numai rar poate fi simţită de cineva care n-a bănuit că este talentat din fire, şi uite, minune mare, este! S-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit şi iar s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, cu tot clopotele din cap, s-a învârtit... Din când în când auzea şi ţăcănit de clape de maşină de scris, deşi în viaţa lui n-a stat lângă o maşină de scris.
Cu cheia de la maşină (bineînţeles că a altuia), a scrijelit portretul ei pe tablă. Era trecut de două dimineaţa în acel moment, iar nesiguranţa mâinii avea o vagă legătură cu cele cinci beri combinate cu o sticlă de vin şi un pahar de ceva care puţea a alcool, deci stomacul îi era dezinfectat. Microbii au sucombat instantaneu iar el n-a ştiut şi chiar dacă ar fi ştiut tot nu i-ar fi păsat prea mult. Era ocupat cu portretul ei. Cu vârful limbii scos, ridicat spre nas, a desenat o ţâţă în dreapta şi una în stânga, atârnate de umeri ca nişte ugere, apoi gura strâmbă, delicată, ce suferă de sindromul buzelor nesărutate, mărgele ce se vor fine şi nu-s, un ochi... Până să deseneze al doilea ochi s-a dat un pas în spate, fără voia lui s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit. A încercat să picteze pe aer, n-a putut, s-a întors la cârlionţii din tablă, apoi la ochiul drept. Ea n-are ugere şi nici umeri de bărbat şi nici mărgele de tablă şi nici cârlionţi. Prin urmare dimineaţa când a trecut pe acolo nu s-a recunoscut. Nu e bai. A doua seară, când a trecut şi el pe acolo, nu şi-a adus aminte că a desenat portretul.