Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

66. Ca-n Blake


Cornel Mihai Ungureanu

24.01.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
11 iulie 2001
În noaptea trecută am privit îndelung luna: o pată vagă, difuză pe un cer întunecat, lipsit de stele (ca-n Blake, mi-a trecut prin minte, dar nu ştiu dacă asta are vreo legătură cu adevărul). Era aproape mată, luna, o lumină stranie şi puţină, de parcă atunci se hotăra să se nască...o planetă? o lume? Şi astăzi, spre seară, s-a întunecat brusc, norii au apărut de după dealuri, ca o armată vrăjmaşă, distrugătoare, înspăimîntătoare, invincibilă. Cerul se acoperise de gri apocaliptic, apăsător, doar într-un loc rămăsese un amestec de albicios şi bleu, o culoare care îmi părea extrem de periculoasă.

Plopii fremătau precum animalele intrate în panică (azi noapte lătrau cîinii, aproape urlau, o clipă m-am gîndit că poate ei simt cutremurul). Fulgera mereu, aerul era irespirabil, încărcat de electricitate (un aer ideal, poate, pentru roboţi) şi tensiunea creştea cu fiecare secundă care trecea fără ca ploaia, iminentă totuşi, să înceapă.

De data asta peisajul era ca un sfîrşit de lume, dar am văzut oameni care încă nu se grăbeau; pe trotuare. Începutul ploii aducea a izbăvire. Ştiam că potopul va fi scurt, dar a fost şi sărac! Vîntul plimba picurii pe asfalt, în valuri, dar după zece minute totul încremenise: vîntul s-a oprit, ploaia abia mai ţîrîia, cerul doar rămăsese morocănos, trimiţînd fulgere îndepărtate în timp ce eu, pardon, în timp ce Cornel Mihai Ungureanu întindea în balcon rufele pe care tocmai le spălase, aşa cum făcea, altădată, mama lui: aplecat(ă) deasupra căzii (la sfîrşit de octombrie se împlinesc şapte ani de la moartea ei).

Halal apocalipsă!

Încă din mai, de cînd erau stînjeneii înfloriţi, femeile îşi tot cumpără ochelari de soare.

Noi doi am vorbit la telefon în seara asta. despre Cărtărescu şi Hesse, despre Alex. Ştefănescu şi Bogdan Suceavă, despre mine şi despre tine.

Claxon mă mîngîie şi îmi arată, atingîndu-se tandru de uşă, de ziduri, drumul spre bucătărie. Obiectul lor preferat de acolo este frigiderul. Se postează în faţa uşii lui. Pisică are din nou o problemă (aşteaptă ceva pisicuţi micuţi). Nu ştiu cum poate fi atît de imprudentă! Uischi doarme lîngă televizor, locul lui de pe dulapul cu telefonul fiind acum ocupat de Agigea. Goguţă se joacă, driblează o hîrtie pe care Cornel Mihai Ungureanu i-a aruncat-o în acest scop. Negruţu se apropie cu mişcări leneşe.

Ţi-am zis care e emisiunea TV preferată de familia pisicească? Ploaia de stele. Corina le ia din cînd în cînd mîncare de-a lor: steluţe, le spunem noi. Şi ei. Ei ne vorbesc cu "mătuşă" şi "unchiule". În genul "Unchiule, cînd mai facem, bă, emisiunea aia: Ploaia de stele".

Legăturile casei noastre cu normalitatea slăbesc pe zi ce trece, dar eu mă simt bine; Cornel Mihai Ungureanu pare a fi priceput că nu are sens să-şi mai facă sînge rău, pare incapabil să mai intre în vreo criză.

Vorbesc de acest personaj sub influenţa jurnalului cărtărescian, într-o manieră strict – şi exclusiv – ironică.

Servind o delicioasă salată de roşii cu ceapă, Cornel Mihai Ungureanu s-a simţit întremat şi din nou gata să facă literatură.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer