O posibilă erminie arhitecturală

Mihaela Palade este un specialist al istoriei arhitecturii şi artei religioase, printre mult prea puţinii pe care îi avem, cu dublă specializare: arhitectură şi teologie. Este păcat că domnia sa, care, pentru scurtă vreme, a colaborat şi la masterul de Antropologia spaţiului sacru al Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu", nu a fost tentată să se manifeste şi drept autor de obiect, sau cel puţin drept critic al acelor obiecte ridicate în contemporaneitate, limitându-se la ipostaza cărturărească într-o vreme când s-au construit mii de biserici ortodoxe, majoritatea dintre ele în chip aproape monstruos, fie şi dacă le testăm după chiar regulile enumerate în cartea de faţă.

Cu toate acestea, în completarea lucrării d-sale de doctorat, ne-a oferit - la Editura Sofia - în 2004 O posibilă erminie arhitecturală - alcătuirea bisericilor din spaţiul ortodox. Este o carte mult aşteptată de către cei interesaţi de subiect şi, în multe privinţe, premiera este de nivel internaţional, ceea ce este şi spre lauda autoarei, dar şi spre hula celor care nu au catadicsit, în spaţiul ortodox, să găsească tema interesantă. Cele ce urmează nu sunt atât o recenzie la cartea propriu-zisă, ci, mai degrabă, o seamă de idei pe care le sugerează apariţia respectivei cărţi de o stimabilă calitate intelectuală.

Care este nu un manual de proiectare pentru autorii viitoarelor lăcaşuri de cult ortodox), ci o redistribuţie a materialului unei istorii a arhitecturii bizantine şi post-bizantine (de felul celei, clasice, a lui C. Mango de pildă) după criterii tipologice şi formale. Cu alte cuvinte, autoarea nu face un analog al Erminiei picturale şi nici un A Pattern Language (precum Cristopher Alexander), conţinător de algoritmi de proiectare de tipul "dacă A, atunci cu necesitate B". Cuvântul din titlu care diluează ambiţia proiectului sugerează că mai există şi alte posibile erminii de scris, poate chiar una propriu-zisă, care să fie aşadar de folos arhitecţilor celor puşi pe calea proiectării de biserici ortodoxe. Descrierea alcătuirii bisericii este şi ea ambiguă, trecându-se cu viteză şi relativ nesistematic de la teologie la simbolistică şi, de acolo, la analiză formală a planurilor posibile (care nu sunt, la rigoare, decât proiecţia, adică reducerea unor tipuri spaţiale, abia ele interesante). Pentru ca, în a doua jumătate, să întâlnim salturi ameţitoare între feluritele nivele de investigaţie formală şi noi comentarii teologice şi chiar comentarii referitoare la tema, mult mai amplă şi, în bună măsură, trans-teologică, a locurilor şi spaţiilor sacre, reunite sub titlul - prea puţin academic, totuşi - "Doamne, bine ne este nouă a fi aici", fără ghilimele şi fără citarea celebrei surse.

Aş mai face observaţia că, în puţinătatea de surse autohtone, bibliografia nu le cuprinde nici măcar pe acestea; autoarea îmi face onoarea de a cita în introducere o primă istorie a arhitecturii de cult ortodox din România în secolul al XX-lea, dar cartea care o cuprinde nu mai apare la bibliografie [Nota 1]. Nu apar nici alte câteva studii sau articole interesante, publicate, ce-i drept, ici şi colo prin periodice sau în cărţi cu tiraje modeste de, bunăoară, Theodor Baconsky, Sanda Voiculescu sau Smaranda Bica [Nota 2], iar bibliografia, în ansamblul ei, pare outdated, dacă este să judecăm după neincluderea câtorva mari colecţii de studii de artă şi arhitectură bizantină, precum Variorum de la Ashgate Publishing, sau nemenţionarea uriaşei expoziţii de artă şi arhitectură bizantină pan-est-europeană de la Metropolitan Museum din NY de anul trecut, justificată probabil de ora intrării sub tipar.

Ar mai fi de întrebat a mirare de ce expediază autoarea drept "neserioasă" ipoteza influenţei gotice asupra bisericilor nord-moldoveneşti, fără însă a se osteni să prezinte argumentele care să trimită în ridicol respectiva ipoteză, singura de altfel serioasă emisă până acum, dacă nu o înlocuim, cum s-a mai făcut, cu "miracolul" moldovenesc scoborât de-a dreptul din pura "metafizică" a geniului naţional. Or mai totul - de la ancadramentele bisericilor lui Ştefan cel Mare la secţiunea ascuţită şi elansată sau la contraforţii aproape "butanţi" - sugerează o firească influenţă a goticul mittel-european, ajuns pe filieră poloneză în Moldova. Există teorii cu damf naţionalist similar care refuză arhitecturii de lemn a bisericilor transilvane o atare influenţă gotică. Or, ce anume din grandoarea acestor biserici s-ar pierde dacă am accepta teoria influenţelor? Şi de ce este ruşinoasă o teorie care deschide arhitectura circulaţiei modelelor (şi, am zice azi, modelor) la scară europeană, chiar dacă mai târziu decât focarul lor de iradiere primă? Arhitectura de cult (aproape indiferent de denominaţie) de pe ceea ce reprezintă azi teritoriul României este, fatalmente, o arhitectură ridicată de un număr impresionant de meşteri străini şi, din motive extrem de complexe expusă polenizării încrucişate a felurite stiluri, zone de iradiere politico-religioasă şi, deci, culturală şi arhitecturală.

Cu siguranţă, arhitecţii bine vor face să aibă această carte în biblioteca lor, mai cu seamă aceia dintre ei care au o sensibilitate (sau un interes profesional) aparte pentru subiect. Mă tem însă că, dincolo de utilitatea indiscutabilă a cărţii, o erminie arhitecturală pentru bisericile care de acum înainte se vor construi, abia de acum înainte se va şi scrie; fireşte, menţionând cum se cuvine (şi) contribuţia doamnei Palade.


Note:
1. După cum, de altfel, nu apar nici celelalte în care fac vorbire despre temă, cum ar fi Fiinţa şi spaţiul (ALL, 1992) sau Symbols and Language in Sacred Christian Architecture (Edwin Mellen Press, NY, 1996), ambele în coautorat cu Radu Drăgan; Spaţiul sacru (Dacia, 2001, ediţia americană CTOS, Etna, CA, 2002); Visul lui Ezechiel (Anastasia, 1996), Arhitectura sacră contemporană/Sacred Architecture Today (NOI Media Print, 2002) şi, în fine, Concursuri pentru catedrala patriarhală ortodoxă 1999-2002 (NOI Media Print, 2003).
2. Aceasta din urmă autoarea a două cărţi pe tema arhitecturii religioase: Cer-Cupolă în colecţia Spaţii Imaginate a Editurii Paideia şi, recent, a unei broşuri-culegere de lăcaşuri de cult, altele decât cele ortodoxe, din secolul XX, la o obscură editură timişoreană.

---

Info:Grupul de reflecţie 4SPACE, funcţionînd din 2004 sub egida Colegiului Noua Europă din Bucureşti, vă invită să participaţi în zilele de 28 şi 29 ianuarie 2005 la întîlnirile pe care le organizează la Cluj-Napoca.

Grupul 4SPACE este format din: Augustin Ioan, arhitect, Bucureşti; Bogdan Ghiu, critic media, Bucureşti; Octavian Groza, geograf, Iaşi; Ciprian Mihali, filosof, Cluj.

Astfel, vineri 28 ianuarie, de la ora 16.00, va avea loc la Primăria municipiului Cluj-Napoca întîlnirea cu tema: Reurbanizarea politicii: de la festivism la civism. La această întîlnire sînt invitaţi să participe primarul municipiului Cluj-Napoca, membrii Consiliului Local şi ai Consiliului Civic Local, profesori şi studenţi de la universităţile clujene, arhitecţi, urbanişti, jurnalişti etc. Dezbaterea se va desfăşura sub forma unor scurte intervenţii ale reprezentanţilor grupului 4SPACE (15 minute fiecare), urmate de dezbateri.

Sîmbătă 29 ianuarie, de la ora 11.00, Augustin Ioan, conferenţiar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, va susţine conferinţa cu titlul: Ipostaze ale violenţei în arhitectură.

Conferinţa va avea loc la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, str. Observatorului nr. 34-36.

Vă rugăm să transmiteţi această invitaţie şi altor persoane, organizaţii sau instituţii care ar fi interesate de tematica acestor întîlniri.

Pentru alte informaţii, vă rugăm să scrieţi la: [email protected].