19.11.2019
Sunt la volanul Trabant-ului. Tocmai am oprit în parcarea spitalului de oncologie, unde de ceva vreme o aduc zilnic la tratament pe Rada.

Brusc, Rada, care stă pe scaunul de lângă mine, începe să se agite, şi strigă cu o voce care-mi îngheaţă sângele în vene: "Nu mai văd, nu mai văd! Am orbit!" Îşi ridică braţele în faţa ochilor. Se uită spre mâini cu ochii larg deschişi, le apropie şi le depărtează, le roteşte, fără să le vadă. Mă sperii îngrozitor. O privesc fără nici o reacţie, moale ca o cârpă. De pe bancheta din spate, mama ei îi pune palmele pe umeri, şi îi spune autoritar: "N-ai nimic, linişteşte-te!". Rada îşi acoperă faţa cu mâinile şi îşi lasă capul în jos. Rămâne aşa câteva clipe. Toţi trei stăm nemişcaţi, fără să scoatem nici un zgomot. Când îşi ia palmele de la ochi, vede din nou, şi-a recăpătat vederea. Clipeşte des, speriată. Se întoarce spre mine, se uită la mâini, parcă nu-i vine să creadă. Se linişteşte. Coboară din maşină.

Încerc să deschid şi eu portiera pe partea mea, dar mâna îmi tremură, n-am pic de forţă în ea. Trebuie să trag de mai multe ori de mânerul portierei până reuşesc să-l duc până la capăt. Mă aplec să dau jos spătarul scaunului din faţă, ca mama Radei să poată şi ea ieşi din spate. Pleacă amândouă cu pas vioi spre intrarea în spital. Cu greu reuşesc să încui portiera şi să le urmez. Trebuie să mă ţin după ele, n-am urcat niciodată până în secţie, nu ştiu drumul, dar de data asta mi-am propus să merg şi eu, poate reuşesc să stau de vorbă cu un medic. Am impresia că ele îmi ascund ceva.

*
Ies pe balcon să pun nişte rufe la uscat. E o zi însorită de vară, soarele străluceşte puternic. Atât de puternic, încât mă orbeşte. Când intru în casă, parcă mi-a explodat vederea. În semi-întunericul din cameră, unde storurile sunt trase, văd totul într-un alb strălucitor, într-o neîntreruptă mişcare vălurită. Avansez nesigur până la salteaua de yoga din mijlocul camerei, pe care mă întind înainte să mă lovesc de vreo mobilă. Închid ochii. Pe sub pleoape îmi strălucesc în continuare puncte luminoase. Îmi apăs palmele pe ochi, ca Rada. Când deschid ochii, văd doar puţin mai bine. Mai zac întins o vreme, după care mă ridic. Poate ar trebui să stau de vorbă cu un medic, să-mi spună despre ce e vorba?

(Bucureşti, noiembrie 2019)

0 comentarii

Publicitate

Sus