Duminică, 16 februarie 1930/ Jurnal
"În capul meu se învârte un nor... O dată sau de două ori am simţit fluturarea aceea ciudată de aripi în cap, care revine aşa de des când sunt bolnavă", Virginia Woolf
Duminică, 21 februarie 1937/ Jurnal
"Nici o vizită ieri; astfel m-am dus la Piaţa Caledonian Market, dar n-am putut găsi locul unde se vând linguri. Am cumpărat mănuşi galbene (trei şilingi) şi ciorapi (un şiling), după care m-am înapoiat acasă", Virginia Woolf
Vineri, 7 februarie 1941/ Jurnal
"De ce oare am fost atât de deprimată? Nu-mi mai aduc aminte. Am fost să vedem un film cu Charlie Chaplin. Ca şi lăptăreasa, l-am găsit plicticos. Am început să scriu cu oarecare entuziasm", Virginia Woolf.
Duminică, 2 februarie 2003/ Jurnal
În februarie 1915, Chaplin a întâlnit-o pe Edna Purviance. Sau Puviance? Un nume imposibil. Bunicul o plăcea, îi păstra pozele decupate de prin reviste în spatele icoanei cu Fecioara Maria, iar bunica nu se supăra, că doar de asta a luat-o de nevastă, pentru că aducea a Edna. Din profil. În schimb nu-i plăcea să vândă sardele şi măsline la prăvălia din colţ, moştenită de la o mătuşă ce în toate pozele zâmbeşte şi are pene în pălărie. Nu-mi plac sardelele. A murit călcată de tramvai. Şi atunci purta o pălărie cu pene de fazan, pene care s-au murdărit cu noroi şi vopsea verde. Nu-mi pot imagine de unde până unde vopsea verde.
Ieri era sa mă înec cu o măslină verde în timp ce mă uitam în curte, la geamul din bucătărie. N-aş vrea să mor înecat cu o măslină verde. Să-mi amintesc să caut icoanele şi albumele de la bunicul. Cred că au rămas în casa din Săcele.
Ion Popescu
Joi, 13 februarie 2003/ Jurnal
Albul mă scoate tot mai mult din minţi. Cum o să fac rost de bani, o să torn tone de vopsea de toate culorile pe casă. Broasca cea mare are ochii lipiţi. Sunt în aşteptare, sunt sigur că o să moară în scurtă vreme, aici în văniţa asta roşie , cine naiba m-a pus s-o cumpăr...E pentru îmbăiat prunci roz, dolofani, cu gropiţe în obraji şi fese. Broasca cea mică se agită mai mult, încearcă să evadeze urcându-se pe scoică. Se bucură cu conştiinciozitate ori de câte ori reuşeşte să se cocoaţe câţiva milimetri. Presupun că se bucură, dar nu se vede pe faţa ei. Arată bine amândouă, verzi, în recipientul roşu. Ce stupid sună cuvântul recipient, mai ales când acesta se referă la locuinţa unor broaşte.
Ion Popescu
Vineri, 14 februarie 2003/ Jurnal
Broasca cea mare are o dungă albă pe carapace. Tot nu mănâncă. Zace pe scoică şi putrezeşte de vie. Veterinarul mi-a spus că are carenţă de vitamina A şi că o să se facă bine, dar nu-l cred, l-am privit în retine şi am ghicit adevărul, au lucit oarecum trist ochii lui, la fel ca ai pensionarului de la parter în ultimele zile înainte să i se stingă din viaţă motanul. Am găsit la Mica Publicitate un anunţ care s-ar putea să mă intereseze prin primăvară. Unul vinde un loc de veci, cu acte în ordine, fără mort sau oase, pământ curat, alee principală, categoria I. Aproape de Biserica Sf. Treime din Schei. Să-mi amintesc să-l sun. 476.145. Acolo o să îngrop broasca cea mare.
Mâine trebuie să merg prin magazine să caut vopsea pentru casă. Şi totuşi azi îmi place albul. Noaptea trecută am visat că cineva trage cu putere de colţul casei, însă nimic nu se clintea din dormitor, eu n-am căzut din pat. Doar broaştele pluteau aproape de tavan.
Ion Popescu
