Bunica îmi arăta un bărbat din vecini, îmi spunea că are inima de piatră
mă holbam la el să îi reţin chipul
avea ochi căprui, pleoape căzute, buze subţiri, braţe lungi şi scheletice
timpul îi sculptase pe faţă frunze şi flori
avea pielea aspră şi o privire de ceară
mă aşteptam ca într-o bună zi să-l găsesc preschimbat în statuie
în mijlocul terenului viran de la capătul străzii
În basme cel mai cumplit blestem e să te transformi în stană de piatră
Iubitul meu are pielea foarte fină şi gustul dimineţilor însorite
ochii limpezi şi ademenitori
cu nesfârşită blândeţe îmi şopteşte:
vreau să te forţez
vreau să faci lucruri care nu îţi plac
vreau să te ţin în genunchi
vreau tot ce ai tu mai de preţ
vreau să te târăsc de păr printre ruinele sub care mi-am îngropat tinereţea
să fac din tine cel mai bun soldat
să te lupţi singură cu toate stihiile
cu vulturii care îmi dau târcoale
în timp ce eu îmi trag sufletul în braţele altor femei
vreau tot ce ai
vreau să-mi spăl rănile cu răbdarea ta
să te învăţ umilinţa şi pierderea
să vezi şi tu cum e să fii un paria
să-mi astâmpăr furia cu candoarea ta
să-ţi distrug tot ce ai mai de preţ
iubirea ta mă chinuie, nu îmi dă pace, o urăsc, mă sperie
Te doresc
asta e tot ce am îi răspund
Atunci vino să-ţi ucid dorinţa
Mă întreb dacă acum bunica mi-ar recunoaşte inima de piatră