Istoria ne-a dezamăgit, dar nu contează

 Citiţi un fragment din această carte.


Recunosc că habar nu aveam ce înseamnă cuvântul Pachinko înainte de a citi cartea scrisă de Min Jin Lee. Dar cum cred că unul dintre motivele pentru care citim este să aflăm lucruri noi, să descoperim cum trăiesc şi gândesc alţii, ce ne apropie şi ce ne separă, ce visăm şi ce aspiraţii avem indiferent de locul în care a făcut întâmplarea să ne naştem, romanul acesta s-a dovedit o lectură interesantă, antrenantă şi în acelaşi timp uşoară în pofida dimensiunilor sale respectabile. În plus, m-a făcut curioasă să aflu mai multe despre acest joc atât de popular în Japonia, şi doar în Japonia.

Un articol scris de David Plotz şi intitulat Pachinko Nation^[1] mi-a răspuns la multe întrebări legate de rolul social şi implicaţiile culturale ale jocului de pachinko. Pachinko este, după cum scrie autorul, o combinaţie ciudată între pinball, jocuri mecanice şi bile. Deşi în Japonia jocurile de noroc sunt ilegale, există, evident, şi excepţii. Una dintre ele este jocul de pachinko. Jocul se bucură de un asemenea succes printre japonezi încât saloanele de pachinko aduc mai multe venituri decât industria auto. David Plotz crede că există câteva motive pentru care acest joc se bucură de un asemenea succes: pariurile se fac pe sume mici, este o activitate care nu implică socializare, saloanele în care se joacă permit deconectarea temporară a jucătorilor de la ritmul frenetic şi obligaţiile cvasi-permanente impuse de societatea japoneză. De remarcat, că majoritatea spaţiilor în care se joacă sunt controlate de către emigranţi coreeni, veniţi în Japonia de generaţii bune, dar care nu au ajuns (sau nu au fost lăsaţi) să se simtă niciodată acasă în ţara de adopţie.

Povestea unei astfel de familii se află în centrul romanului Pachinko. Istorisirea începe în anii '30, într-un sătuc pescăresc de la malul mării, unde se naşte Sunja, fiica mult iubită a lui Hoonie şi a lui Yangjin. Fiind singurul copil, Sunja va creşte înconjurată de dragostea şi atenţia părinţilor, şi, ca orice copil îşi va trăi copilăria fericită ignorând invazia japoneză şi greutăţile cu care se confrunta familia. Moartea tatălui o maturizează pe fată care devine ajutor de nădejde al mamei în hanul pe care aceasta îl administrează. Din păcate, ca în multe alte poveşti de viaţă, tânăra se îndrăgosteşte de persoana nepotrivită şi rămâne însărcinată. Pentru a scăpa de oprobiul public acceptă să se căsătorească cu un tânăr pastor creştin şi se mută împreună cu acesta la Osaka. Coreeni nu se bucurau de un renume prea bun în Japonia, fiind consideraţi necivilizaţi, needucaţi şi nespălaţi. În plus, Sunja şi soţul ei erau creştini, o minoritate în Japonia unde creştinii erau consideraţi sectanţi. Despre dispreţul nutrit de japonezi faţă de coreeni mai citisem în romanele lui James Clavell, unde, dacă îmi aduc bine aminte, erau numiţi "mâncători de usturoi". Romanul de faţă merge dincolo de simplele etichete şi ne arată ce înseamnă discriminarea de zi cu zi, transpusă în gesturi mici, aparent nesemnificative.

Sunja şi familia ei sunt nevoiţi să facă faţă rasismului, condiţiilor mizere de trai şi nedreptăţilor zilnice. Femeia se dovedeşte, însă un caracter puternic şi descurcăreţ. Naşte doi băieţi extrem de diferiţi unul de celălalt. Autoarea alege să dea fiului născut în afara căsătoriei trăsăturile de caracter ale tatălui adoptiv - studios, aplecat spre lectură, cu talent pentru limbi străine, în timp ce fiul pastorului, Mozasu, este înzestrat cu o fire practică, de întreprinzător. Mozasu este gândit ca varianta curată a tatălui lui Noa, un om de afaceri lipsit de scrupule şi membru al Yakuza. Mozasu devine proprietar de săli pachinko prin muncă cinstită şi fără a se implica în afaceri necurate. Accentul cade mai puţin pe jocul în sine şi implicaţiile sale şi mai mult de modul în care implicarea membrilor familiei în această activitate le schimbă soarta. De aceea am simţit nevoia să caut mai multe informaţii despre acest joc.

Saga familiei coreene se întinde pe patru generaţii, de-a lungul unei perioade istorice extrem de zbuciumate. Evenimentele majore creează fundalul pe care se desfăşoară  lupta de zi cu zi pentru supravieţuire a familiei. Două femei se află în centrul poveştii: Sunja şi Kyunghee. Diferite ca temperament şi educaţie cele două sunt legate printr-o prietenie solidă şi găsesc mereu soluţii pentru a depăşi greutăţile. Datoria şi onoarea sunt stâlpii pe care îşi bazează întreaga existenţă. Dragostea joacă un rol secundar în poveste, iubirea şi datoria faţă de membrii familiei primând de fiecare dată. Sacrificiile personale fac parte din viaţa personajelor, fiecare are un cod moral pe care tinde să îl respecte până la extremă, uneori această inflexibilitate având consecinţe tragice şi dureroase.

Min Jin Lee construieşte o frescă credibilă şi dură a epocii. Are talent de povestitoare, aşază dialogurile la locul lor şi reuşeşte să le confere o notă de veridicitate şi autenticitate. Personajele pot părea un pic prea scorţoase pentru cititorul român, dar acest lucru, cred eu, îşi are rădăcinile în modul diferit de a privi viaţa şi obligaţiile familiale de către coreeni. Japonia nu se alege cu o imagine tocmai strălucită, dar privit din punctul de vedere al coreenilor, probabil că aşa arată. Este un punct de vedere interesant care, poate, ne va ajuta să nu cădem în extremă şi să idolatrizăm societatea japoneză aşa cum tindem să o facem de multe ori. În plus, cartea te face să meditezi la ce înseamnă să fii imigrant, cu ce sacrificii vine acest statut şi cum dorul de casă rămâne în suflet, estompat mai mult sau mai puţin de provocările zilnice.

Pachinko nu este un roman de vacanţă, deşi se citeşte destul de uşor. Este un roman de familie, care, deşi nu are complexitatea şi amplitudinea seriei Forsyte Saga de exemplu, aruncă o lumină edificatoare asupra unei epoci măcinate de conflicte şi a unui subiect sensibil - discriminarea legală şi socială a coreenilor în Japonia. Şi în prezent, din câte spune autoarea, unii coreeni refuză să-şi dezvăluie descendenţa tocmai pentru a nu fi priviţi cu suspiciune. Cel puţin un elev coreean s-a sinucis ca urmare a bullying-ului din curtea şcolii japoneze unde învăţa. Motivul: originile sale coreene. Poate personajele nu vor părea profunde şi complexe, poate vă va fi destul de greu să vă ataşaţi de ele, dar să nu uităm că prea puţini dintre noi sunt aşa în realitate, mai ales când suntem puşi în situaţii dificile. Mie mi-a plăcut Sunja, deşi uneori m-au enervat deciziile ei şi nu i-am putut înţelege stoicismul în faţa încercărilor vieţii, mai ales în ceea ce îl priveşte pe Noa. Dar cred că este o carte care merită citită tocmai pentru că te pune în faţa unui alt mod de a gândi şi trăi.

---