Vocea caldă a demonului mă trezeşte din somn
mă îndeamnă să scuip
ultimul rest de dorinţă care îmi înfundă pieptul
hai, vino cu mine, oricum nu ai de ales
e plin pământul de bărbaţi
care te-ar jupui fără durere
În locul în care a fost dorinţa s-a adăpostit un animal-fantomă
nu ştiu ce specie e
uneori scânceşte noaptea sau scoate un fornăit la orele amiezii
când şi când ţipă de frig sau de foame nu mi-e limpede
îi dau toate bomboanele din sertare
îi ofer ce am la îndemână florile dantelele
cele mai frumoase amintiri
îi citesc versuri îi fac ceaiuri aromate
dar nu-l linişteşte nimic
Demonul îl mângâie pe creştet
O să fie bine, ai răbdare
respiră
nu e nimic de aşteptat
asta e tot
Nimicul năpădeşte altarele, străzile copilăriei, dealurile din vis, trenurile de noapte
câmpul prin care mi-am târât povara fericirii
gustul depărtării îmi întoarce zilele pe dos, îmi răscoleşte printre haine şi hârtii
totul se preface într-un zgomot surd într-un tablou compact
în care formele se scurg una într-alta
Animalul vegetează
ştiu exact când doarme
şi când e treaz
atunci mi se arată prin ochii lui
cum ţâşneşte nimicul din pământ şi podele cum înghite tot ce prinde
ierburi, tractoare, veioze, geamantane, mătăsuri, copaci înfloriţi,
maşinile din infern, gunoaiele, mucegaiul, şobolanii din subsoluri
mi se arată cele mai frumoase clipe pierzându-şi conturul
ca nişte buze care îmbătrânesc şi se usucă
dragostea
atârnând în golul dintre viaţa netrăită şi chinul cel de toate zilele
Respiră, o să fie bine
ai răbdare
respiră
îi spun animalului
îl mai duc cu zăhărelul o zi
şi încă o zi