04.03.2019
Să ne amintim.
Aşa spuneau copiii viitorului care înălţau mori de vânt
pentru cei răpiţi, dispăruţi, înfulecaţi de creaturi subpământene
în "Maşina Timpului".

Când se crapă pe ziuă mi se arată grădina în care chipul lui a ţâşnit prima oară din mine
Ca o fantomă a dimineţii
Îmi amintesc scena în care mă preschimbam sub ochii lui în femeie

Îmi ating umerii aşa cum ar fi făcut-o el
Mă dezbrac cu gesturile lui
Mă întind în cadă ca şi cum ar avea privirea aţintită asupra mea
Când îmi despletesc părul, o fac cu degetele lui
Şi când îmi beau cafeaua neagră, e mereu ultima cafea împreună
Vântul Egeei ne amesteca nodurile din gât şi liniile din palme

Înainte să adorm îmi amintesc ochii mijiţi în lumina albăstrie a lanternei de sub pătură
şi fiecare cuvânt rostit
Pentru el am fost numai şi numai femeie.

Pentru ceilalţi am fost cal de curse
maşină de tocat cuvinte
sac de box
ţap ispăşitor
câine
scuipătoare
doamna profesoară

El m-a văzut, el m-a trăit, el mi-a dat să trăiesc.

Să ne amintim.
Îmi dă la o parte o şuviţă de păr şi îmi comandă ceva vegetarian
Chelnerul se uită contrariat
cartofi prăjiţi aveţi sau măcar, o salată, ceva
Oraşul, văzut de sus, pare un animal chinuit
o balenă eşuată
Ce scumpă eşti!
Nu o mai auzisem niciodată.
Îmi vorbeşte de închisori politice
de febra care creşte noaptea
de crema cea neagră care usucă rănile.
Dictatura e o mlaştină care face să putrezească totul din interior, îmi spune.
De la un punct încolo nu mai e nimeni la cârmă.
Eşti atât de frumoasă.
N-am să te ţin aici.
M-am căţărat în vârful dealului şi am făcut acolo piruete pe întuneric.

Să ne amintim. Să ridicăm în gând o elice, cât de mică, pentru toate cele netrăite.
Una colorată, de jucărie.
Pe drumul spre aeroport ne-am împărţit dorinţe imposibile ca pe o pâine caldă.
Într-un ritual blând al despărţirii.
Cu toate circumstanţele agravante a rămas neclintit, până a decolat avionul.

Când deschid fereastra să văd pustiul
Îmi spun că sunt mereu femeie în amintirea lui
Chiar dacă Vântul Egeei nu mai are ce aşteptări să ne spulbere.
Chiar dacă vocea, pielea, zâmbetul, piruetele mele s-au preschimbat în ceva de nerecunoscut.

Să ne amintim.
Aşa spuneau copiii viitorului care înălţau mori de vânt
pentru cei răpiţi, dispăruţi, înfulecaţi de creaturi subpământene.

0 comentarii

Publicitate

Sus