12.02.2005
Bondarii se dau huţa din tavan până în borcanul cu miere de pe masă, fac bungee jumping atârnaţi de lustre, dar numai noaptea târziu. De ce? Pentru că aşa vor ei, eu de unde să ştiu? Nu i-am întrebat niciodată de ce se dau huţa după miezul nopţii şi de ce nu pe la prânz sau la şase după amiaza. Ceva mai târziu, pe la două dimineaţa, atunci când somnul unora e mai dulce, ies şi greierii din conducte, se trântesc pe mese şi cântă tot cântă, şi tot cântă, cântă.... Până când? Până când se trezesc toţi din casă, până când o ia razna motanul, până când câinele se dileşte şi începe să scheaune sub pat. Se pare că şoricarii corciţi cu lupii germani au o stare mentală delicată, fragilă chiar, şi nu rezistă la astfel de şocuri. De motan ce să mai zic. Cu ochii mei l-am văzut cum şi-a astupat urechile cu labele, a luat-o la goană spre cămară, unde s-a dosit fix lângă borcanele cu zacuscă de vinete cu ciuperci chinezeşti, din alea de conservă. Proprietarii umani ai apartamentului oricum aveau insomnii, aşa că nu mai contează că n-au putut să doarmă, iar aici nu-şi au locul comentariile grobiene la adresa greierilor.



Albinele au corpul pufos, de culoare auriu-maronie, bondarii cam la fel, doar că trupurile le au mai mari, cu pilozitate bogată, şi capetele uşor pătrăţoase. Cei care fac bungee jumping sunt dintr-o specie mai aparte, n-au venin, în săculeţul unde ar trebui să se afle acul, ei ascund miere de tei.



Zilele trecute am văzut efectele benefice ale bondarilor de stepă. Pe o bancă din parc zăcea un nene bondoc cu urechile roşii de frig. Nodul mare din gât i se vedea cu ochiul liber, acolo, lângă mărul lui Adam. Mă pricep la noduri, ştiu foarte bine că cu greu dispar, nu există pilule şi nici alifii miraculoase. Stupid, îmi venea să-l mângâi pe creştet, ca pe un dulău trist. N-a fost nevoie. I-a intrat pe urechea dreaptă un bondar de stepă, i-a alunecat prin cap până în gură, dar n-a ieşit, ci s-a agăţat cu o aţă de păianjen de omuleţ, apoi s-a dat de-a dura pe gâtlej până în stomac şi-a făcut bungee jumping. Nenea normal că s-a speriat, se ţinea cu mâinile de burtă, ba chiar sărea, în sus şi-n jos, la fel ca bondarul. După cinci minute, dânsul a ieşit pe gură, ducându-se în treaba lui. Mutra năduşită a acelui bărbat părea în sfârşit liniştită, iar gâtul nu mai avea urmă de nod. În colţul gurii îi rămăsese o aripă cafeniu-maronie. Oare cum zboară bondarii schilozi?


0 comentarii

Publicitate

Sus