Oameni de pîslă (XXI)

Rezumatul capitolelor precedente: Agentul Cornel Bălosu îl urmăreşte pe Drăgan Dragoviştean, suspectat de contrabandă cu cărţi. Şeful lui, Răduleasa, îi cere rezultate care să permită reţinerea acestuia. În ciuda faptului că are pretenţii de poet, Bălosu e cam agramat. O fotografie din tinereţe a lui Dragoviştean îl face pe Bălosu să îl recunoască: un chitarist care îi jignise cu ani în urmă spunînd că poeziile sale sunt pline de emoţii desuete. Bălosu dă un anunţ matrimonial, la care răspunde Analena, zisă Bionsela Ponce de Leon, dansatoare. Răduleasa îi explică lui Bălosu că poliţiştii sunt oameni de pîslă, pentru că se ocupă de protejarea indivizilor de fricţiunile dintre autorităţi şi diversele grupuri de interese. Bălosu are un vis romantic cu Bionsela. Cînd Bălosu află adresa lui Dragoviştean, o găseşte în casă pe Bionsela, nepoată a acestuia. Bionsela merge la Hanul cu Tei pentru a-l avertiza pe Drăgan de vizita poliţistului. Dragoviştean îi spune Bionselei că gruparea sa şi a părintelui Cărămidaru încearcă să boicoteze alegerile. Bălosu se strecoară în casă în lipsa Bionselei şi găseşte jurnalul lui Drăgan. Bionsela respinge încercările lui Bălosu de a se apropia de ea, spunînd că nu îi plac poliţiştii. În timp ce îl urmărea pe Dragoviştean, Bălosu e atras într-o capcană şi i se înscenează o orgie în timpul căreia i se fac poze. E ameninţat să fie atent pe cine filează, pentru că pozele ar putea ajunge la şefii săi şi la tabloide.


Dis-de-dimineaţă, pe la ora cînd agentul principal Bălosu încă înota prin marasmele somnului, Drăgan Dragoviştean intră în curtea pietruită a Hanului cu Tei şi se îndreptă spre bolta închisă de un grilaj. Cînd îl împinse, îi tăie calea o pisică neagră. Zîmbi şi îi aruncă o bucăţică de salam, apoi bătu de trei ori în uşa din scînduri groase de stejar. Îi deschise sculptorul bărbos care îl conduse spre subsol. Ajunseră într-o încăpere cu tavanul boltit unde, pe o masă din lemn negeluit, lîngă un xerox rablagit stăteau aranjate în vrafuri vreo zece pachete cu bileţele de mărimea unui bilet de tramvai:
"Sunt gata, am multiplicat cinci mii de bucăţi, crezi că ajung?"
"Deocamdată sunt destule, Bogdane. Dacă n-ajung, te anunţ şi mai tragi încă o mie!" îi răspunse şi îndesă pachetele într-o sacoşă mare de rafie. Ieşi în Lipscani, însoţit de sculptor care îi şopti:
"Băieţii-s pregătiţi pentru mîine, îi putem da drumul!"
"În regulă dar să fiţi atenţi şi să nu răspundeţi provocărilor!"

Îşi strînseră mîinile şi Dragoviştean se strecură printre zidurile cu tencuiala mucegăită luînd-o la pas spre staţia de metrou din Unirii. Întorcea capul din cînd în cînd, ca să se convingă că nu era urmărit deşi în înghesuiala din metrou gestul era inutil, fiecare pasager putea fi un agent de filaj. Coborî după două staţie şi o luă din nou pe jos pe splaiul Unirii. După jumătate de oră coti spre Mircea vodă şi urcă într-un taxi.
"Unde mergem, şefu?" îl întrebă tinerelul cu freza ciufulită şi ochii roşii de nesomn de la volan.
"O iei pe Matei Basarab, apoi te-ntorci spre şoseaua Colentinei pînă la Bucur-Obor!"
"Pe android zice că e ocol mare, nu te duc mai bine direct pe Ştefan cel Mare?"
"Caută strada Maşina de Pîine, dar vezi să nu fim urmăriţi!"

Taxiul se înscrise cu rapiditate în coloana de maşini, depăşi pe contrasens, apoi luă viteză şi ajunse după un sfert de oră în dreptul unui şir de blocuri gri, cu zece etaje. Îi plăti ciufulitului şi urcă repede pe scări, fiindcă liftul era blocat. Pe terasă îl aştepta un tînăr cu ochelari groşi,, înfofolit într-un hanorac negru.
"Salve, Cristi, l-ai adus?" îl salută el.

Ochelaristul scoase dintr-o cutie un obiect învelit în folie de plastic, de forma unui crucifix.
"Crezi că va funcţiona?" întrebă Dragoviştean.
"Va funcţiona, stai liniştit, răspunse acesta, l-am testat de două ori, o dată pe vînt puternic şi-a doua oară pe ploaie!"

Degetele sale desfăcură ambalajul şi scoaseră un mic aeroplan din metal argintiu.
"Trebuie să fim atenţi ce greutate poate transporta, fiindcă la o autonomie de zbor de două ore riscă să rămînă fără kerosen dacă-l încărcăm prea mult!"

Dragoviştean îi întinse un pachet cu bileţele:
"Aici sunt vreo trei kilograme, crezi că poate să le transporte?"

Cristi ridică din umeri şi agăţă punga de un cîrlig aflat în partea inferioară a fuselajului, apoi aşeză drona pe marginea terasei. Scoase din buzunar o telecomandă şi motoraşul dronei începu să bîzîie vioi. Agăţă pachetul de carlingă şi acţionă manşa, iar drona decolă lin, descriind un cerc larg deasupra clădirilor cenuşii. O urmăriră amîndoi cu un binoclu pînă cînd ajunse deasupra Oborului unde slobozi o ninsoare de fluturaşi din hîrtie. După zece minute se întoarse şi ateriză pe marginea din beton, cu aripile umezite de vapori de apă şi de benzină. Cristi examină aparatul, ciocăni carcasa strînse un şurub şi trase concluzia:
"Misiune îndeplinită. Cred că mai poate face două-trei zboruri scurte cu aceiaşi încărcătură!"