- "Eu nu înţeleg de ce are marea patron. Marea e a planetei!"
Am exclamat apoi:
- "Există speranţă!"
Dar am adăugat şi:
- "Bine că n-am mai auzit ce i-o fi zis părintele, maturul!"
Cele spuse de acel copil mi-au amintit de doi filosofi şi de un alt copil. Deci de nevoia nu numai permanentă, ci acum, urgentă de copilărie şi de înţelepciune, adică de mirare - adică de filosofie. Adică de ştiinţă.
Primul filosof de care nu am putut să nu îmi aduc aminte este Jean-Jacques Rousseau, cu crîncena ironie din următoare - celebră - frază:
- "Primul care, împrejmuind un teren, a îndrăznit să spună «ăsta este al meu», şi a găsit şi nişte oameni suficient de naivi [simples: creduli, ingenui, prostănaci] să îl creadă, a fost adevăratul întemeietor al societăţii civile" (Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni, 1754).
Al doilea filosof este Bruno Latour, cel care, aşa cum spune titlul unei importante cărţi (pe care o traduc), susţine că trebuie să introducem ştiinţa în politică, adică în democraţie, pentru a construi nu construcţii, ci o politică democratică.
Şi, în fine, copilul, celălalt copil, deja un simbol, este "terorista ecologică" sau "alarmista obscurantistă", aşa cum s-au obişnuit deja s-o califice negaţionişti climatici de dreapta şi de extremă-dreapta, Greta Thunberg, care, la fel ca filosoful Latour, îndrăzneşte să le recomande oamenilor politici să asculte de ştiinţă.
Locul în care am auzit fraza relatată la început este simbolic: capitalism mafiot, distrugerea climatului şi a peisajului, betonarea ca "dezvoltare".
Cîtă vreme susţinea "ştiinţific" rasismele şi, deci, imperialismele şi întreaga gamă a exploatării, ştiinţa era bună şi sfîntă - divină! - pentru politicile capitalismului extremist pus pe împărţirea Pămîntului în terenuri şi pe "dezvoltarea" lui, întotdeauna "imobiliară" ("Casa Omului" ca paradigmă a proprietăţii private, a fugii şi ascunderii, a insularizării "britanice" - perechea insulă-Ocean Planetar - faţă de ceilalţi). Acum, cînd vorbeşte despre nevoile Pămîntului, adică împotriva capitalismului mafiot, care complotează împotriva Planetei, ea este exclusă şi chiar ridiculizată ca "infantilă" şi "obscurantistă".
Iar micul (de fapt marele, enormul, infinitul) alai de copii şi de filosofi, de copii-filosofi şi filosofi-copii, vorbeşte despre naşterea ilegală a capitalismului prădător (şi despre acoperirea lui juridico-democatică) şi despre conflictul lui, ajuns în sfîrşit final, "armaghedonic", cu Pămîntul-"suport" şi cu Planeta-"resursă" - care va începe să se răzbune, adică să se afirme, dacă nu va fi recunoscută şi admisă ca actor politic şi ca subiect de drept.
- "Noi, Planeta!"
- contra
- "Eu, Omul!"
- (adică "Eu, Supremul").
Planeta cere să fie urgent reprezentată politic.
În vreme ce negaţionismul climatic anti-ştiinţific de azi este următorul pas, inimaginabila radicalizare (căci cine şi-ar fi putut imagina că se poate merge şi mai departe pe această scară a degradării umane?) a negaţionismului istoric de ieri şi de azi: negare şi distrugere nu numai a naturii umane, ci şi a naturii ca atare, în întregul ei. Altfel spus, hominizarea (sau "home"-minizarea naturii, transformarea, porţionarea, felierea şi vinderea Planetei sub formă de loturi de Case) ca extremism, ca extrem-umanism, ca "umanism" extremist.
Aceştia, extremist-"umaniştii", sînt, azi, duşmanii: şi ai Planetei, şi a oamenilor, ca subiect colectiv de drept.
Ca să - aşa cum am mai spus - nu ne înşelăm în privinţa adevăratelor lupte şi a adevăraţilor duşmani!
Altfel spus: teroriştii sunteţi voi! Noi, terorizaţii, am putea fi cel mult contra-terorişti. Adică împotriva voastră, a celor cărora nu vă mai convine, cărora nu vă mai e de folos ştiinţa.