Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Atelier foto

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Răzvan Voiculescu: România - ţinuta umilă a splendorii


Horia-Roman Patapievici

07.02.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

La un capăt – o lume din lemn stricat, fân risipit, nisip vânturat, iarbă de pârjol, pământ uscat, ţepi de gard şi copaci noduroşi, case dărăpănate, faţade scorojite. La celălalt capăt – chipuri de oameni conturate cu neregularităţi de fiord şi răspândind în jur profunzimi de crevasă. Chipuri săpăte în materia unei feţe de om din riduri geologice şi scoase la iveală, din sufletul arhaic, prin nişte contorsionate geografii ale insomniilor vârstei. Ce ne sugerează aceste fotografii? Crăpăturile zidurilor, dărăpănarea cărămizilor, coşcovirea tencuielii, împuşcătura peliculei de var pe zidul răpănos – reprezintă, toate, un alt fel de a arăta al chipurilor acestor tărani. Feţele lor seamănă, în mod frapant, cu felul în care le îmbătrânesc casele. Locuiesc în ele aşa cum se adăpostesc îndărătul chipurilor pe care le arată.

Peisajele acestea locuite: portrete de oameni. A fi ţăran înseamnă a face un fel-de-a-fi din organizarea celor mai precare, umile şi disparate mijloace de trai. Uitaţi-vă cum sunt îmbrăcaţi (de pildă, ţăranii cu iezi în braţe) – de strânsură, de căpătat. Nu e armonie ce vedem, nici frumuseţea de jurnal de mode cu care ne-au obişnuit reclamele: e un mod de a transforma precaritatea şi disparitatea – în ce? În unele fotografii-portret expresivitatea pare a fi singura valoare. Izbeşte urâţenia trăsăturilor, mizeria cosmeticei faciale, degradarea anamorfotică a fizionomiilor. Îţi pare că nu e nici stil, nici ţinută. Dar – atenţie! Când priveşti unele din aceste chipuri de oameni ponosiţi, cu dinţii stricaţi, cu obraji brăzdaţi de cute ţepoase, cu fire de părînţepenite de o transpiraţie urâtă, solidificată într-un soi de osânză, ca de animal, ceea ce vedem este aruncarea-în-faţă a ceva contondent – ceva care zgârie , care ne sună strident, care jenează, care ne somează. Înţelegi imediat că din aceste fotografii, pentru a fi complete, lipsesc m i r o s u r i l e. Naivilor, nostalgicilor, bovaricilor li s-ar putea replica – această lume atât de demnă în imagine (deşi nu-şi aranjează niciodată ţinuta), de riguroasă în ţinută (deşi cu straie de strânsură), de simplă în mijloace (deşi cu poză compusă) a fost izgonită din paradis de greul mirosurilor ei. Este greul unui fel de a fi care nu poate dura în câte ceva, fără a trebui, mai întâi, să le îndure pe toate.

În acelaşi timp, o dată scăpaţi din încăperile cu condens olfactiv, cum se deschide spaţiul! Ce transformare morală! Priviţi-l pe acest om bătrân, care, într-un jilţ delabrat şi murdar, la doi paşi de un fel de sobă urâtă, stricată neverosimil de precară, stă ca un aristocrat. De unde-i vine ţinuta? Este misterul celor care nu s-au străduit niciodată să fie altceva decât sunt şi care au hotărât (au statornicit) sa rămână nu în afara istoriei, nici împotriva ei – ci dincolo de ea. Aşa cum Nebuloasa din Andromeda, deşi o vedem pe cerul nostru, este o constelaţie din afara Căii Lactee. Si ei sunt vizibili aici: dar simţi că prezenţa le vine din altă parte – de departe.

Şi peste tot, în porii acestei frumuseţi, mizeria. Cum poate fi atât de frumoasă o viată atât de urâtă? Cum îşi poate cineva păstra demnitatea într-o mizerie atât de mare? De unde stilul aristocrat al unor oameni atât de anonimi? Cele mai frumoase imagini ale acestui album asociază austeritatea lemnului (sub forme diverse: ca pari, uluci de gard, paie de şindrilă, laţi de şiţă etc. ), hieratismul statuar al expresiilor de oameni surprinşi în ceea ce sunt – fără pompă (deşi unii dintre ei, în mod evident, pozează), adică fără dorinţa de a părea altceva decât sunt, dar şi fără ştiinţa că ar putea deveni şi altceva decât ceea ce sunt. Frumuseţea anumitor case vechi se potriveşte perfect cu ţinuta reţinută, circumspectă, austeră şi demnă a acestor ţărani de nimeni ştiuţi, ce par a fi dăinuit peste veacuri asemeni invariabilităţii anumitor apusuri enigmatice, care revin mereu – identice, proaspete, imemorabile, misterioase în cel mai înalt grad.

În fond, nu există nici o cheie la înţelegerea acestui mister, altul decât misterul însuşi, când îl trăieşti. Ca să pricepi iubirea, trebuie să iubeşti. Ca să înţelegi mâncarea, trebuie să mănânci. Priveşte acest pământ. Această lumină. Ariditatea lor severă. Tăieturile de paletă şi aşchii ale şiţei. Neorânduiala expresivă a acestor frumuseţi. Ţinuta umilă a splendorii. Priviţi-le şi tăceţi.

Horia-Roman Patapievici




Editura Humanitas împreună cu Răzvan Voiculescu organizează miercuri, 9 februarie 2005, ora 18:00, la Galeria de Artă "Galateca" din cadrul Bibliotecii Universitare Bucureşti, o lansare de suflet: expoziţia şi albumul de fotografie de artă "România, ţinuta umilă a splendorii". În deschiderea vernisajului va vorbi Horia-Roman Patapievici, cel care semnează prefaţa albumului, prefaţă ce poate fi citită mai sus.

Albumul lui Răzvan Voiculescu ne dezvăluie o Românie rurală despre care însă ştim şi vorbim mai puţin. Maniera în care ne este prezentată este cu totul neaşteptată prin profundul ei umanism. Albumul este prefaţat de Horia-Roman Patapievici, conţine 225 de fotografii alb-negru în 296 de pagini tipărite în condiţii excepţionale. "România, ţinuta umilă a splendorii" se recomandă ca un album de suflet ce nu trebuie să lipsească din colecţia nimănui.

  Să explici în cuvinte resorturile intime care au făcut să existe aceste imagini...ar fi greu. Am încercat să surprind o anumită latură a României noastre, una care să depăşească tipicul frumosului şi al urâtului, al suferinţei şi al prea multei dureri. Am incercat să imortalizez ceea ce mi s-a părut dincolo chiar de tradiţie şi pitoresc. (Răzvan Voiculescu)

  Ce ne sugerează aceste fotografii? De unde stilul aristocrat al unor oameni atât de anonimi? Cele mai frumoase imagini ale ecestui album asociază austeritatea lemnului, hieratismul statuar al expresiilor de oameni surprinşi în ceea ce sunt. (Horia-Roman Patapievici).

Răzvan Voiculescu trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Printre apariţiile sale se numără: "România în imagini [ne]convenţionale" (CD-ROM, HUMANITAS Multimedia); "Lumea e ca tandreţea unui nud" (CD-ROM, HUMANITAS Multimedia); "Captive Dreams" (album foto); "Inner Light" (album foto).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer