05.05.2019
Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela. Bălosu îi povesteşte că a visat-o, ea spune că dacă visul nu a fost decent nu îl mai primeşte în vizită. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Răduleasa află că Bionsela e dansatoare la Camino Club şi decide să meargă cu Bălosu să o vadă. Acolo se întâlneşte cu Poteraş, un agent sub acoperire. Dragoviştean îi spune Bionselei că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. La sfatul unei ghicitoare, Bălosu stropeşte cu sînge de cocoş gardul casei Bionselei, sperând ca vraja să i-o facă iubită. Se strecoară în casă în lipsa acesteia şi găseşte jurnalul lui Drăgan. Dragoviştean se întîlneşte cu senatorul liberal-democrat Boitar care vrea să îi ofere bani pentru o alianţă electorală. Bălosu citeşte jurnalul. Bionsela îl invită să o viziteze la repetiţii. Poteraş se întâlneşte cu Boitar şi pleacă împreună spre Glina. Tot înspre Glina se îndreaptă şi Bălosu cu Răduleasa.

18.

În timp ce agentul Bălosu se bălăcea în mîlul canalului colector, Poteraş şi Boitar coborîră din jeepul întunecat în faţa unei adevărate mecca a gunoierilor. Cît vedeai cu ochii, cîmpul format dintr-o materie pămîntie, greţos de duhnitoare, a cărui miros îţi intra de-ndată în ţoale şi-n piele şi te urmărea apoi, zile întregi chiar după ce te spălai, se ondula pînă la liziera pădurii Jilava. Craterele gropilor conţineau de toate, de la scînduri putrezite şi somiere sparte cu arcurile ieşind din stofă ca nişte năpîrci, pînă la mormane de table ruginite, fosile ale unor aparate electrocasnice defecte. Resturile nedefinite, molozul, cartoanele şi hîrtia mucedă, cimentate de resturile vegetale putrezite colorau în gri-albicios colina care se înălţa în jurul lor. În vîrful colinei abrupte se ridica clădirea din tablă bleu, cu cupolă lucioasă a staţiei de sortare. Un buldozer muşca din peretele de gunoaie hălci cît o casă le ridica spre o baterie de trei silozuri din care mizeria triturată se scurgea pe o bandă rulantă care le vărsa apoi în cîmp. Poteraş îşi duse batista la nas, icnind îngreţoşat de damful greu:
- De ce m-ai adus aici să văd mizeria asta?

Senatorul îi făcu semn să urce pe urmele lui, pe o scară din cherestea suspendată deasupra hăului:
- Se pot face bani frumoşi şi din gunoaie, după cum zicea şi împăratul ăla al romanilor, banii n-au miros, chiar dacă-s făcuţi din pişat, trebe numa să ştii cum să-i faci! Visez la ziua cînd voi putea trece prin parlament o lege care să-i scutească de plata impozitelor pe ăia care reciclează rahatul altora!
- Am văzut aşa ceva în State şi-n alte ţări civilizate unde colectarea se face pe categorii, sticla, plasticul, hîrtia, tabla sunt adunate separat, sortate şi apoi vîndute ca materie primă, iar din ce rămîne se face un compost bun pentru agricultură!
- Pentru asta trebuie utilaje şi bani serioşi, eu numai adun, iau taxă de transport şi le aştern pe cîmp, dar am idei destule, există un proiect ca din mizeria fermentată să scot gaz, nu degeaba m-a poreclit presa "baronul gunoaielor"!

Intrară în hala a cărei pereţi încinşi de metal adunau căldura razelor primăvăratice ca un convector. Boitar îşi scoase bluza de trening leoarcă de transpiraţie şi deschise uşa unui frigider enorm, cît trei bărbaţi de talie mijlocie.
- Ce vrei să bei, cola, bere nemţească, chardonais, coniac de murfatlar, whisky, gin, tequila?
- Apă plată ai? suspină falsul econom-stavrofor al parohiei din Neufchâtel.

Celălalt îi întinse o sticlă aburită de apă minerală.
- Asta, cu gunoaiele e numa de acoperire, de-asta mi-am şi adus sediul de campanie aici, să sensibilizez omul simplu asupra pericolului poluării... România se îneacă în gunoaie, iar sloganul meu la europarlamentare e "O ţară curată prin oameni curaţi, votaţi-ne şi vom salubriza ţara de jos pînă-n vîrf!"
- Curat murdar, coane Damiane, dar spune-mi cu ce bani ai să faci asta, că nu e destul să vrei, trebuie să şi poţi!

Boitar rîse plin de sine:
- Bani s-or găsi... problema e, pot să mă bazez pe farul democraţiei mondiale, pe marele vultur stars and strips? Ştii şi matale, ca oricare ins cu glagore că Uniunea asta e ca o şatră cu mai mulţi bulibaşi care se sfădesc între ei şi cîştigă ăla care are ciomagul mai mare şi mai mulţi puradei.
- Poţi, normal că poţi, dar eu trebuie să comunic mai departe ce oferi în schimbul ajutorului marelui frate de la apus!
- Multe, mă Poteraşule, enorm de multe, dar dincolo de sperietoarea aia cu NATO eu am nevoie de ceva concret în momentul ăsta: dolari şi sprijin logistic!
- Ce sprijin logistic, păi cum, partidul vostru e aşa de fraier că nu-i în stare să măsluiască cîteva sute de mii de voturi, trebuie să vă învăţ eu cum se face?
- Ştim cum se face, avem metode, dar timpul ne presează şi avem nevoie urgentă de un specialist în manipulare, ce zici, te bagi!

Poteraş gîlgîi din sticla aburită şi se scărpină meditativ la ceafă:
- Nu ştiu ce să zic, sunt cam ocupat, am revenit în ţară cu alte misiuni, mult mai generale, dar dacă nu ai pe altcineva, putem discuta!

Boitar nu-şi putu reţine nerăbdarea:
- Ce să discutăm, discuţiile îs pentru proşti, de ochii lumii şi-n parlament! Negociem suma şi trecem la treabă!

Îi făcu semn să-l urmeze, deschizînd o uşă grea cu cifru. Intrară apoi în gura unui puţ cu pereţi metalici de unde coborîră cu un lift primitiv de felul ascensoarelor care transportă minerii în subteran. Cînd cuşca se izbi de podeaua din beton, baronul gunoaielor o luă înainte spre un seif vechi, probabil adus şi el de către vidanjori. Îl deschise cu aceeaşi uşurinţă cu care deschisese şi frigiderul cu băuturi şi îi arătă fişicurile de bancnote, unele nou-nouţe aliniate în sertare.
- Aicea-mi ţin biştarii, n-am încredere-n bănci, iar în gunoaie nu-i trece prin cap niciunui comisar de la fisc să-i caute... am de toate felurile: euroi, dolari, lire sterline, franci elveţieni, spune-mi numai cît vrei şi batem palma!

Poteraş se foi neliniştit:
- Parcă pute ceva...
- Banii mei în niciun caz... put gunoaiele şi mie mi-a trebuit ceva timp să mă obişnuiesc!
- Nu, parcă e alt iz, a gaz de butelie-mi miroase!

Boitar ridică din umeri, întinse mîna înşfăcînd un teanc gros de bancnote cu portretul lui Ben Franklin şi îi flutură pe sub nas. În acel moment o bubuitură neaşteptată făcu să se cutremure pereţii enormului tub metalic.
- Ce-i asta o bombă? se-ntrebă îngrozit senatorul.

După ce se dezmetici, Poteraş sări spre lift.
- A explodat gazul acumulat prin fermentare în gunoaie, netotule, hai să plecăm pînă nu ardem ca şobolanii!
- Şi banii mei, vrei să-i las să ardă? ţipă Boitar şi se repezi spre seiful hodorogit. Înşfăcă fişic după fişic, îşi încărcă braţele, îndesă în buzunare, în tricou, iar Poteraş de-abia reuşi să-l smulgă de acolo şi să-l împingă spre ascensor. Cînd ajunseră în hală, totul era inundat de un fum negru şi des, de să-l tai cu cuţitul.
- Repede la jeep! răcni agentul sub dublă acoperire şi o luară pe scări în jos printre vălătucii tot mai groşi. Cîţiva lucrători cu feţele tuciurii, îmbrăcaţi în salopete de-un verde strepezit se adunaseră la poalele muntelui de gunoaie.
- Să moară a bătrînă dacă am mai văzut aşa ceva! spuse unul dintre ei, mai vîrstnic cu faţa osoasă şi pămîntie nerasă, care semăna vag cu Gian-Maria Volonte. Ce facem, chemăm pompierii?
- Nu chemaţi pe nimeni, lasă că se stinge şi singur!

Urcat în jeepul care demară scrîşnind pe solul spongios îi explică lui Poteraş:
- Firma de salubrizare e pe numele unui văr, dar şi ăla e mort de cinci ani, a făcut ciroză de la băutură, aşa că-n cel mai rău caz încasez prima de asigurare, ştiu eu unde să ung ca să meargă treaba şi gata!

Cînd ieşiră dintre gropi un vehicul ciudat ca o barcă din cauciuc, cu două elice ca de elicopter la pupa le tăie cale. Jeepul îl evită şi acceleră în linie ca la curse dar hidroglisorul se ţinu pe urmele lui săltînd eficient peste gunoaie.
- E poliţaiul, comisarul ăla de la filaj! mîrîi Poteraş şi scoase pistoletul său nichelat.

Mulatrul se întoarse şi-i spuse:
- No, mista, nu trage cartuş!

Scoase de sub scaune un lanţ pentru barajele poliţiei, ghintuit cu cuie şi mici piramide de metal şi-l aruncă prin geamul deschis al portierei. Bordurile de cauciuc plesniră şi vehiculul pe pernă de aer începu să se rotească în cerc, fîsîind incapabil să continue urmărirea.

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus